Ne-a sunat zilele trecute în redacţie un
vechi şi fidel cititor al revistei noastre. La început, credeam că este doar un
telefon de „la mulţi ani”, dar nu era. Cititorul nostru ne-a sunat să ne
„mulţumească” pentru inspirata copertă a numărului de Crăciun. Ne-a mulţumit că
de această dată nu am făcut o simplă copertă de sărbătoare, doar cu un brad sau
o decoraţie de Crăciun, ci am ilustrat „Foaia” cu cinci grupări corale ale
românilor din Ungaria: corul baptiştilor din Chitighaz, corul românesc „Pro
Musica” din Jula, corurile ortodocşilor şi penticostalilor din Micherechi. Răspunsul
nostru a fost că noi nu puteam realiza această copertă frumoasă dacă nu se
întâmplau cele două evenimente cu caracter ecumenic: festivalurile de colinde
de la Chitighaz şi Micherechi. Oricât am fi de critici şi analişti, noi,
jurnaliştii care participăm la multe evenimente în cursul anului, vedem nu doar
hibele şi răul, ci şi când se întâmplă ceva frumos şi lăudabil. Şi pentru că
trăim zi de zi în mijlocul comunităţii, simţim pe propria piele nu doar tristeţile
dar şi bucuriile ei.
Satisfacţia de la început că „iată, mai
avem cu ce ne mândri” s-a transformat însă în cursul discuţiei noastre
telefonice într-o scurtă analiză a situaţiei actuale din satele românilor din
Ungaria, care nu este chiar atât de îmbucurătoare. Cititorul nostru (căruia îi
păstrăm anonimatul, dar care de loc este din Chitighaz) este trist că în satul
său nu mai funcţionează un cor românesc, aşa cum era decenii de-a rândul.
Într-un fel ne-am bucurat de telefonul
Cititorului nostru, deoarece prin coperta noastră de Crăciun într-adevăr am
dorit să transmitem un mesaj, unul cu efect pe termen lung, care să ne dea de
gândit: să fim conştienţi de valorile noastre, să avem grijă de cultura noastră
proprie, de tradiţiile locale specifice comunităţilor istorice româneşti din
Ungaria. Este frumos să fim colindaţi an de an, de exemplu, de cetele de dubaşi
din Valea Mureşului sau de colindători din Maramureş, pentru că în acest fel
cunoaştem valori culturale din alte zone româneşti, dar din moment ce vom
deveni doar simpli privitori ai culturii româneşti, ne vom transforma într-o
comunitate impotentă, o comunitate moartă. Un public bun pentru bătut în palme,
dar nimic mai mult.
Din păcate, de foarte mult timp, la noi
nu se mai discută în mod serios despre probleme de conţinut, organizaţiile
noastre de reprezentanţă nu au strategii pe termen lung de supravieţuire a
comunităţii româneşti din Ungaria, nici în privinţa limbii materne, nici în
ceea ce priveşte cultura, tradiţiile, valorile. Momentan ne aflăm la mijlocul
ciclului electoral, deci nimeni nu dă din coate să arate că e mai deştept decât
ceilalţi, chiar ar fi timpul potrivit să ne aşezăm şi să discutăm despre
probleme serioase. Cum ar fi de pildă lipsa formaţiilor corale în satele
noastre, formaţii care ar avea puterea nu doar să unească oameni iubitori de
cântatul în comun, dar care ar fi perfecte şi în îngrijirea limbii materne sau
transmiterea limbii române la generaţiile următoare.
Organizaţiile şi instituţiile
naţionalităţilor din Ungaria, până pe 15 ianuarie a.c. au avut posibilitatea să
depună proiecte pentru programe culturale pe anul 2017, la Fondul pentru
naţionalităţi de la Ministerul Resurselor Umane din Budapesta. În lipsa unei
strategii şi unei gândiri comune, ne este teamă că şi în acest an se vor
cheltui mult mai mulţi bani „româneşti” pentru mâncare şi băutură sau pentru
gătit la ceaun decât pentru cărţi, coruri, echipe de dansuri, conferinţe, expoziţii
româneşti, care să ne facă mai bogaţi şi mai mândri că suntem români din (şi
în) Ungaria.
Eva Şimon
Faci bani acasă!
RăspundețiȘtergereAtenție, oferta este specială! Faci bani rapid! Avem planuri mari de dezvoltare! Îți oferim siguranță! Cel mai important moment este acum! Lucrezi confortabil! Primești instrucțiuni complete! Te-ai săturat de șefi? Începe acum! Pentru detalii, intră acum pe site-ul: bit.ly/2970T6o