Din simplă curiozitate, periodic, dau o căutare pe Google
să văd dacă s-a mai scris ceva despre românii din Ungaria şi mi-ar fi scăpat.
Aşa s-a întâmplat şi deunăzi, când introducând cele două cuvinte „români” şi
„Ungaria” am dat de un articol apărut în septembrie a.c., în cotidianul
„România liberă”, cu titlul: „Satul românesc din Ungaria”. Pe cât de curios pe
atât de suspect mi s-a părut acest titlu. Adică, cum? Un singur sat românesc
mai este în Ungaria?
Articolul menţionat prezintă sătuleţul Bedeu, din Bihorul
unguresc. Imaginea alăturată articolului arată sediul primăriei din Bedeu, pe
care sunt afişate două drapele: unul cu roşu-alb-verde şi altul cu
roşu-galben-albastru. „În timp ce în
România fiecare afișare a unui drapel maghiar pare să dea frisoane autorităților
de la București, în Ungaria există comunități unde ponderea românilor este
semnificativă și unde drapelul românesc flutură pe instituțiile publice fără să
deranjeze pe nimeni”, stă în introducerea articolului, care până la urmă
nu dezbate problema uneori controversată a afişării drapelelor celor două ţări,
ci mai degrabă prezintă viaţa de toate zilele şi problemele de convieţuire
dintr-un sătuc de lângă graniţa româno-maghiară.
„Bedeul sau Bedo, în limba maghiară, are străzi largi și
case joase, străjuite de pomi înverziți. Nu se deosebește cu nimic de satele
răspândite prin pusta din estul Ungariei și vestul României. Localitatea este
situată pe drumul de camioane care leagă Debreținul de Vama Borș. Şoseaua este
la fel de proastă precum cea care leagă Oradea de Marghita, cu asfalt peticit.
Singura diferență majoră față de alte sate maghiare, precum Artandul, este
limba vorbită de mulți dintre locuitorii săi. În Bedeu, mai toată lumea vorbește,
cât de puțin, limba română. (…) »La noi în sat, toată lumea vorbește și ungurește,
și românește. Avem neamuri și de-o parte și de alta a graniței. Când erau
comuniștii la putere, ne era mai greu să ținem legătura, dar acum, de când am
intrat în Europa, nu mai ai nici o problemă. Bat până aici și televiziunea, și
radioul din România«, ne-a povestit un bătrân care mătură agale trotuarul din
fața curții sale. Bărbatul mai spune că cei care vorbesc prost românește sunt
sătenii între două vârste. »Nu era interes să vorbească românește pe vremea
comuniștilor. Acum, însă, copiii învață limba română pentru că așa își găsesc
mai ușor de lucru«, mai adaugă bătrânul în graiul întâlnit în Crișana și cu un
puternic accent. (…) Unul dintre localnici îmi spune că românii din Bedeu ar
avea o singură dorință neîmplinită legată de conservarea specificului național:
să aibă slujbe la biserică și în limba română. În sat, slujește un preot
greco-catolic maghiar, care ține de Arhieparhia Hajdudorog, cu sediul în Debrețin,
care celebrează Liturghia și pentru maghiarii, și pentru românii din Bedeu.
Unii săteni români ar dori ca acest preot să învețe și limba română, ori să
primească un vicar care să slujească pe limba lor. De fapt, primele nemulțumiri
legate de această chestiune datează de mai mult de un secol.”
Nu ştim şi nici nu este important să aflăm dacă ziaristul
de la „România liberă” a venit în Ungaria, la Bedeu, cu lecţia învăţată de
acasă, aşa cum din păcate se întâmplă de multe ori, care ar suna cam aşa: du-te
la românii din Ungaria, adu comparaţii care să ne convină nouă, celor din
România, şi în rest să nu te intereseze ce este cu ei! Cert este că între subiectul
cu interzicerea sau neinterzicerea drapelului sau ascultarea problemelor şi
înţelegerea doleanţelor românilor din Bedeu, aşa puţini cum sunt ei, de această
dată, jurnalistul din România a ales cel din urmă. Bravo lui! Ne dorim să avem
în viitor cât mai multe ocazii în care să arătăm şi astfel de exemple pozitive,
şi să nu mai întâlnim idei preconcepute care mai mult dăunează decât folosesc.
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu