7 oct. 2017

Festivalul internaţional „Iubiţi Muzica Românească!” la Arad (12–19 octombrie 2017)

Festivalul „Iubiţi Muzica Românească!”, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, va avea loc în perioada 12–19 octombrie 2017, marcând unul dintre vârfurile anului muzical arădean.
Organizat în săli emblematice precum Cercul Militar, Colegiul de arte Sabin Drăgoi sau Sala Ferdinand a Primăriei Arad, festivalul propune o panoramare a creaţiei culte româneşti, în special a celei aparţinând generaţiilor postenesciene („generaţia de aur a muzicii româneşti”) şi contemporane, cu dublul scop al promovării sale în rândul unui public cât mai larg şi al familiarizării interpreţilor români şi străini cu ópusuri de referinţă, rar sau deloc întâlnite altfel pe afişul stagiunilor de concerte.

Structura acestui festival-pilot include un colocviu de muzicologie şi opt manifestări muzicale concepute ca evenimente culturale în genuri distincte: simfonic, vocal-simfonic, cameral, operă, spectacol multimedia. Momente în care muzica se aliaza cu poezia, cu teatrul, cu filmul, întâlniri fascinante ale sonorităților instrumentale cu cele electronice, piese în primă audiție mondială, oferă auditorilor posibilitatea de a se familiariza cu diversitatea de soluţii propuse de arta sunetelor în derularea contemporană.
„Banatul multicultural”, „Viața în doi”, „Muzica românească în mâinile tinerilor interpreţi", fascinația  unui spectacol de operă contemporană (Orestia III de Aurel Stroe) sau aceea a unui spectacol multimedia – film mut și muzică – și reîntâlnirea cu senzaționala capodoperă cinematografică TABU (1931) de Friedrich Wilhelm Murnau, cu muzica compusă special pentru această peliculă de Violeta Dinescu, sunt câteva dintre  tematicile și provocările lansate de această primă ediție a evenimentului.
Invitaţi sunt muzicieni consacraţi din Bucureşti (Diana Moş, Ion Bogdan Ştefănescu, Bianca Manoleanu, Remus Manoleanu, Cezar Verlan), Bacău (Trio Syrinx), Craiova (Mihai Ungureanu), Braşov (Cvartetul Academic), Timişoara (Sorin Petrescu, Doru Roman, Dorin Cuibariu, Sergiu Cârstea, Adriana Dogariu, Sorin Dogariu, Cosmina Ivan, Cristian Ardelean, Nicolae Hațegan ș.a.), Arad (Dorin Frandeş, Mario Florescu, Lucia Florescu, orchestra şi corul Filarmonicii), dar și oaspeți de peste hotare, cu o preocupare constantă pentru cunoaşterea şi promovarea muzicii româneşti: saxofonistul Daniel Kientzy (Franţa), dirijorul Huba Holloköi (Ungaria-Finlanda), acordeonistul Marko Ristic (Serbia), muzicologul  Heidemarie T. Ambros.
În conţinutul serilor de festival sunt cuprinse creaţii de Ioan Căianu, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Mihail Jora, Sabin Drăgoi, Emil Monţia, Mihai Brediceanu, Ion Scărlătescu, Paul Jelescu, Philipp Herschkowitsch, Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Aurel Stroe, Pascal Bentoiu, Corneliu Cezar, Teodor Grigoriu, Walter Michael Klepper, Remus Georgescu, Adrian Iorgulescu, Ulpiu Vlad, Adrian Pop, Dan Dediu, George Balint, Petru Stoianov, Dan Voiculescu, Sabin Păutza, Dan Buciu, Cornelia Tăutu, Violeta Dinescu, Corneliu Dan Georgescu, Richard Oschanitzky, Viorel Munteanu, Doina Rotaru, Mihai Măniceanu, Laura Mânzat, Andrei Tănăsescu, Laura Manolache, Lucian Beschiu, Roman U. Vlad, Ana Szilagyi, Romeo Cozma, Gabriel Almasi, Gabriel Mălăncioiu, Ionică Pop, Darie Nemeș Bota, Ioan Dobrinescu.
Relevantă pentru amploarea și ineditul evenimentul este parcurgerea punctuală a agendei de festival, precum și informația legată de accesul gratuit al publicului, în limita locurilor existente în sălile de concert.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. A.F.C.N. nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Joi, 12 Octombrie 2017 ora 16.00
Colocviu de muzicologie
Evoluția muzicii contemporane românești în context mondial


