10 nov. 2016

Impresii din primele zile de studenție, la Oradea şi Cluj

În fiecare an, România oferă mai multe burse de studiu pentru tinerii etnici români din afara ţării, inclusiv pentru cei din Ungaria. Anul acesta au început anul universitar în România 13 tineri. Am rugat câţiva dintre acești studenți de anul I să ne împărtășească experiența lor din primele săptămâni de şcoală. Dintre aceștia au răspuns două tinere, studente la Medicină în două centre universitare diferite, la Oradea și Cluj, două tinere care au fost active și receptive la viața culturală a românilor din Ungaria și până erau în școala generală sau la liceu. Și pentru să sunt la început de drum, le dorim să nu-și piardă entuziasmul și plăcerea de a învăța și a munci neobosit ca să devină în fiecare zi mai buni, să nu se lase doborâți de piedicile avute pe parcursul anilor de studii superioare. Să creadă mereu în sieși și să facă lumea mai bună.

Carina Iuhas:
– Pentru mine această toamnă a fost una cu totul diferită. După absolvirea Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula am optat pentru o bursă de studii în România, la Medicină, și am reușit să primesc o bursă la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea, la specializarea medicină generală. Emoțiile de la început și curiozitatea de necunoscut au trecut deja din prima săptămână de facultate.
M-am împrietenit foarte repede cu colegii de grupă. Oradea a avut un loc special în inima mea încă de când eram mică, deoarece este locul natal al mamei mele. Aici am petrecut alături de prieteni și de rude foarte multe clipe frumoase. Astfel că m-am acomodat foarte repede, deja mă simt aici ca acasă. Locuiesc în căminul centrului universitar, împreună cu alte fete din Micherechi. Orașul este într-o continuă modernizare, de aceea este o atracție pentru mulți studenți străini, care an de an sosesc tot mai mulți la universitățile din Oradea. La deschiderea anului universitar am aflat că sunt veniți aici studenți din 56 de țări diferite. Anul acesta, la specializarea medicină generală suntem 154 de studenți în anul I. Suntem împărțiți în 2 serii și în șase subgrupe.
De când am început au trecut trei săptămâni bune, mai urmează încă șase ani și apoi încă foarte mulți ani de muncă continuă. Prefer să văd totul ca pe o aventură, despre care se spune că doar cei mai buni pot ajunge cu bine la final, așa că voi face tot posibilul să mă aflu printre ei.
Dacă ar fi să rezum totul în câteva cuvinte aș zice că este foarte frumos, dar greu. Însă sunt mulțumită că am colegi drăguți și profesori buni. Sau, cel puțin, aceasta este prima mea impresie. Printre primele impresii cred și faptul că majoritatea colegilor mei au fost elevi foarte buni și toți își doresc să fie studenți buni și o să încerc să fiu și eu ca atare. Despre colegii mei, am numai cuvinte bune de spus. În loc de încheiere mărturisesc că sunt bucuroasă și mândră că învăț în această facultate. De aceea doresc să mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit să ajung aici, părinților, profesorilor mei și, nu în ultimul rând, statului român care oferă burse de studii etnicilor români din Ungaria.
*
Maria Olteanu:
– În octombrie 2016 mi-am început studiile la Facultatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Ca un mediu complet nou, cu cunoscuți puțini a fost greu să mă integrez și să mă obișnuiesc cu noua viață, cum ar fi locația orelor, prima întâlnire cu profesorii, dar acuma după o lună simt că mă descurc din ce în ce mai bine. Cursurile sunt foarte interesante, în fiecare zi avem lucrări practice pe care le aștept cu curiozitate și mare interes. Locuiesc în căminul universității, care este relativ aproape de facultate, așa că nu trebuie să călătoresc mult. Cu colegele de cameră ne înțelegem bine, deci și viața la cămin îmi place mult.
Clujul este un oraș frumos de care m-am îndrăgostit deja din primele zile, și în timpul liber încerc să descopăr locuri noi de vizitat. Simt că am luat a decizie bună cu alegerea acestei facultăți și cu această profesie. Din punctul meu de vedere, calitatea de student la această universitate renumită reprezintă una din cele mai mari reușiri profesionale ale oricărui tânăr de aici și implică foarte multă muncă, dorință, ambiție. Sunt plăcut surprinsă să cunosc persoane noi, să am ocazia să cunosc tot mai multe lucruri noi. Deși facultatea de medicină este o facultate grea, sunt de părere că merită efortul.
Simplul fapt că ești student la UMF îți conferă un statut aparte, statutul de viitor medic. Spre acesta aspir de mic copil și o să lupt cât pot de mult pentru a-mi îndeplini promisiunile făcute… Și nu am cuvinte să mulțumesc tuturor pentru încurajările primite și pentru faptul că sunt bursieră a statului român.

A.B.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...