8 iun. 2017

Secretul unei căsnicii fericite: înţelegerea, dragostea, răbdarea şi darul de a şti ierta - Convorbire cu soţii Ana şi Teodor Netea din Micherechi

Soţii Ana şi Teodor Netea din Micherechi şi-au unit destinele de mai bine de cinci decenii. Convorbirea cu dumnealor a fost prilejuită de săptămâna căsătoriei, sărbătorită în 21 de ţări de pe patru continente. Ţara noastră a aderat la această mişcare în 2008, prin cooperarea bisericilor creştine şi a organizaţiilor civile, cu participarea a numeroase oraşe, localităţi şi comunităţi. Săptămâna a fost marcată anul acesta între 12–19 februarie. Ana şi Teodor Netea se cunosc încă din copilărie. Mai târziu, prietenia s-a schimbat în dragoste, cei doi căsătorindu-se în urmă cu 53 de ani. Toată viaţa au fost gospodari, au muncit din greu în foliile din Micherechi. Au doi copii şi trei nepoţi, şi mai au o singură dorinţă – un strănepot…




Ana şi Teodor Netea au dansat decenii în şir în echipa de dansuri populare din Micherechi, au jucat şi în renumitul film al lui Máriássy Felix, „Csempészek” (Contrabandiştii”, realizat în 1958, unde nană Ana l-a avut ca partener pe Bodrogi Gyula, iar bace Toader pe frumoasa actriţă Bara Margit. Cum erau nunţile de demult din Micherechi, care este rolul soţiei şi al soţului într-o căsnicie, este sau nu importantă credinţa şi dacă mai poate fi susţinută în secolul XXI instituţia căsniciei – sunt câteva întrebări la care ne-au răspuns cu plăcere Ana şi Teodor Netea. Iar noi i-am ascultat cu mare drag…
– Împliniţi în acest an 53 de ani de căsnicie de când aţi făcut legământul pentru o viaţă întreagă…
Teodor Netea: – Da, sunt 53 de ani frumoşi, am trecut de nunta de argint şi de cea de aur, iar dacă ne ajută Dumnezeu şi vom fi sănătoşi o să mai facem o nuntă… Am împlinit 75 de ani, iar dacă ajung la 80 o să sărbătorim cu copiii împreună şi atunci. Şi acum am sărbătorit la 75 de ani, fetiţa noastră nu ne-a lăsat să ne pregătim noi, ci a invitat familia la Jula şi ne-au sărbătorit acolo, la o masă în familie. Eu, capul familiei, m-am pregătit cu câteva cuvinte de mulţumire şi ne-am simţit foarte bine.




