Expoziţie din cele mai frumoase desene ale elevilor de naţionalitate, la Budapesta

Centrul Pedagogic pentru Naționalități care funcționează în cadrul Oficiului pentru Învățământ din Ministerul Resurselor Umane din Ungaria a lansat, în luna octombrie a anului trecut, un concurs de desen adresat grădinițelor și școlilor de naționalitate din Ungaria. Din aproximativ 1000 de lucrări trimise au fost premiate 12 lucrări și au fost selecționate 50 de lucrări care au fost prezentate în cadrul expoziției organizate în aula clădirii în care funcționează Birourile Parlamentare din Budapesta.

Expoziția a fost vernisată într-un cadru festiv în ziua de 15 februarie, în prezența secretarului de stat Soltész Miklós, a organizatorilor, a reprezentanților autoguvernărilor pe țară de naționalitate, precum și a premiaților.



Soltész Miklós, secretar de stat pentru problemele naţionalităţilor în Ministerul Resurselor Umane a subliniat că în timp ce în anul 2010 doar 12 instituții școlare erau în grija autoguvernărilor de naționalitate, în anul 2017 deja s-a ajuns la 75, iar sprijinul financiar acordat naționalităților a crescut în aceași perioadă de la 3,6 miliarde la 8,7 miliarde forinţi.
Adresându-se copiilor, secretarul de stat i-a îndemnat să ducă cu ei în viață și sufletul lor de copil, în slujba națiunii maghiare și de asemenea în slujba naționalității în care trăiesc. „Pentru că într-o țară trăim, împreună construim și fortificăm, nu numai material, dar și spiritual”.
De la instituțiile românești de învățământ au sosit 92 de desene, dintre care au fost premiați cinci elevi, după cum urmează: la categoria a II-a, a școlilor primare, premiul 3 a fost acordat elevei Ana Németh, de la Şcoala generală „N. Bălcescu” din Jula, iar cu premii speciale au fost răsplătite lucrările realizate de Kamilla Enyedi, de la grădinița din Aletea, Brenda Otlăcan, elevă în clasa a 4-a a Şcolii de naționalitate din Chitighaz, Dora Gindila și Cinthia Klarissza Sajti, eleve la Şcoala generală şi la Liceul „N. Bălcescu” din Jula. Alături de premiile acordate de către organizatori, au fost acordate și premii din partea autoguvernărilor pe țară, precum și din partea unor asociații de naționalitate.



Pentru elevii de naționalitate română au fost acordate premii și din partea Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria de către preşedintele Tiberiu Juhasz și Traian Kreszta, purtător de cuvânt în Parlament, iar din partea Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria de către președintele Marius Maghiaru.
După cum a anunţat la gala de premiere domnul Soltész Miklós, fiecare copil premiat la acest concurs de desen va putea participa la o tabără de două zile la lacul Velence în primăvara acestui an.


Temele concursului de desen au fost diferite la fiecare categorie de vârstă: categoria I, grădiniţe: sărbători în familie; categoria II, şcoala generală ciclul primar: clădiri tipice ale nationalitaţii în localitatea mea; categoria III, şcoala generală ciclul gimnazial: port popular; categoria IV, liceu: obiceiuri.
După festivitate, copiii români şi însoţitorii lor au fost conduși într-o vizită în renumita clădire a Parlamentului ungar, după care parlamentarul Traian Kreszta i-a invitat pe toţi la o masă comună.

G.E.E.

Comentarii