Editorial - „Foaia”, o avere inestimabilă de 66 de ani

Aniversările, la fel ca începuturile de an, sunt momente când facem bilanţuri, analizăm trecutul, mulţumim pentru prezent, plănuim viitorul. Abia trecuţi de sărbătorile de iarnă şi păşiţi în noul an, noi, cei de la redacţia săptămânalului „Foaia românească” ne pregătim la mijlocul fiecărei luni ianuarie de sărbătoarea noastră, ziua de naştere a revistei comunităţii româneşti, care apare începând din 15 ianuarie 1951.
Precum „îmbătrânim”, apreciem tot mai mult fiecare an încheiat, iar gândurile noastre de sincere recunoştinţe se îndreaptă către înaintaşii noştri, cei care în decursul acestor 66 de ani au scris revista, au relatat despre viaţa comunităţilor locale româneşti, s-au îngrijit de resursele ei financiare, fiind conştienţi de valoarea şi importanţa acestei publicaţii în viaţa românimii din Ungaria. O revistă care s-a născut în sala profesorală a Liceului Românesc de atunci, fiind scrisă în primul rând de către profesori şi pedagogi români, care apoi, de pe la începutul anilor 1970, a devenit un adevărat atelier de şlefuire şi răspândire a celui mai scump lucru pe care-l avem: limba română.

„Foaia românească” de azi (precum şi predecesorii ei, „Libertatea Noastră”, „Foaia Noastră” şi „Noi”) este una dintre cele mai vechi instituţii a românilor din Ungaria, după Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, înfiinţată în anul 1948, şi Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula, înfiinţat în 1949. Aceste trei instituţii s-au legat între ele în toate timpurile cu nenumărate fire, având un scop comun: întărirea sentimentului identitar al românilor din Ungaria, transmiterea şi îngrijirea limbii materne, păstrarea valorilor culturale româneşti, ale tradiţiilor şi obiceiurilor specifice acestei comunităţi. Trecutul, aşa cum a fost el, bun sau mai puţin bun, ne obligă pe noi, cei de azi să fim conştienţi de valoarea acestei moşteniri pe care suntem datori s-o transmitem generaţiilor viitoare.
În fiecare ianuarie răsfoim cu nostalgie „Foile” sau „Calendarele” vechi. Şi de fiecare dată ne surprinde cât de multe s-au întâmplat în comunitatea noastră în decursul anilor şi ce păcat ar fi dacă toate acestea nu s-ar fi scris, nu s-ar fi păstrat. Răsfoind „Foaia Noastră” din 1971 ne-a captat atenţia mai multe articole în care s-au scris despre aniversarea a 20 de ani de la pornirea revistei noastre. Într-un interviu realizat cu primul redactor al publicaţiei, dr. Frederic Wild, acesta îşi aminteşte de începuturi în următorul fel: „În anul 1951, când s-a înfiinţat gazeta Libertatea Noastră deja eram de cinci ani în oraşul Jula, ca director al primei şcoli cu limba de predare română din Ungaria. În timpul acestor cinci ani s-au petrecut multe evenimente de mare interes, care ar fi meritat neapărat să vadă lumina tiparului şi în limba română. Din păcate, până în anul 1951 n-am avut astfel de ocazie. Simt necesitatea de a aminti câteva evenimente mai importante, care neapărat ar fi meritat să fie scrise în limba română în coloanele unei gazete în limba română. De exemplu, am fost prezent la înfiinţarea Uniunii Culturale a Românilor. În sala festivă a liceului românesc (pe acele vremuri liceul funcţiona în clădirea bibliotecii orăşeneşti de azi – n.n.) (…) După alegerea conducătorilor Uniunii şi după celelalte formalităţi, Marius Turcu, spre mirarea tuturora, şi-a chemat pe scenă echipa de dans îmbrăcată în costume naţionale, care a prezentat un dans foarte frumos românesc. Atunci am simţit prima dată o mare necesitate, ca acest eveniment de mare importanţă să fie descris într-un organ de presă în limba română…”
Vorbe preţioase din trecut, care ne transmit spiritul acelor vremuri de acum şase decenii şi jumătate. „Foaia” este un pic şi manualul nostru de istorie. O cronică a vremurilor trecute, o avere inestimabilă de care trebuie să avem mare grijă.

Eva Şimon

Comentarii