Joi, 12 Octombrie 2017 ora 19. 00 Sala Cercului Militar
Compozitori bănăţeni – Concert simfonic inaugural
Dirijor Huba Holloköi – Ungaria/Finlanda
Solişti Andreea Dumitrescu – pian, Sergiu Cârstea – trompetă
Invitat actorul Adrian Korek (Facultatea de Muzică și Teatru a U.V.T.)

Sabin Drăgoi: Divertisment rustic
Gabriel Almasi: The Mysterious Journey Of Life (p.a.a.)
Remus Georgescu: Toccata pentru pian și orchestră
Walter Michael Klepper: Divertisment pentru orchestră de coarde și timpani
Petru Stoianov: Hiperboreeana
Gabriel Mălăncioiu: Zamolxis pentru trompetă și orchestră

Vineri, 13 Octombrie 2017 ora 19.00 Sala Cercului Militar 

Ansamblul de percuţie “Percutissimo” al Facultăţii de Muzică din Timişoara

Coordonator: Doru Roman
Membri: Patricia Popescu, Amelia Trifu, Tiberiu Szalma, Daniel Cuibariu-Jumuga, Patrick Cojerean

Invitaţi: Lucia şi Mario Florescu

Laura Manolache: Himera apelor
Aurel Stroe: Il giardino delle strutture
Doina Rotaru: Noesis
Darie Nemeș Bota: Fight And Light
Adrian Iorgulescu: Ipostaze IV

Cvartetul de clarinete"Academic"al Filarmonicii “Gheorghe Dima” Braşov

Iulian Rusu - clarinet I, Izsak Jenö - clarinet II, Ionel Pârlea - clarinet III,  Ilie Carp - clarinet bas.


Béla Bartók ar. Ioan Dobrinescu: Sonatina
Sabin Păutza: Suita
Ioan Dobrinescu: De treci codrii de abanos
Ciprian Porumbescu ar. Ioan Dobrinescu: Hora Braşovului
Ion Scărlătescu ar. Ioan Dobrinescu: Bagatella
Richard Oschanitsky: Cearta
Ioan Dobrinescu: Ciocârlia
Romeo Cozma: Fantezie pentru cvartet de clarinete


Sâmbătă,14 Octombrie 2017 ora 19.00 Sala Cercului Militar
Eumenidele (Orestia III) de Aurel Stroe
Spectacol de operă realizat în colaborare cu Centrul Cultural "Aurel Stroe"
Buşteni
Cu participarea extraordinară a saxofonistului Daniel Kientzy (Franţa)
Dirijor Cezar Verlan
Distribuţie
Atena - Cosmina Ivan
Oreste - Cristian Ardelean
Apollo - Nicolae Haţegan
Corul Eriniilor/Eumenidelor
Ana Maria Stănoia, Cosmina Şerban, Corina Chietrean, Ovidiu Cozma,
Alexandru Șuca, Bogdan Sărăcin
Constantin Spurcaciu  - asistent regie și figuraţie
Grigore Golubeanu - lumini şi figuratie
Alexandru Voinea - scenografie şi figuraţie
Regia colectivă

Duminică, 15 Octombrie 2017 ora 19.00 Sala Regele Ferdinand
Spectacol de film mut şi muzică

TABU (1931)

regia Friedrich Wilhelm Murnau, muzica Violeta Dinescu

„Trio Contraste“ - Ion Bogdan Ştefănescu - flaut, Sorin Petrescu - pian,

Doru Roman – percuţie
în colaborare cu
Dorin Cuibariu- clarinet, saxofon


Luni, 16 Octombrie 2017 ora 19.00 Colegiul de arte Sabin Drăgoi
"Viaţa în doi" – Recital de familii
Bianca Luigia Manoleanu (soprana) - Remus Manoleanu (pian)
Adriana Dogariu (pian) - Sorin Dogariu (pian)
Mihaela Faur (harpă) -Vlad Faur (trombon)
Carmen Iuga (vioară) - Dorel Iuga (flaut)

