Eva Ruja Molnár, trei decenii şi jumătate în slujba învăţământului românesc din Ungaria

Premiul pe anul 2016 al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, „Pentru învăţământul românesc din Ungaria”, a fost înmânat la şedinţa AŢRU din 23 februarie profesoarei Eva Ruja Molnár, care azi predă la şcoala din Cenadul Unguresc, dar are în spate o carieră pedagogică de 35 de ani practicând toate nivelurile de învăţământ public, de la predarea în şcoala generală şi liceu până la cea de la facultate. Domnia sa a mulţumit cu emoţie în glas nominalizarea la acest premiu făcută de Autoguvernarea Românească din Cenad. În cuvântul său, profesoara a subliniat cu satisfacţie că în şcoala din Cenadul Unguresc, unde pe lângă limba română se învaţă şi limba sârbă, de când ea predă la această şcoală întotdeauna au fost mai mulţi acei elevi care au preferat să înveţe româna decât sârba. Redăm mai jos fragmente din cuvântarea profesoarei Eva Ruja Molnár, care cuprind atât mărturisiri despre activitatea profesională cât şi despre rolul intelectualului în comunitatea noastră românească.


„Sinceră să fiu, după terminarea liceului, aş fi dorit să mă fac avocată. În anul IV însă mi s-a atras atenţia spre o altă posibilitate, la care nici nu m-am gândit anterior, în ceea ce priveşte continuarea studiilor. Anume, să fiu bursiera Statutului Maghiar în România, frecventând cursurile de filologie de la Universitatea din Bucureşti. Şi aşa am devenit filolog, profesoară de limba română şi rusă. Privind înapoi la cele peste 3 decenii pe care le-am petrecut în majoritate în învăţământul românesc din Ungaria, nu-mi pare rău absolut că drumul în viaţă pe care mi l-am planificat a luat o altă direcţie, decât cea dorită în anii adolescenţei.
În aceşti 35 de ani, am avut 5 locuri de muncă mai însemnate. Prima dată am predat limba română şi limba rusă la Liceul „N. Bălcescu” din Jula. Apoi am lucrat ca ziaristă la „Foaia Noastră”. Spre norocul meu, la Universitatea din Bucureşti am studiat facultativ Teoria şi practica presei, astfel am devenit direct membră a Asociaţiei Ziariştilor din Ungaria. Căsătorindu-mă, şi ajungând în judeţul Ciongrad, am devenit conducătoarea Casei de Cultură din Cenadul Unguresc şi în acelaşi timp am predat limba română la şcoala generală locală. Timp de 10 ani am fost profesoară la Şcoala Superioară din Seghedin, la Catedra de română, dar am predat şi la şcoala cenădeană. Între timp am colaborat şi la Studioul din Seghedin al Televiziunii Maghiare, lucrând acolo în funcţie de crainică, spunând ştirile în limba română.


Dar am predat şi la Şcoala Medie „Galamb József” din Macău. Aici le-am învăţat elevilor limba română dintr-un manual special, cu titlul: «Vă rog, paşaportul». Ei s-au pregătit să devină vameşi. Am ţinut cursuri de limbă în special pentru vameşi, am tradus în limba română numeroase studii, îndeosebi din domeniul etnografic al românilor din Ungaria.
De 17 ani sunt profesoară la Cenad. De fapt, oriunde am lucrat, aproape peste tot am avut legătură cu învăţământul românesc, cu limba română.
Consider că activitatea mea în domeniul învăţământul românesc ocupă un loc aparte. Am predat limba română la toate gradele de învăţământ: la şcoala generală (cursul inferior şi cursul superior), la liceu, la şcoală medie profesională, la facultate.
Legătura mea cu Şcoala Generală din Cenadul Unguresc se datează din anul 1987. Am predat limba română şi pe lângă activitatea mea efectuată ca directoare a Casei de Cultură din sat, mai târziu ca profesoară la Şcoala Superioară din Seghedin. Săptămânal erau zile când înainte de masă am învăţat elevii cenădeni, iar după-masă pe viitorii lor profesori, la Catedra de română. Ca ziaristă, deplasându-mă pe teren, am făcut cunoştinţă cu şcolile româneşti din judeţul Bihor, Bichiş şi Ciongrad.
Din anul 2000 lucrez fără întrerupere în acest sat. Cenadul Unguresc este o localitate cu o caracteristică specială.
Un sat cu 4 turnuri, cu 4 biserici, cu 3 naţionalităţi.
Dar şi şcoala cenădeană ocupă un loc aparte în ţară. Pe de o parte, este singura şcoală din judeţul Ciongrad, unde se predă limba română şi este unicul institut pedagogic din Ungaria, unde se învaţă simultan 2 limbi de naţionalitate, şi anume: limba română şi limba sârbă. Prin urmare, noi, cenădenii, pe undeva ne aflăm, ne situăm destul de izolat, departe de celelalte şcoli româneşti din Ungaria.
La noi limba română se învaţă ca obiect de studiu. E neglijabil numărul acelor copii care aduc de acasă nişte cunoştinţe de limbă. Datorită intensificării procesului de asimilare, majoritatea preşcolarilor nu mai vorbesc în familie nici măcar graiul specific satului, localităţii natale. De aceea, pentru mulţi şcolari, limba română literară, limba vorbită, e aproape o limbă străină. Tocmai pentru aceasta, sunt mândră de faptul că mai mulţi elevi, deja în clasa a 8-a, au reuşit la examenul de limbă la grad mijlociu. Deşi nu a fost şi nu e uşor nici pentru mine obţinerea unor astfel de rezultate frumoase (10 elevi – 7 la gradul mediu).
Deja de trei ani sunt singurul cadru didactic la şcoala cenădeană, care predă limba română. Asta înseamnă că predau în toate cele 8 clase, având în total 4 grupe. Această situaţie, fireşte, îmi îngreunează considerabil munca, îndeosebi în grupa elevilor din clasa întâi şi a doua. Copilaşii din clasa întâi nu învaţă să scrie şi să citească încă în acest an româneşte, până când cei din clasa a doua – da. E imposibil să nu li se atragă atenţia spre alfabetul românesc şi astfel adesea sunt derutaţi, confundând scrisul românesc cu cel unguresc.

De când predau la Cenad, totdeauna mai mulţi copii şi-au ales limba română decât limba sârbă. În prezent, din cei 90 de elevi, 69 învaţă limba română, iar 21 limba sârbă. De mai mult de un deceniu mă ocup cu păstrarea tradiţiilor româneşti, conducând în fiecare an şcolar cercuri de păstrare a tradiţiilor, atât pentru cursul inferior, cât şi pentru cursul superior. În cadrul acestor ocupaţii săptămânale, copiii învaţă cântece populare, scenete, iar de Crăciun frumoase colinde. Cândva şi eu, timp de 8 ani, am fost membră a echipelor de dansuri populare din Micherechi şi a Liceului „N. Bălcescu” din Jula. Dar am cântat şi cântece populare în duo şi în trio la festivaluri de naţionalitate. S-a încetăţenit ca o frumoasă tradiţie, ca în fiecare an să întocmim un frumos program de Crăciun, la solicitarea Autoguvernării de Naţionalitate Română din Cenad. Cu elevii am participat ani de-a rândul la numeroase concursuri, întâlniri, programe culturale, obţinând în marea majoritate totdeauna frumoase rezultate.”

Comentarii