– Haideţi să începem cu începutul. Cum v-aţi cunoscut?
Ana Netea: – Ne-am cunoscut la joc, cum era pe atunci. După-masă era joc în sat, după aceea mergeam la mozi (cinema), la căminul cultural, şi seara la bal.
Teodor Netea:– Când eram copii, am stat aici la bunici, şi fiind cu un an şi jumătate mai mare decât soţia, copii fiind, am fost prieteni. Nu aş fi gândit atunci, când eram copii, sau când am fost la şcoală, nu am ştiut noi ce-o să fie mai târziu. Domnul Gheorghe Dulău ne aduna la Căminul Cultural, fiind răspunzătorul echipei de dansuri. Ne făcea seri de dansuri, şi când eram pregătiţi bine, prin Uniunea de la Jula, ne ducea prin satele româneşti cu autobuzul. Eu am văzut că Anuţa-i fată frumoasă, eu eram bun de gură, i-am vorbit frumos, am fost prieteni buni… Şi când a venit timpul, eu, la 23 de ani, Ana, la 21, ne-am căsătorit.
– Doamna Ana, văd că zâmbiţi! Era un băiat chipeş domnul Teodor?
Ana Netea: – Da, era un băiat chipeş, la locul lui şi foarte harnic.
Teodor Netea:– Lucram atunci la staţia de maşini, aici am învăţat meserie, dar am făcut şi şcoală la Szabadszállás, şi când am terminat şcoala, am reparat maşini, vara mergeam la secerat pe combină. Toată viaţa am lucrat vara, pe tractor şi pe combină, pe lângă lucrurile de acasă. Acasă am avut vite, tauri, porci, dar am avut şi foarte, foarte multe folii (sere). Am avut mare noroc cu părinţii pentru că ne-au ajutat şi la folii, dar şi la crescutul copiilor. Noi dacă ne-am început lucrul n-am avut cine să se îngrijească de copii. Anuţa nu a trebuit să gătească, pentru că era aici mama ei şi, ea fiind singură la părinţi, soacra nu a trebuit să se împartă. După ce ne-am adunat nişte bănuţi am zis hai să ne începem de viaţă şi să facem o casă frumoasă.
– Cum a fost nunta dumneavoastră? Cum erau pe vremea aceea nunţile din Micherechi?
Teodor Netea:– Nunţile pe-atunci erau aşa că cei mai bogaţi făceau nunţi mai mari. A noastră nuntă aşa a fost că doar noi, părinţii şi fraţii, doi verişori au fost la cununie şi am participat cu toţii la o cină bună. Atâta a fost nunta noastră. Ştiţi, lumea atunci era mai săracă…
– Doamna Ana, v-aţi pregătit pentru nuntă? V-aţi gătit frumos?
Ana Netea:– A fost momentul vieţii. Ne-am pregătit şi pentru nunta mică la fel ca pentru nunta mare. În 4 martie 1964 ne-am căsătorit şi exact la un an după nuntă, la 4 martie 1965, s-a născut fata noastră, Aurica. Atunci era la modă să ai copii, nu ca acum că nu se căsătoresc până la 25–30 de ani, pentru că umblă la şcoală. Eu voiam familie mare, că am fost singură la părinţi. Voiam 4 copii, dar până la urmă Dumnezeu ne-a dat doar doi. După prima naştere am fost foarte bolnavă, din martie până la Crăciun am fost de 4 ori operată, pentru că am avut o naştere tare grea. La Jula, doctorii ne-au recomandat să nu mai avem alt copil, că poate să moară. Aici la noi a fost un medic, Sferle îl chema, iar soţia lui după naştere a fost la fel de bolnavă ca mine, dar lor li s-a născut şi al doilea copil. Aşa că medicul ne-a încurajat să mai avem şi noi, şi aşa ni s-a născut şi băiatul, Tibi. Şi m-am vindecat, am fost bine după aceea.
– Domnul Teodor, care este rolul soţului într-o căsnicie?
Teodor Netea: – Eu am încercat să fiu bărbat! Să mă port cinstit, dar aşa că ceea ce am spus să fie o vorbă care merită să fie ascultată. Nu am fumat, nu am băut, dacă seara am avut un ban, am încercat în ziua următoare să fac să am doi. Nu ne-am certat. Dacă ne-am certat ne-am iertat unul pe altul, dar Anuţa ne-a ţinut pe toţi împreună, părinţii, copiii, pe mine… şi acum nepoatele.
– Pe ce credeţi că se bazează o căsnicie trainică?
Ana Netea: – Înţelegerea, dragostea în familie, răbdarea şi să ştii a ierta.
Teodor Netea: – Dacă vine un bănuţ la casă, acela trebuie bine cinstit. La noi aşa a fost, că am avut grijă de bani, ne-am făcut casa, am mai făcut o casă la Jula, casa lui Tibi, dar aşa am înaintat că acestea toate noi le-am făcut fără nici un împrumut şi fără nici o datorie la bancă. Dar când zic „noi”, înseamnă că noi, familia, copiii, părinţii, toţi împreună.
– Şi toate astea cu multă muncă...
Teodor Netea: – Doar cu muncă! Toate astea le-am învăţat de la părinţii noştri, care au fost oameni foarte gospodari. Şi mă refer acum mai mult la părinţii Anuţei, care au trăit ca noi. Şi ai mei părinţi ne-au ajutat, însă socrii au stat la noi până ce Dumnezeu le-a luat zilele să trăiască pe acest pământ. Ne-am avut cu ei tare bine. Socrul era un om foarte harnic şi a lucrat pentru mine. Eu ce-am găsit aici când m-am însurat au fost lucruri foarte bune, dar vechi, şi cu ei împreună le-am înnoit. Toate s-au refăcut din nou şi pentru astea toate au meritat o cinste de la mine.
– Care a fost cel mai frumos moment al vieţii?
Ana Netea: – Cel mai frumos moment a fost când s-au născut copiii. Când i-am văzut crescând, când am văzut că învaţă, că sunt sănătoşi. Amândoi au învăţat de frizeri, şi fetiţa şi băiatul. Ne-am bucurat de copii când s-au căsătorit. Am făcut două nunţi ca-n poveste, de 10 sau de 20 de ori mai mare decât nunta noastră. Ne-am bucurat când am văzut fetiţa noastră mireasă, s-a căsătorit cu un băiat cuminte şi învăţat, un om la locul lui, cu care trăiesc frumos şi bine. Bucurie a fost şi venirea pe lume a nepoţilor, avem trei nepoate: două de la fată şi una de la băiat. Suntem foarte bucuroşi şi mândri de toţi.
– Este importantă credinţa?
Teodor Netea: – Fără credinţă nu este viaţă şi nu este viitor. Eu aşa zic că Dumnezeu ne-a binecuvântat. Ce am visat noaptea, ziua le-am putut face. Păi atunci nu trebuie să mulţumeşti lui Dumnezeu? Asta-i credinţa…
– Credeţi că mai rezistă instituţia căsătoriei în secolul XXI?
Teodor Netea: – Acum nu mai există om care să nu ştie să scrie sau să citească. Acum toată lumea face şcoli şi totuşi… Nu sunt de acord cu asta că tinerii de azi, până îşi fac şcolile, nu se căsătoresc, iar timpul trece. Mai demult, până la 21–25 de ani trebuia să te căsătoreşti, asta era o lege: să-ţi faci familie, casă… Acum tinerii au şcoli, sunt deştepţi, dar stau împreună fără căsătorie. Mie asta nu-mi place. Dacă îţi place de cineva atunci înaintea lui Dumnezeu şi a poporului ar trebui să pui un jurământ şi asta-i căsătoria. Statul împreună nu e căsnicie. Căsnicia nu e doar o hârtie, cum zic unii, ci e un cuvânt, o lege, un legământ. Uitaţi la noi, 53 de ani! Şi dacă Dumnezeu ne ţine în sănătate, până la mormânt… Căsnicia e un jurământ, iar pentru cei care citesc aceste rânduri să le scrieţi cu litere mari: CĂSNICIE.
– Poate tinerii nu-şi mai asumă responsabilitatea. Eşti responsabil pentru cel de lângă tine, nu?
Teodor Netea: – Asta-i aşa o legătură pe care nu ar fi voie să o încalci. Eu cred că nu au curaj, le e frică, nu au încredere în ei. Eu şi cu nepoatele vorbesc, că suntem prieteni. Le spun că vreau să le văd mirese. Chiar dacă nu facem nuntă ca-n poveşti… Dacă doi tineri se leagă unul de altul trebuie să se căsătorească. Dar eu sper că visul meu se va împlini şi vor fi nunţi!
– Vin uneori momente în viaţă când simţi că pe asta n-o mai poţi rezolva... Aţi avut astfel de clipe?
Teodor Netea: – Am avut momente grele, dar nu aşa ca să nu le putem rezolva. Şi ţi-oi spune doamnă ce-i mai greu în viaţă şi acesta este un sfat pentru toată lumea cine aude. Dacă-ţi cunoşti soţia sau soţul, să nu fii gelos! Gelozia este o boală grea, iese cu ceartă, ură, pizmă. La noi nu au fost din astea.
– Doamna Ana aţi fost vreodată geloasă?
Ana Netea: – Nu, niciodată. Cu toate că soţul meu a fost de multe ori plecat la Budapesta şi prin ţară.
– Ce alte sfaturi aţi putea da tinerilor căsătoriţi?
Teodor Netea: – Dacă se poate, să nu stea acasă închişi. Să se ducă în lume, să aibă prieteni. Să fie în lume. Ţigările nu au nici un rost, băutura cu măsură. Să ştii să ierţi în căsnicie, pentru că certuri mici sunt. Se zice că „acolo unde nu-i ceartă, acolo unul nu-i cum treabă”. Aşa-i bine că dacă spun ceva greşit ea să mă corecteze, sau invers. Şi femeia este la fel de cuminte, ca un bărbat. Unde nu este femeie în casă, nici aerul nu-i bun. Eu recunosc că sunt gelos pe cei care au strănepoţi, mi-ar trebui şi mie.
– Doamna Ana, domnul Teodor întotdeauna a fost cel care a vorbit mai mult?
Ana Netea: – Într-adevăr îi place să vorbească mult, dar vorbeşte bine…
– Vă mulţumesc că m-aţi primit în casa dumneavoastră. Vă urez mulţi ani de acum încolo şi poate mă invitaţi şi la nunta de diamant…

I.K.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...