20 ian. 2017

„Rădăcini aeriene” la Budapesta

La Galeria „Trapéz” din Budapesta (str. Henszlmann Imre, nr. 5) s-a deschis pe 19 ianuarie expoziția „Rădăcini aeriene/ Nona Inescu și Vlad Nancă. Evenimentul a fost organizat de ICR Budapesta în colaborare cu Galeria „Trapéz”. Punctul comun al expoziției sunt rădăcinile aeriene care plutesc deasupra solului și tind spre pământ, metafora faptului de a fi legat de un loc, dar și al despărțirii, respectiv al (imposibilității) evadării. Rădăcinile aeriene, urmând propriul lor drum, se întâlnesc în mai multe puncte: ele însele sunt deoparte tranziție, restrângere și posibilitatea de diversificare/ramificare.

Lucrările lui Vlad Nancă și a Nonei Inescu sunt caracterizate, pe de o parte, prin legătura afectivă pe care o au cu mediul lor, iar, pe de altă parte, prin distanțarea prin analiză de aceasta, act din care de cele mai multe ori nu lipsește umorul. Cei doi artiști scot din mediul lor anumite aspecte și le reformulează, dând dovadă de o excepțională forță de observație. Foarte aproape de obiect, ei arată chiar esența aparent invizibilă a fenomenului respectiv. Este vorba despre lucruri banale, care sunt zilnic în fața noastră, care se imprimă în mediul înconjurător, în așa fel încât nici nu le observăm, absurditatea sau frumusețea lor tulburătoare nu pot să stimuleze sensibilitatea noastră cotidiană. Cei doi artiști accentuează aceste situații sau fenomene găsite.
Lucrarea emblematică a expoziției sunt papucii de beton ai Nonei Inescu: partea de sus, din piele, este legată de partea de jos, grea, din beton, ceea ce face pasul aproape imposibil. Rolul de artist contemporan inerent implică (și) faptul de a fi permanent pe drumuri, ceea ce nu permite atașarea de lucruri familiare. Sentimentul liniștitor de a aparține undeva este suspendat de greutatea restrângerilor, de greutatea consecințelor pașilor făcuți.

Expoziția „Rădăcini aeriene este deschisă în perioada 20 ianuarie – 10 martie 2017.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...