10 nov. 2016

Editorial - Uneori şi presa din România îşi mai aminteşte de noi…

Din simplă curiozitate, periodic, dau o căutare pe Google să văd dacă s-a mai scris ceva despre românii din Ungaria şi mi-ar fi scăpat. Aşa s-a întâmplat şi deunăzi, când introducând cele două cuvinte „români” şi „Ungaria” am dat de un articol apărut în septembrie a.c., în cotidianul „România liberă”, cu titlul: „Satul românesc din Ungaria”. Pe cât de curios pe atât de suspect mi s-a părut acest titlu. Adică, cum? Un singur sat românesc mai este în Ungaria?
Articolul menţionat prezintă sătuleţul Bedeu, din Bihorul unguresc. Imaginea alăturată articolului arată sediul primăriei din Bedeu, pe care sunt afişate două drapele: unul cu roşu-alb-verde şi altul cu roşu-galben-albastru. În timp ce în România fiecare afișare a unui drapel maghiar pare să dea frisoane autorităților de la București, în Ungaria există comunități unde ponderea românilor este semnificativă și unde drapelul românesc flutură pe instituțiile publice fără să deranjeze pe nimeni”, stă în introducerea articolului, care până la urmă nu dezbate problema uneori controversată a afişării drapelelor celor două ţări, ci mai degrabă prezintă viaţa de toate zilele şi problemele de convieţuire dintr-un sătuc de lângă graniţa româno-maghiară.

„Bedeul sau Bedo, în limba maghiară, are străzi largi și case joase, străjuite de pomi înverziți. Nu se deosebește cu nimic de satele răspândite prin pusta din estul Ungariei și vestul României. Localitatea este situată pe drumul de camioane care leagă Debreținul de Vama Borș. Şoseaua este la fel de proastă precum cea care leagă Oradea de Marghita, cu asfalt peticit. Singura diferență majoră față de alte sate maghiare, precum Artandul, este limba vorbită de mulți dintre locuitorii săi. În Bedeu, mai toată lumea vorbește, cât de puțin, limba română. (…) »La noi în sat, toată lumea vorbește și ungurește, și românește. Avem neamuri și de-o parte și de alta a graniței. Când erau comuniștii la putere, ne era mai greu să ținem legătura, dar acum, de când am intrat în Europa, nu mai ai nici o problemă. Bat până aici și televiziunea, și radioul din România«, ne-a povestit un bătrân care mătură agale trotuarul din fața curții sale. Bărbatul mai spune că cei care vorbesc prost românește sunt sătenii între două vârste. »Nu era interes să vorbească românește pe vremea comuniștilor. Acum, însă, copiii învață limba română pentru că așa își găsesc mai ușor de lucru«, mai adaugă bătrânul în graiul întâlnit în Crișana și cu un puternic accent. (…) Unul dintre localnici îmi spune că românii din Bedeu ar avea o singură dorință neîmplinită legată de conservarea specificului național: să aibă slujbe la biserică și în limba română. În sat, slujește un preot greco-catolic maghiar, care ține de Arhieparhia Hajdudorog, cu sediul în Debrețin, care celebrează Liturghia și pentru maghiarii, și pentru românii din Bedeu. Unii săteni români ar dori ca acest preot să învețe și limba română, ori să primească un vicar care să slujească pe limba lor. De fapt, primele nemulțumiri legate de această chestiune datează de mai mult de un secol.”
Nu ştim şi nici nu este important să aflăm dacă ziaristul de la „România liberă” a venit în Ungaria, la Bedeu, cu lecţia învăţată de acasă, aşa cum din păcate se întâmplă de multe ori, care ar suna cam aşa: du-te la românii din Ungaria, adu comparaţii care să ne convină nouă, celor din România, şi în rest să nu te intereseze ce este cu ei! Cert este că între subiectul cu interzicerea sau neinterzicerea drapelului sau ascultarea problemelor şi înţelegerea doleanţelor românilor din Bedeu, aşa puţini cum sunt ei, de această dată, jurnalistul din România a ales cel din urmă. Bravo lui! Ne dorim să avem în viitor cât mai multe ocazii în care să arătăm şi astfel de exemple pozitive, şi să nu mai întâlnim idei preconcepute care mai mult dăunează decât folosesc.

Eva Şimon

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...