18 ian. 2017

Un om, o chitară şi colinde româneşti - Concert Maria Gheorghiu la Seghedin

Renumita artistă Maria Gheorghiu a susţinut un concert de colinde în oraşul Seghedin în seara zilei de 13 decembrie, la invitaţia filialei din Seghedin a Institutului Cultural Român din Budapesta.
Maria Gheorghiu s-a născut în anul 1963, la Reșița. A urmat Școala de Muzică din orașul natal și a studiat oboiul, pianul şi vioara. În 1993 a fost laureata festivalului național de muzică folk „Om bun”, eveniment de tradiție al scenei muzicale românești, înființat în 1990, care anual reunește cei mai cunoscuți interpreți de folk din România. În 1996 şi-a lansat primul album de colinde – Pe la case luminate, reeditat în 2002, în 1999 albumul „Floare de vârtej”, pe versuri de Nichita Stănescu şi Ana Blandiana, în 2004 discul „Timp netrăit”, în 2010 „Curcubeu”, iar în 2013 „De 20 de ani – Om bun”.

În acea seară de decembrie, de la Seghedin, prin spectacolul „Povești de iarnă”, Maria Gheorghiu a adus o lacrimă de bucurie în sufletele celor care o ascultau. În interviul pe care l-a oferit după concert Redacţiei Româneşti a Radiodifuziunii Maghiare a vorbit cu sinceritate despre viaţa ei, despre viaţa de artist, şi am aflat că prima dată când a avut curajul să cânte colinde în faţa publicului a fost în 16 decembrie 1989, când românii îşi dobândeau libertatea tocmai de Crăciun…



– V-aţi reîntors la noi, în comunitatea românească din Ungaria, după doi ani, când ne-aţi adus spectacolul muzical „În zodia Mariei” la Jula. Astăzi ați venit cu colinde… Sunteţi pentru prima dată la Seghedin. Și înţeleg că sunteţi în turneu, veniţi din Budapesta şi plecaţi la Berlin…
Aşa este, sunt într-o perioadă foarte încărcată. Am început acest turneu în 29 noiembrie la Luxemburg, a urmat Bruxelles-ul, după care am fost la Chişinău, Iaşi, Braşov, Sibiu, Râşnov, Bucureşti, şi altele. Până acum am avut în fiecare zi concert şi sunt puţin obosită, ceea ce poate s-a simţit azi şi la corzile mele vocale. A fost destul de greu. Chiar m-a întrebat cineva nu de mult că: Maria, tu eşti conştientă că e totuşi foarte greu să susţii în fiecare zi singură concert? Şi i-am zis: Nu, mă descurc…
– Aţi sosit la noi singură, cu o chitară, care nu vă părăseşte niciodată. Azi ne-ați întrebat dacă ştim că există şi lacrimi de bucurie... Ei bine, acest concert a adus lacrimi de bucurie în sufletele noastre, în ochii noştri…
– Nu pot decât să mă bucur. Nu ştiam sigur dacă acest concert va prinde, pentru că ceea ce am cântat sunt în majoritate cântecele mele, nu sunt neapărat colinde cunoscute, sunt cele pe care sufletul meu a simţit să le ofere publicului. Mai ales faptul că am venit de această dată singură cu chitara, şi mă gândeam că poate nu toată lumea înţelege acest gen de muzică, o voce şi o chitară. De obicei, în concertele mele îl am pe Radu Graţianu, pianistul cu care cânt şi care umple cu muzică totul. Mă bucur că şi de această dată concertul meu a fost bine primit şi am simţit lucrul acesta din emoţia fiecărui participant. Le-am simţit bucuria când mi-au mulţumit pentru acest concert.


– Aţi spus la început că vă bucuraţi că aţi ajuns tocmai în această zi la Seghedin, într-o comunitate românească. 13 decembrie, ziua când marele poet Nichita Stănescu s-a dus printre stele…
– Aşa este. Se împlinesc 33 de ani de când a plecat Nichita. El a fost unul din mentorii mei spirituali. Eu am început să mă apropii de muzica folk cântând pe versurile lui Nichita Stănescu. A fost, de fapt, primul mare poet pe care eu am scris muzică. Mult mai târziu am început să-mi scriu singură şi versurile. La început Nichita a fost cel care m-a ghidat, deşi nu l-am cunoscut personal. Dar iată că ne-am întâlnit într-o altă sferă. Cred că şi acum, de acolo de unde e, veghează asupra noastră, a celor care ne-am întâlnit pe aceeaşi vibraţie cu el.
– 1989 a fost primul an când aţi ieşit în faţa publicului să cântaţi colinde. Când şi cum s-a întâmplat asta?
– Am fost extrem de fericită atunci, în decembrie 1989. Mi-aduc aminte că eram într-un turneu cu Teatrul de Stat din Reşiţa, aveam un spectacol împreună. Eram undeva în nordul Moldovei şi a venit la mine regizorul spectacolului Radu Iordănescu şi mi-a spus: Maria, ştii să cânţi colinde? Ştii să cânţi Deşteaptă-te române? I-am zis: Da. Mi-a răspuns: Haide că schimbăm tot. În 16 decembrie 1989 am cântat pentru prima dată, acolo, la Bicaz, Deşteaptă-te române, şi colindul pe care l-am cântat şi azi, la finalul concertului, Ding-dong-ding. Acesta este un colind pe care l-am scris pentru părinţii mei, Ioan şi Maria. Am fost extrem de fericită că, în sfârşit, puteam să cântăm deschis colindele. Înainte toate erau supuse cenzurii. Înainte de fiecare spectacol trebuia să predăm lista cu repertoriul, acesta urma să fie aprobat sau nu, şi ni se spunea: acesta poţi să-l cânţi, acesta nu, acesta da, acesta nu. Textele erau schimbate, nu aveam voie să spunem Crăciun sau Moş Crăciun, vorbeam doar de Moş Gerilă. Ne-am bucurat să scăpăm în sfârşit de acel Moş Gerilă, care a venit la noi din Rusia. Mi-aduc aminte că atunci, în iarna 1989, am scris cântecul „Pe la case luminate”, cântecul care dă de fapt şi titlul albumului meu de colinde, dar şi spectacolelor mele de colinde.
– „Pe la case luminate” este un colind superb, care sunt convinsă că nu numai acum, dar şi în 1989, când românii îşi dobândeau libertatea, a ajuns la sufletele oamenilor…
– A ajuns. Eu şi acum, când îl cânt, am o oarecare emoţie în suflet, pentru că mi-aduc aminte ce fericiţi eram şi nu ştiam exact ce o să se întâmple. Nu ştiam dacă va fi pace sau va fi război. Textul chiar aşa spune: Anul care vine pace să ne dea… Este emoţionant şi din alt punct de vedere. Eu am scris acest cântec cu un preţ foarte greu. Nu mi-am luat carnet de revoluţionar, deşi aş fi putut. În acel decembrie 1989, când eu cântam „Pe la case luminate”, acolo în Piaţa Sfatului din Reşiţa, eu am pierdut o sarcină. Aş fi putut avea acum doi copii, nu unul. Dar acesta a fost probabil preţul cântecului…

Iulia Kaupert

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...