Aniversările, la fel ca începuturile de
an, sunt momente când facem bilanţuri, analizăm trecutul, mulţumim pentru
prezent, plănuim viitorul. Abia trecuţi de sărbătorile de iarnă şi păşiţi în
noul an, noi, cei de la redacţia săptămânalului „Foaia românească” ne pregătim
la mijlocul fiecărei luni ianuarie de sărbătoarea noastră, ziua de naştere a
revistei comunităţii româneşti, care apare începând din 15 ianuarie 1951.
Precum „îmbătrânim”, apreciem tot mai
mult fiecare an încheiat, iar gândurile noastre de sincere recunoştinţe se
îndreaptă către înaintaşii noştri, cei care în decursul acestor 66 de ani au
scris revista, au relatat despre viaţa comunităţilor locale româneşti, s-au
îngrijit de resursele ei financiare, fiind conştienţi de valoarea şi importanţa
acestei publicaţii în viaţa românimii din Ungaria. O revistă care s-a născut în
sala profesorală a Liceului Românesc de atunci, fiind scrisă în primul rând de
către profesori şi pedagogi români, care apoi, de pe la începutul anilor 1970, a
devenit un adevărat atelier de şlefuire şi răspândire a celui mai scump lucru
pe care-l avem: limba română.
„Foaia românească” de azi (precum şi predecesorii ei,
„Libertatea Noastră”, „Foaia Noastră” şi „Noi”) este una dintre cele mai vechi
instituţii a românilor din Ungaria, după Uniunea Culturală a Românilor din
Ungaria, înfiinţată în anul 1948, şi Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula,
înfiinţat în 1949. Aceste trei instituţii s-au legat între ele în toate
timpurile cu nenumărate fire, având un scop comun: întărirea sentimentului
identitar al românilor din Ungaria, transmiterea şi îngrijirea limbii materne,
păstrarea valorilor culturale româneşti, ale tradiţiilor şi obiceiurilor
specifice acestei comunităţi. Trecutul, aşa cum a fost el, bun sau mai puţin
bun, ne obligă pe noi, cei de azi să fim conştienţi de valoarea acestei
moşteniri pe care suntem datori s-o transmitem generaţiilor viitoare.
În fiecare ianuarie răsfoim cu nostalgie „Foile” sau
„Calendarele” vechi. Şi de fiecare dată ne surprinde cât de multe s-au
întâmplat în comunitatea noastră în decursul anilor şi ce păcat ar fi dacă
toate acestea nu s-ar fi scris, nu s-ar fi păstrat. Răsfoind „Foaia Noastră”
din 1971 ne-a captat atenţia mai multe articole în care s-au scris despre
aniversarea a 20 de ani de la pornirea revistei noastre. Într-un interviu
realizat cu primul redactor al publicaţiei, dr. Frederic Wild, acesta îşi
aminteşte de începuturi în următorul fel: „În anul 1951, când s-a înfiinţat
gazeta Libertatea Noastră deja eram de cinci ani în oraşul Jula, ca director al
primei şcoli cu limba de predare română din Ungaria. În timpul acestor cinci
ani s-au petrecut multe evenimente de mare interes, care ar fi meritat neapărat
să vadă lumina tiparului şi în limba română. Din păcate, până în anul 1951 n-am
avut astfel de ocazie. Simt necesitatea de a aminti câteva evenimente mai
importante, care neapărat ar fi meritat să fie scrise în limba română în
coloanele unei gazete în limba română. De exemplu, am fost prezent la
înfiinţarea Uniunii Culturale a Românilor. În sala festivă a liceului românesc
(pe acele vremuri liceul funcţiona în clădirea bibliotecii orăşeneşti de azi –
n.n.) (…) După alegerea conducătorilor Uniunii şi după celelalte formalităţi,
Marius Turcu, spre mirarea tuturora, şi-a chemat pe scenă echipa de dans
îmbrăcată în costume naţionale, care a prezentat un dans foarte frumos
românesc. Atunci am simţit prima dată o mare necesitate, ca acest eveniment de
mare importanţă să fie descris într-un organ de presă în limba română…”
Vorbe preţioase din trecut, care ne transmit spiritul
acelor vremuri de acum şase decenii şi jumătate. „Foaia” este un pic şi
manualul nostru de istorie. O cronică a vremurilor trecute, o avere
inestimabilă de care trebuie să avem mare grijă.
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu