7 feb. 2017

Semne cusute într-o poveste fără sfârşit

Unii oameni îşi dedică întreaga viaţă pasiunii pentru tradiţie. Un exemplu veritabil în acest sens sunt şi doamnele Leonica, Margareta şi Veta din Tismana, trei vecine care toată viaţa au avut o dragoste nemărginită pentru cusut. De ce oare? Pentru simplul fapt că asta au făcut de mici, toată viaţa din asta au trăit, chiar dacă a fost greu, iar tradiţia nu le-a ajutat să se îmbogăţească din asta, ele mărturisesc că vor coase până în ultima zi a vieţii lor. Singura lor dorinţă este ca şi tinerii să iubească acest meşteşug, iar tradiţia din străbuni să nu moară, însă copiii şi nepoţii lor au luat cu toţii calea străinătăţii pentru a căuta o viaţă mai bună.



În şezătoare la Tismana

Pe aceste trei doamne am avut bucuria să le cunosc anul trecut, când am fost plecată într-o tabără la Tismana, organizată de ICR Bucureşti pentru tineri români din jurul graniţei, eu fiind însoţitorul grupului de tineri din Ungaria. Trecând cu maşina prin Tismana m-a cuprins o bucurie nespusă când am văzut de-a lungul satului clăcile, unde femeile stăteau pe bancă şi lucrau. Am ştiut din acea clipă că nu o să ratez o astfel de ocazie şi o să vin să stau de vorbă cu aceste doamne. Priveliştea aceasta mi-a adus aminte de copilărie, când stăteam vara pe banca de la stradă unde se adunau vecinele cu lucrul de mână în braţe şi unde ascultam poveşti care mă purtau de multe ori în lumea lor, colorată precum cămăşile şi ştergările femeilor care îşi începeau lucrul musai cu o rugăciune. Şi această poveste a continuat, în ziua în care am „evadat” din Tabăra Tismana şi m-am dus în sat.
Nu a trebuit să-mi caut mult interlocutorii pentru că, la marginea Tismanei, la primele case, am şi găsit o clacă cu doamnele mai sus amintite, care m-au primit cu mare bucurie în cercul lor, iar pe lângă faptul că am găsit la propriu nişte profesoare foarte bune care m-au învăţat tot ce am vrut despre cum se face o ie, mi-au spus şi povestea lor tristă. Toate trei doamnele au copiii plecaţi în ţări străine… Pe parcurs ni s-a alăturat o a patra vecină, care ne-a adus cu mândrie să ne arate costumaşul nepoatei sale, care aşteaptă să vină copiii din străinătate să-i aducă nepoata de sărbători şi să-l îmbrace…


Fac ii de-o viaţă pentru a-şi asigura traiul

Pe drumul principal care duce spre Mănăstire, din Marginea Tismanei, le-am găsit pe aceste trei vecine care lucrau de zor la nişte bucăţi de pânză, care prin asamblare vor deveni nişte ii frumoase româneşti. Vara doamnele stau pe bancă la stradă, iar iarna fac şezători în jurul sobei, la câte una acasă, ca să le treacă de singurătate. Ele lucrează din copilărie, la cusut, la ţesut:
– De când ne ştim lucrăm, de la 7–10 ani. La început lucram şerveţele, ştergare olteneşti, cuverturi de artizanat de tot felul. Când am fost fete ne-am cusut zestrea, după aceea am cusut pentru copii şi nepoţi. În vremurile de glorie ale Artei Casnice Tismana, am fost lucrătoare alături de alte o sută de femei din sat. Aici s-au ocupat de confecţionarea covoarelor olteneşti la gherghef. Activitatea se diversificase apoi în atelierele cooperaţiei din Tismana şi se realizau costume populare, aici era principalul loc de muncă al femeilor din zonă. Acum suntem toate pensionare şi lucrăm pentru meşteri populari ca sa ne completăm la pensie câte un bănuţ, ne-a mărturisit tanti Margareta, cea mai în vârstă dintre lucrătore, cu vârsta de 78 de ani.
– O cămaşă mai complicată cu broderie, cusută cu modele mai bogate şi umplută cu alb ne ţine şi câte trei săptămâni la cusut şi suntem destul de slab plătite (150 RON) la bucată. Toate suntem foste angajate ale secţiei de covoare, cusături, acea perioadă a fost timpul când am trăit şi noi mai bine. Pe lângă serviciu am lucrat şi la domiciliu, am cusut pe vremea lui Ceauşescu şi la lampă. Care au fost mai înstăriţi aveau condiţii mai bune, aveau lumină electrică. Nu am câştigat foarte mult, dar din asta ne-am făcut casă şi ne-am crescut copiii. Dumnezeu ne-a dat darul acesta, iar iile au fost căutate. Am avut o perioadă când se mai pierduse din tradiţie, a fost un val când lumea nu mai căuta originalul, ci îşi cumpărau haine din China, însă acum iar este apreciat lucrul nostru, pentru că nu mai ştiu mulţi să lucreze ca pe vremuri, a adăugat doamna Leonica (66 ani).
Aceste mâini dibace (vezi imaginile) au adunat zilnic de-a lungul timpului atât de frumos alte şi alte culori în pânza albă oferind percepţia vizuală a frumuseţii diferenţelor născute într-o zonă geografică specială, cea a Gorjului, care îşi subliniază cu mândrie propria identitate în ansamblul umanităţii.



„Coasem de nevoie, de singurătate, de dragul lucrului frumos…”
– Tinerii, copiii noştri au plecat în străinătate să lucreze ca să aibă din ce trăi. Nu îi vedem decât foarte rar pe copii. Unde s-a mai pomenit mai demult să mergem în ţări străine să lucrăm la alţii, să fim slugile străinilor… Eu am patru copii, doar unul mai este cu mine în sat, trei sunt în străinătate, toţi sunt la lucru în Spania. Coasem şi de nevoie, dar şi de dragul lucrului frumos, că doar asta am făcut toată viaţa. Această muncă nu o poţi face decât cu multă dragoste şi răbdare. Lucrez 10–15 zile la o cămaşă (depinde şi de model), iar când sunt gata mor de dragul lor. Anul acesta am cusut mai mult de zece ii. Toată viaţa am făcut mai multe sute de ii, de Gorj, a mărturisit doamna Margareta cu mândrie.
– Modelele făcute de noi sunt reproduse majoritatea după costumele vechi, care se coasă cu migală. Trebuie să ţinem cont de orice fir, pentru că altfel nu iese modelul. Noi trei lucrăm pentru doamna Oana Pârvan, cântăreaţă şi meşter popular. Ea ne aduce comenzile, modelul, materialul, melana, şi când le-am făcut ne luăm bănuţii.
Eu încă nu am pensie că sunt de 59 de ani şi nici nu mă mai angajează nimeni la vârsta asta, aşa că sunt nevoită să cos. Nepoata mea are 22 de ani, ea învaţă carte, a făcut facultate la Craiova, pe urmă doi ani la Bucureşti şi au angajat-o la o bancă. Să dea Dumnezeu să lucreze să se bucure fata mea de ea şi să vină şi ea acasă, pentru că este plecată să lucreze în Spania pentru a ţine nepoata la şcoală…, a adăugat cea de-a treia doamnă, Veta.


Am învăţat totul despre cum se face o ie

Am avut o experienţă de neuitat din care am dedus că pe lângă fineţea şi frumuseţea fără seamăn, ia deşteaptă simţuri şi învie poveşti, pe care altfel, supuşi uitării, le-am lăsa pradă capriciilor timpului. Ia, cel mai autentic simbol al poporului român, rămâne o poveste şi o carte deschisă de istorie, o definiţie a echilibrului magic al naturii transpus cu migală, dar perfect, în lada de zestre a satelor noastre. Multe din modelele pe care le fac aceste femei talentate au la bază cusăturile vechi, punctul în cruce, pe fir, şi multe alte feluri de a crea desene cu acul şi aţa. Principalul lucru este acela ca punctul să fie executat cât mai fin, pentru ca modelul să arate cât mai bine, iar dacă este vorba de o floare, să pară cât mai naturală. Într-o ie pui mult suflet şi tradiţie, şi migală. Numai câtă muncă e să numeri fiecare fir pe care îl coşi. Dar eu aşa zic că românii au reînceput să îmbrace ia. Personal mă bucur că văd oameni învăţaţi care poată iarăşi ie. Nu am cuvinte să spun cât sunt de bucuroasă când văd mai ales îmbrăcată o ie făcută de mine.
Am învăţat în acea zi la Tismana, pe marginea drumului, să cunosc şi să apreciez ce este bun în arta tradiţională. Rândurile mele nu ar fi în zadar dacă aş convinge măcar un om să treacă printr-o astfel de experienţă. Pentru unii poate fi doar o activitate, însă pentru mine a fost o experienţă care mi-a adus doar lucruri pozitive. Mă bucur pentru că am ales să încerc să fac o ie, mă simt şi mai legată de rădăcini, de valorile poporului nostru, care nu este cu nimic mai bun decât altele, însă are câteva elemente care îl fac unic, aşa cum fiecare naţie are ceva care o diferenţiază de restul. Acum cred că această experienţă a venit atunci când trebuia să vină şi sunt convinsă că nimic pe lumea asta nu este întâmplător. Le mulţumesc doamnei Leonica, Margareta şi Veta pentru deschiderea şi dragostea cu care m-au primit la şezătoarea lor.

Anca Butar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...