Marşul de alungare a iernii la Aletea

„Huju fasching krapa rauß!” Acesta a fost cândva salutul de carnaval rostit la Aletea în fiecare casă, cu ocazia fărşangului de alungare a iernii, eveniment organizat în trecut în ziua lăsatului sec de carne. Acestea s-au întâmplat cu mult timp în urmă, pe vremea când oraşul era locuit de mulţi germani. Ei au adus această tradiţie în Aletea, obicei păstrat de localnici şi în prezent în amintirea vremurilor trecute.

La continuitatea acestui obicei au contribuit atât naţionalităţile conlocuitoare din oraş, precum şi grupurile folclorice. Sigur că acele obiceiuri nu s-au păstrat în totalitate, multe s-au pierdut în timp, însă defilarea de lăsatul secului se ţine, iar gogoşii tradiţionali au rămas aceiaşi. Vârstnicii spun că mascaţii din trecut erau neapărat bărbaţi căsătoriţi, îmbrăcaţi de fărşang în costume femeieşti. Tineri sau bătrâni, participanţii purtau măşti colorate cât mai fioroase, peruci şi fuste, rochii de mirese, etc. Bărbaţii purtau tălăngi de alungare a spiritelor rele din hotarul satului, menind, totodată, prosperitate şi fertilitate, un rod cât mai bogat în anul următor. Acest marş de veselie era şi un carnaval de întâmpinare a primăverii şi de alungare a iernii, dar şi de atenţionare la postul care urma, de a-i dezvăţa pe copii să mănânce de dulce. Capii de coloană ai defilării erau caii, şi o căruţă cu păpuşile Hans şi Krédli. Mascaţii aveau rolul de a crea pe parcursul procesiunii distracţie şi voie bună printre săteni. Tradiţia s-a pierdut în timpul celor două războaie şi a fost reînviorată prin anii 1960, după cel de-al Doilea Război Mondial. De atunci încoace participă la eveniment cine doreşte, indiferent de sex şi de vârstă.
La Aletea, localnicii au grijă ca an de an să reînvie după lăsata secului acest obicei străvechi. Este unicul carnaval mascat din zonă. Este o manifestare culturală, care datorită pasiunii organizatorilor supravieţuieşte în timp. Această tradiţie a fost continuată şi anul acesta, în ultima zi a lunii februarie, cu un marş la care au participat cu mic cu mare, mulţi localnici, dintre care nu au lipsit păpuşile, măştile caraghioase şi gogoşii. Defilarea mascaţilor a avut loc de la marginea oraşului pe străzile principale, pe la instituţii, încheindu-se la Căminul Cultural, unde au fost aşteptaţi cu ceai cald, sandvişuri şi gogoşi.
Organizatorul principal al evenimentului a fost Căminul Cultural „Reibel Mihály” din Aletea, în colaborare cu Şcoala profesională din oraş, care a pregătit mascaţii, precum şi Primăria oraşului Aletea şi Clubul de Echitaţie, care au oferit gogoşii şi caii pentru defilare.

Elisabeta Ardelean, Chitighaz

Comentarii