11 apr. 2017

„Vocea de aur”, concursul celor mai bune voci de copii din Ungaria

Cea de-a treia ediţie a Concursului de interpretare vocală „Vocea de Aur” de la Bătania a făcut posibil ca cele mai bune voci ale copiilor români din Ungaria să fie apreciate de către un juriu de înaltă ţinută muzicală. Concursul organizat de Şcoala Generală Românească „Lucian Magdu” din localitatea Bătania a avut loc vineri, 31 martie. La acest eveniment organizat pentru copiii talentaţi şi curajoşi de la toate şcolile de naţionalitate, în care se învaţă limba română în Ungaria, au participat anul acesta peste douăzeci de tineri iubitori de muzică, elevi de clasele I–VIII, din Jula, Bătania, Aletea, Micherechi, Leucuşhaz, Săcal şi Pocei.

Scopul concursului este popularizarea în rândul tinerilor a cântatului cu vocea şi încurajarea tuturor amatorilor de a-şi dezvolta aptitudinile şi abilităţile muzicale, dar şi a limbajului, ţinând cont că toţi participanţii la concurs au cântat cântece româneşti de muzică uşoară şi populară, chiar dacă unii dintre ei sunt de naţionalitate maghiară.




De-a lungul timpului, muzica a fost întotdeauna un element important în dezvoltarea copilului. Precum joaca şi activităţile comune, la fel şi muzica îi apropie pe copii şi îi ajută să depăşească barierele limbajului. Ca urmare, şi acest concurs se angajează să descopere tinere talente. Chiar dacă nu întotdeauna toţi participanţii se dovedesc a avea înclinaţii muzicale, sunt de apreciat repertoriul abordat de către copii, destul de dificil şi la un nivel destul de ridicat. Astfel, micii artişti prezenţi la concurs au reuşit să impresioneze juriul şi publicul, şi s-au întors acasă cu o mulţime de premii.











Majoritatea concurenţilor au fost răsplătiţi cu premii din partea organizatorilor, precum diplome, medalii şi cadouri, după meritele fiecăruia. Dar, dincolo de acestea, juriul şi toţi ceilalţi oaspeţi prezenţi, au apreciat seriozitatea şi la mulţi dintre ei profesionalismul de care au dat dovadă. Pe lângă aprecierile juriului, copiilor le-au fost acordate daruri şi premii speciale din partea oaspeţilor, care şi-au exprimat satisfacţia pentru acest gen de manifestări, promovate cu consecvenţă de şcoala din Bătania, care pune în valoare talente ascunse ale elevilor şi contribuie la îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere şi apreciere a limbii române, de către elevii participanţi. Vezi rezultatele concursului în pagina a 12-a.
Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al românilor din Ungaria în Parlamentul de la Budapesta a oferit tuturor participanţilor la concurs câte o mică atenţie „din Casa Ţării”.
Juriul concursului a fost format din muzicieni şi cadre didactice de la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” şi de la Filarmonica de Stat din Arad: prof. canto Corina Radeş, preşedintele juriului, Dorina Moldovan, Cristina Gyarmati, prof. de vioară şi pian Cristina Niculescu, prof. de violă Marcel Cameniţă.
În pauza concursului, elevii şcolii gazde, îndrumați de prof. Andreea Szenes, au oferit invitaţilor o scenetă de I.L Caragiale şi un buchet de cântece corale, iar la final trei dintre membrii juriului împreună cu doamna Szenes au oferit publicului un miniconcert la vioară şi violoncel.
Evenimentul a fost onorat de prezenţa mai multor oficialităţi locale, reprezentanţi din rândul românilor din ţară, mulţi conducători şi profesori de la alte şcoli româneşti.
Evenimentul muzical şi cultural de la Bătania a constituit o frumoasă reuşită, apreciată şi de această dată de către toţi cei prezenţi la eveniment.


Rezultatele concursului „Vocea de aur” de la Bătania

Clasele 1-2: locul I – Regina Megyeri (Bătania), locul II – Clara Vasiloni (Chișineu Criș), locul III – Greta Farkas (Leucușhaz), mențiune – Biborka Zalai (Aletea) și Cristofer Bereczki (Aletea)
Clasele 3-4: locul I – Nora Szalai (Leucușhaz), locul II – Kata Șereș (Jula), locul III – Aida Stan (Bătania), mențiune – Fanni Balogh (Bedeu) și Florica Gurbai (Săcal)
Clasele 5-6: locul I – Roland Ristin (Bătania), locul II – Réka Misik (Bătania), locul III – Csaba Gyöngyösi (Săcal), mențiune – Loredana Bali (Aletea), Alexandra Soltész (Micherechi), Cintia Jakab (Leucușhaz), Fanni Balogh (Bedeu), Alexa Kiss (Aletea) și Dorina Biró (Micherechi)
Clasele 7-8: locul I – Barbara Gyöngyösi (Săcal), locul II – Fanni Csobán (Jula), locul III – Szonja Jakab (Leucușhaz), mențiune – Magdolna Gurbai (Pocei)

Premii speciale:
– Autoguvernarea Românească a județului Bichiș: Gréta Farkas (Leucușhaz)
– Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria și Centrul de Documentare și Informare al AȚRU: Cristofer Bereczki (Aletea)
– Fundația „Lucian Magdu” din Bătania: Cristofer Bereczki (Aletea), Fanni Balogh (Bedeu), Tiberiu Szilágyi (Pocei), Barbara Gyöngyösi (Săcal)
– Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria: Aida Stan (Bătania)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...