![]() |
Foto: Estera Ruja, clasa a 11-a A |
În ultima
săptămână a lunii februarie s-a desfăşurat în şcoala noastră Săptămâna
elevilor. La fel ca în fiecare an, şi de această dată am avut parte de un
program interesant şi foarte variat. De luni până miercuri a fost campania de
alegere a directorului-elev. Candidaţii au fost: Gheorghe Gurzău (10/A), Balázs Nagy (10/B), Bence Ungor (11/A) şi Estera Ardelean (11/B). În pauze ne
adunam pe coridor, fiecare echipă la câte o masă, discutam şi încercam să
inventăm lucruri cât mai interesante. Aceste trei zile au trecut într-o
atmosferă foarte plăcută, personal pot să spun că m-am cunoscut cu mulţi elevi
pe care până atunci nu prea îi ştiam.
Luni după amiază,
în sala mare a Centrului Cultural Românesc am urmărit un film despre
„Pericolele internetului”, după care am avut o discuţie liberă cu psihologul
şcolii noastre, doamna Monica Rocsin Sucigan. Toată lumea şi-a putut spune
liber părerea, ne-am împărtăşit experienţele plăcute şi neplăcute în legătură
cu acest lucru, au fost discuţii utile şi care ne-au pus pe gânduri.
Miercuri a avut
loc alegerea directorului-elev. În sala mare fiecare echipă şi-a prezentat
filmul de campanie, după care fiecare candidat şi-a ţinut discursul festiv şi
şi-a prezentat programul. Atmosfera a fost super, fiecare clasă s-a străduit să
fie cât mai convingătoare. Până la urmă, într-o luptă foarte strânsă, a câştigat
clasa a 11-a B, iar până anul viitor eu am devenit directorul-elev al şcolii
noastre.
Săptămâna
elevilor se încheie de fiecare dată cu mult aşteptatul Bal al Elevilor. După un
cuvânt festiv a urmat dansul de deschidere al unor elevi, după care am ascultat
cu mare plăcere concertul formaţiei „Pernahajderek”. Un moment foarte aşteptat
a fost şi acum, aşa cum se întâmplă în fiecare an, alegerea regelui şi reginei
balului. Aceştia sunt Bianca Tősér şi Csaba Cefan.
Pe cât de
emoţionată pe atât de însufleţită aştept următoarele luni când, în calitate de
director-elev al Liceului „Bălcescu” voi putea organiza multe programe
interesante pentru colegii noştri. Printre planuri figurează îmbogăţirea
emisiunilor de la radio-şcoală, organizarea zilelor sportive, descoperirea
noilor talente din şcoala noastră, organizarea concursurilor literare şi
muzicale pentru aceşti elevi talentaţi, etc.
Mi-aş dori ca
peste câţiva ani, când ne vom aminti de anii de liceu, să ne vină în minte o
perioadă plină de experienţe sufleteşti trăite cu intensitate, şi să vorbim cu
multă bucurie despre „acele frumoase vremuri de demult”.
Estera Ardelean, directorul-elev al Liceului
„Nicolae Bălcescu” din Jula
Comentarii
Trimiteți un comentariu