Zestrea mamei ascunde multe poveşti frumoase de viaţă - Interviu cu Elena Ruja din Micherechi despre truda şi bucuriile vieţii
Atunci când un om mai în vârstă
ni se destăinuie, ne spune povestea lui, din acel moment ştii că discuţia poate
reprezenta o lecţie de viaţă. Sinceritatea şi bunătatea simplă a româncei Elena Ruja din Micherechi nu s-au lăsat
greu descoperite. Ştiind că vin la ea, am găsit-o în timp ce robotea vioaie în
jurul aragazului: „Vin imediat, numai să termin aici treaba!”, mi-a strigat
femeia, cu un glas puternic şi ferm, semn al seriozităţii muncii întreprinse
care nu vrea amânare. În semn că mă aştepta să vin la ea la interviu, îmi
pregătise un coş mare cu gogoşi calzi… Un alt coş era pentru soţ şi pentru
nepoţii care îl ajutau pe bunicul lor la muncile gospodăriei.
Scopul vizitei mele era
să-i văd zestrea adunată de ea, mama şi bunicile ei care până la adânci
bătrâneţi au lucrat. Cusături şi broderii de zeci de ani, făcute cu multă
migală şi trudă, lucruri pentru care le-a mers vestea în sat. Bineînţeles nici
eu am venit cu mâna goală: am luat cu mine o pânză pe care să mă înveţe să fac
broderie…
– Erau
vremuri, povesteşte tanti Ileana, în care hărnicia unei fete se măsura în
obiectele pe care le croia şi cosea cu mâna ei. Am început să cos de mică, de
copilă, de când eram la părinţii mei acasă. Aşa era pe atunci. Zicea lumea că
eşti harnică dacă îmbrăcai casa cu mâna. Când venea careva în casă făcea ochii
roată să vadă cum e împodobită. Draperii, lepedeie, prosoape, tot ce era nevoie
într-o casă. Acum, din păcate, eu nu mai fac, însă le păstrez cu mare cinste şi
acum pentru fiica mea şi nepoatele mele. Ele nu ştiu să facă, zic că nu-i la modă,
însă aşa cred că pe astea dacă le îngrijesc pe care le au este bine şi aşa… Au
lucruri frumoase şi nora şi fata mea şi văd că pe cele cu broderie albă le
folosesc cu drag. Bunica mea, Maria Gurzău, era cea mai pricepută la aşa ceva,
ştia să brodeze, să facă măsăriţe cu tăieturi (sabac), goblen, cipcă. Ea locuia
la Jula. La vârsta de 90 de ani încă i-a făcut o foarte frumoasă zestre la fata
mea Anikó.
A refuzat să fie
„doamnă” de dragul muncii
– Eu am învăţat patru
clase la Micherechi, după aceea am făcut trei ani de şcoală generală la Jula,
între 1955–1959, dar când am fost de clasa a 8-a nu m-au mai putut trimite
părinţii la şcoală, pentru că nu am mai vrut. Nu că nu mi-a plăcut cartea, dar mi-a
plăcut mai mult munca. Aşa s-a întâmplat că a venit domnul diriginte la mine
acasă de trei ori să mă lămurească să merg la şcoală, să termin clasa a 8-a,
pentru că învăţam bine. Îmi zicea: „fată, îi fi doamnă”. Dar eu nu am vrut să
fiu doamnă şi nu îmi bănui nici azi că nu sunt. M-am născut în vremuri destul
de grele, dar vă spun drept că viaţa nu mi-a fost aşa de grea, pentru că am
avut părinţi muncitori. După ce în 1964 m-am căsătorit, am lucrat şi eu şi
soţul meu tare, tare mult. Şi, până la urmă, nu am regretat că nu m-am dus la
şcoală…
Tanti Ileana (aşa o numesc
cunoscuţii şi familia) se poate lăuda cu o familie frumoasă şi împlinită, cu
cei doi copii Gheorghe şi Anikó de la care are câte doi nepoţi. Dar femeia ştie
că puterea ei de muncă a fost alimentată doar de către credinţa în Cel de Sus: „Nu
obosesc, Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru felul în care sunt.”
