Rezist. Acesta
este cuvântul rostit şi scris cel mai mult în ultimele zile atât de către cei
din România cât şi de către românii răsfiraţi în toate colţurile lumii. Rezist
– cu # (hashtag) sau fără – am văzut scris pe pancartele din Bucureşti, Cluj,
Timişoara şi din toată ţara, la protestele de la Paris sau Budapesta, pe
conturile de Facebook ale miilor de români, scris pe salatele de boef sau pe
cozonacii celor mai înflăcărate bucătărese românce, dar până şi un actor
maghiar din România a intrat pe covorul roşu al festivalului BAFTA afişând
mesajul: rezist. Un cuvânt ce se înţelege în aproape toate limbile, având la
bază latinul resistere.
Zeci de mii,
iar în week-enduri sute de mii, de români rezistă gerului de februarie ieşind
în stradă pentru a protesta contra hoţiei, minciunii, pentru a ţine piept unui
guvern ales în mod legal dar care văzându-se odată la cârma ţării crede că
poate să conducă fără a mai da seamă de greşelile făcute. Asistăm deja de peste
două săptămâni la cel mai important fenomen social şi civic din România
postcomunistă. Societatea românească, şi în primul rând generaţiile între 20–40
de ani, s-a trezit din somnul adânc şi din nepăsarea anemică, spunând: până
aici şi nu mai departe. Primele semne serioase ale nemulţumirii lor faţă de
instituţiile statului au apărut deja ca urmare a tragediei de la Clubul
Colectiv. Tânăra generaţie de români vrea să schimbe mentalitatea dăunătoare „las
că-i bine şi aşa” într-una care să le asigure un viitor cinstit în România, vor
o ţară cu sistem instituţional solid şi bazat pe regulile democraţiei, o ţară
cu guvernare deschisă, care să asigure acces la informaţiile de interes public.
Lumea şi-a
aţintit ochii pe Bucureşti. Cele mai mari agenţii şi ziare din America şi
Europa simpatizează cu mişcările stradale ale românilor. Protestele conţin atât
elemente naţionaliste sănătoase (cum ar fi formarea celui mai mare drapel uman
în piaţa Victoriei sau intonarea repetată a imnului naţional) cât şi mesaje
adânc umane şi de normalitate (ieşirea familiilor cu copiii sau cu căţeii). Protestatarii
au răspuns până şi la acuzele că sunt manipulaţi sau plătiţi pentru a ieşi în
stradă cu un umor original şi cu bună dispoziţie.
Proteste se
ţin şi în faţa Palatului Cotroceni, unde i se cere demisia preşedintelui ţării.
Marea diferenţă între piaţa Victoriei şi Cotroceni este însă una de atitudine
şi de nivel: primul este un protest civic, iar celălalt politic. Aici se cere
normalitate, dincolo se susţine un partid politic. Aici se cere o „ţară ca
afară”, dincolo se susţine în continuare o adunătură de şmecheraş care nu aduc
cinste poporului român. Aici ceaiul cald este primit cu plăcere, dincolo cu
suspiciune. Toate astea spun multe despre societatea actuală a României. O
parte a societăţii vrea să se vindece, să devină sănătoasă şi normală, cealaltă
parte încă nu-şi dă seama că e bolnavă.
Şi-au spus
cuvântul în aceste zile şi cele mai însemnate instituţii ale statului, cum sunt
Biserica Ortodoxă Română sau Academia Română, care au atras atenţia asupra
ameninţărilor la adresa democraţiei şi libertăţii din România şi au încurajat
mişcările societăţii civile. „Românii încep să se contureze, din nou, ca popor,
datorită unităţii de care au dat dovadă protestatarii din faţa Guvernului”, este
opinia filosofului român Gabriel Liiceanu. „Am devenit un popor. Până acum, nu
aveam conștiinta unui eu colectiv. Ce este minunat când te duci în piață este
că simți că ceilalți oameni îți seamănă și că există o întâlnire în orizontul
binelui a sute de mii și, cred eu, milioane de oameni. Or, această încredere
ne-o pierdusem pe drum… Acum, senzația de ființă colectivă, unită pe valorile
eterne ale Europei, este extraordinară. În ochii multora ne-am spălat de senzația
că suntem un popor cu care se poate face orice.”
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu