În lumea de azi, oamenii pe care te poţi baza oricând
sunt tot mai puţini. O astfel de femeie este Florica Olar Rotar, secretara şcolii generale româneşti din
Chitighaz, pe care toată lumea o cunoaşte cu numele de „Tuţi”. Ea este acea
specie rară de om, în care niciodată nu s-a înşelat nimeni. Are răbdare să
asculte pe fiecare, poţi să ai în ea încredere totală. Aşa secretară şcolară nu
a mai avut şi, ne este frică, nici nu va mai avea şcoala românească din Chitighaz.
Ea nu doar că şi-a făcut datoria la nivel înalt, cu mare răspundere, ci a pus
în această muncă şi mult suflet şi responsabilitate. Această mentalitate ar
trebui să fie model pentru toţi cei care lucrează pentru comunitatea noastră
românească.
Consiliul Local al comunei Chitighaz, împreună cu primarul
satului, doamna Maria Gyuricska Kalcsó, au organizat Ziua Pedagogilor în
ziua de 1 iunie. Cu această ocazie, au fost oferite două distincţii: pentru profesoara
Maria Rotyis Isztin (Manyó), de la
şcoala maghiară, şi pentru secretara şcolii româneşti Florica Olar Rotar
(Tuţi).
Florica Rotar a fost distinsă la propunerea directoarei şcolii din
Chitighaz, Erica Borbély, pentru munca şi eforturile depuse în interesul
instituţiei în care lucrează de 33 de ani. În
laudatio, doamna director a amintit cu recunoştinţă despre munca ei, cu cuvinte
călduroase. Tuţi a fost demnă şi a meritat această distincţie.
Ca profesoară pensionară am fost
invitată şi eu la această frumoasă sărbătoare a pedagogilor. Florica Rotar mi-a
fost elevă, apoi mulţi ani de zile colegă, şi m-a ajutat mult la dactilografierea
tuturor publicaţiilor mele. Aşadar, ziua următoare serbării de premiere am
sunat-o să mă programez la un interviu…
Rădăcini familiale
– Ce înseamnă pentru tine că faci
parte dintr-o familie şi o comunitate românească?
– Familia mea din partea tatălui şi
din partea mamei este o familie străveche românească, care ţine foarte mult la
religia ortodoxă.
– Prin ce se arată apartenenţa ta la
comunitatea română?
– Cel mai important a fost şi este
practicarea limbii materne. Acasă la părinţi şi astăzi numai româneşte vorbim,
cu fratele meu Petru ne-am născut şi
am crescut în spirit românesc. După reanimarea învăţământului în limba română,
bunicii mei au fost primii care i-au înscris la şcoala românească pe părinţii
mei: Florica Mocan şi Petru Olar. De atunci, mai mult de 70 de
ani, patru generaţii din familia mea învaţă la şcoala românească. Acest fapt
arată şi identitatea, apartenenţa noastră la comunitatea română susţinând
învăţământul românesc.
Momente din viaţă
– Care au fost cele mai
însemnate momente ale vieţii tale?
– M-am născut în 15 mai 1959, la
Chitighaz, căci atunci femeile năşteau acasă în sat cu ajutorul moaşelor.
Părinţii m-au înscris la şcoala românească. Prima învăţătoare mi-a fost Paraschiva Farkas (Piri tanitó néni). În
clasele superioare, diriginta mea a fost Maria
Brîndaş Nicula. Am avut colege de clasă atât la şcoala generală cât şi la
liceu tare bune: Ana Borbély, Ana Şimonca
(Tini), Ana Moţ (din Japonia), etc. După
terminarea şcolii generale, am devenit eleva Liceului românesc „N. Bălcescu” din
Jula, promoţia 1973–1977. După liceu am învăţat dactilografie pe cale
particulară şi mi-a reuşit foarte bine. Am ales bine profesia asta, pentru că mi-a
slujit tot timpul vieţii.
– Cum a început viaţa ta ca tânără
angajată?
– Nu peste mult timp, şeful
redacţiei „Foaia noastră”, Alexandru
Hoţopan, a căutat o dactilografă. Ştiind că sunt româncă şi fostă elevă a
liceului, aşa am devenit angajată la redacţia săptămânalului între anii
1977–1984.
– Cum a continuat viaţa ta
particulară?
– În 1979 m-am căsătorit cu un
consătean, Gheorghe Rotar. La 8
aprilie 1981 s-a născut fetiţa noastră Cristina.
Ea a fost studentă la Universitatea din Seghedin, terminând Facultatea de
Istorie. Astăzi lucrează la Arhiva Judeţeană din Seghedin. Sunt foarte mândră
de ea. Este foarte capabilă în ceea ce face la locul de muncă, se ocupă şi de
cercetare şi în acelaşi timp îşi continuă studiile.
33 de ani în slujba şcolii
– De când lucrezi la şcoala românească
din Chitighaz şi ce sarcini ai aici?
– Aurica Istin, directoarea de atunci a şcolii, de la 1 martie 1984
m-a angajat ca secretara şcolii şi de atunci, timp de 33 de ani, slujesc şcoala
din satul meu, copiii, profesorii, părinţii, directorii. Timp de peste 20 de
ani m-am ocupat cu manualele şcolare, de comandarea şi distribuirea acestora.
Directoarea actuală a instituţiei, Erica Borbely, a avut încredere în munca
mea, îngrijesc arhiva, actele de stare civilă cu date personale, în ultimii ani
sunt şi casiera şcolii, lucrez la calculator, mă ocup de situaţia completă a
instituţiei.
– Dacă arunci o privire retrospectivă, cum
ai putea aprecia cei 40 de ani petrecuţi în slujba instituţiei şi comunităţii
româneşti?
– Cu bun simţ mă gândesc. Îmi
amintesc de anii petrecuţi la şcoală între sătenii mei, cu părinţi, copii,
colegi, directori. Întotdeauna am încercat să creez atmosferă bună şi în birou,
şi între colegi.
Din interviu reiese clar identitatea
lui Tuţi şi concepţia este despre comunitatea noastră românească: este ataşată
de limba maternă, de păstrarea amintirii strămoşilor, de secole întregi familia
ei ţine de religia ortodoxă, cinsteşte tradiţiile caracteristice românilor
chitighăzeni. Totodată ea ştie că şcoala nu este doar o clădire, ci locul unde
de decenii întregi ne putem trăi identitatea, limba noastră maternă şi unde multe
generaţii au întărit învăţământul românesc. O felicit încă odată, îi doresc
succes şi pe mai departe, înţelegere în sânul familiei şi multă sănătate.
Maria Sarca Zombai
Comentarii
Trimiteți un comentariu