„Prietenii de poveste” la Grădiniţa Română „Lucian Magdu” din Bătania

Grădinița Română „Lucian Magdu” din Bătania organizează zile deschise, la care sunt invitați copiii care o frecventează, dar și cei care ar dori să o vadă, precum și părinții lor. Aceste evenimente poartă numele de Zilele prieteniei și au mai multe teme, menite să îi distreze pe micuți și să îi implice și pe părinții lor, într-un cadru educativ.
Primul eveniment din acest an a fost Serbările Toamnei, care ne-a adus și musafiri din afara țării, iar al doilea a fost O întâlnire cu părinții (în cadrul căreia s-au dicutat deschis anumite aspecte ale comportamentelor celor foarte mici la grădiniță), într-o atmosferă prietenească, la o cafea.

A treia zi a prieteniei a purtat numele de Prietenii de poveste. Așa cum v-ați dat seama, lumea poveștilor, eroii lor și încercările acestora au fost temele centrale ale zilei. Palkóné Borovics Márti, din partea bibliotecii orașului, și Rimainé Roczkó Zsuzsanna, alături de Robotka Kinga, au prezentat un spectacol de teatru de păpuși, Fata cea harnică și fata cea leneșă. Aceeași poveste a fost prezentată, ca dramatizare, de către educatoare și copii.





Apoi, toți cei prezenți au primit provocarea de a construi cel mai frumos castel din budincă și biscuiți. Toți au fost declarați câștigători, pentru că au avut sarcina de a mânca propria operă de artă.
Adulți și copii, cu toții au fost fericiți în lumea poveștilor. Să nu uităm să fim copii!

Mihaela Putin

Comentarii