Viitor asigurat
prin viaţa de la sălaş
– La un an şi jumătate de la căsătorie ne-am mutat cu soţul meu şi cu
copilaşul nostru de doar şase luni la sălaş, la Jula. Averea noastră atunci
erau doi purcei, 13 găini şi sălaşul care era tot lipit. Asta era în 15 martie
1966, când ne-am părăsit satul pentru a face ceva mai bun şi am început prin a
lipi şi vărui căsuţa de la sălaş. Primii ani petrecuţi aici au fost probabil
cei mai grei din viaţa noastră, dar eram tineri şi nu ne-a interesat. Am lucrat
mult la colectiv. Am cultivat sfeclă şi porumb. Când mergeam la sapă, duceam
copilul la mama şi noi lucram zi lumină. Aveam şi vaci, iar seara după munca
câmpului trebuiau acestea adăpate, mulse, duceam laptele… Am muncit exagerat de
mult, dar după nouă ani şi jumătate am ridicat casa asta la Micherechi, aşa cum
o vedeţi acuma, aşa cum este. Am zis că o facem pentru o viaţă, să nu mai avem
treabă. Ne-am jucat cu ideea să stăm la Jula, dar ca orice român născut şi crescut la sat,
am zis să rămânem aici cu neamurile noastre. La sălaş am avut o experienţă
pentru o viaţă întreagă: „Pământul te hrăneşte doar dacă îl lucrezi. La ţară,
dacă nu îţi place munca… rămâi sărac. Vrei să stai la umbră, nu ai nimic!” Eu
am grădină, avem de toate şi pentru copii şi nepoţi ca ei să mănânce cât mai natural,
cât mai sănătos. Eu îi învăţ şi pe nepoţi să muncească, nu tot la bold (alimentară)
să fie învăţaţi să cumpere.
Nu se
ştie ce vremuri vor veni…
Voioşia şi sprintenia, calităţi uşor de „citit” la femeia în vârstă de aproape
trei sferturi de veac, ne dovedesc că sufletul curat nu piere uşor. La 70 de
ani, tanti Ileana poate munci cot la cot cu orice tânăr, ba chiar mai mult:
– Am făcut şi meserie de om, şi de femeie, pentru că am fost săraci, zice
dânsa fără sfială. Fără muncă nu se
poate! Şi încă ceva, şi în Cartea Sfântă scrie: „Cine nu munceşte, să nu
mănânce!”
Aceste sfaturi le-a dat tanti Ileana Ruja din
Micherechi, o femeie harnică, care a trăit totul prin muncă, până când o boală
neaşteptată i-a schimbat viaţa. În tinereţe a muncit pentru a-şi face casă
pentru că erau săraci, pe urmă a muncit să-şi înveţe copiii să-i facă domni,
să-i ajute pe aceştia în viaţă, dar şi când a avut de toate a tot muncit,
pentru că aşa trebuie. Munca înlătură urâtul, singurătatea şi chiar dacă nu
plouă cu avere, picură. Şi pe cel care strânge roada după munca lui, Dumnezeu
îl apără. Chiar dacă azi nu mai poate să facă treburile ca în tinereţe, tot nu
se lasă, şi aşa îşi îndeamnă şi nepoţii zicându-le că nu se ştie ce vremuri vor
veni.
Pentru că la Micherechi de când e lumea a fost mult
de lucru, tocmai din acest motiv oamenii sârguincioşi de acolo locuiesc în case
frumoase, trăiesc o viaţă împlinită, ceea ce le doresc şi urmaşilor lor.
A.B.
Oferta noua in anul 2017. Minim 491,52 euro. Nu trebuie sa aveti experienta. Asiguram instruire GRATIS la distanta si online. Cerinte: cunostinte minime de utilizare a calculatorului (word, pdf, email, internet), seriozitate, lucru 2 ore pe zi, in timpul liber. Oferim seriozitate si un mediu excelent de lucru. Pentru a aplica și dvs la aceasta oferta, trimiteti mesajul APLIC la una dintre adresele de email ale departamentului de informatii: locmunca.office@gmail.com
RăspundețiȘtergere