Bianca Luigia Manoleanu / Remus Manoleanu
Mihai Brediceanu: Trei cântece pe versuri de Lucian Blaga
Theodor Grigoriu: La Steaua (Eminescu)
                              Numai Poetul … (Eminescu)
Dan Voiculescu: Laudă omului (Nichita Stănescu)
                           Muzica (Nichita Stănescu)
Adrian Iorgulescu Cântecele stihuitorului (Lucian Blaga)
1 Cântec înainte de a adormi
2 Cântecul așteptării
3 Cântecul obârșiei
4 Cântecul șoimului
5 Cântecul vârstelor
6 Sub stele
George Balint: Un nod, un semn și un mic poem (Nichita Stănescu)
Ulpiu Vlad: Lumină (din ciclul Mozaic)
Darie Nemeș Bota: lieduri pe versuri de Răzvan Popotan
     Imagini de Luni
                               Poema de Miercuri
                              Visul de Duminică
Philipp Herschkowitsch: Margini de seară (Ion Barbu)
Ana Szilagyi: Patru lieduri pe versuri de Antonio Mazzo
Mihai Măniceanu: Două lieduri pe versuri de Ilie Comăniță
De toate
                              Iele
Dan Buciu: Înțeleptul și poezia (Omar Khayyam)

Adriana Dogariu /Sorin Dogariu
Anatol Vieru: Nașterea unui limbaj

Mihaela Faur /Vlad Faur
Cornelia Tăutu: Ad astra

Carmen Iuga / Dorel Iuga
Ioan Căianu: Suită de dansuri româneşti
          Doina Rotaru: Mesto pentru flaut alto şi vioară

Marţi, 17 Octombrie 2017 ora 19.00 Colegiul de arte Sabin Drăgoi
 “Muzica românească în mâinile tinerilor interpreţi"
“Duo Vivo” - Radu Ţaga/fagot, Marko Ristic(Serbia)/acordeon
Ansamblul “Volte” - Ramona Morăriţa (soprană), Laura Roman (vioară),
Iuliana Ambăruş(violă), Andreea Olariu(pian) 



Duo Vivo
Corneliu Dan Georgescu: Transsilvanische Motive
Laura Mânzat: Arbor - Cavatina pentru fagot și acordeon
Paul Jelescu: Rapsodia dobrogeană

Ansamblul Volte
Lucian Beschiu:  Văz duhul (p. a. a.) pe versuri de Nicolae Coman
George Balint: Zî (p. a. a.)
Roman U. Vlad: Domnișoara Pogany
Ionică Pop: Zbor prin rostul clipei (pe versuri de Grigore Golubeanu)
Andrei Tănăsescu: La vie en dose

Miercuri, 18 Octombrie 2017ora 19.00 Colegiul de arte Sabin Drăgoi
Recital
Diana Moş - vioară  Mihai Ungureanu - pian

         Trio Syrinx Dorel Baicu/flaut, Dorin Gliga/oboi, Pavel Ionescu/fagot


Trio Syrinx
Corneliu Cezar: Ziua fără sfârșit 



Duo Diana Moș (vioară) - Mihai Ungureanu (pian)
Tiberiu Olah: Sonatina pentru vioară și pian
Pascal Bentoiu: Sonata pentru vioară și pian
George Enescu: Sonata a III-a pentru vioară și pian în caracter popular românesc


Joi, 19 Octombrie 2017 ora 19.00 Sala Cercului Militar
Concert vocal simfonic 

         Corul şi orchestra Filarmonicii
         Dirijor Dorin Frandeş

Dirijorul corului Robert Daniel Rădoiaş
Solişti Dorel Baicu/flaut, Dorin Gliga/oboi, Pavel Ionescu/fagot
Program
Adrian Pop: Triptic
Ulpiu Vlad: Sonorități și Anemone IV
                    Concert pentru flaut, oboi, fagot și orchestră (p. a. a.)
- -
Adrian Iorgulescu: Divertisment pentru orchestră de coarde
Dan Dediu: Unda lucis - cantata pentru mezzosoprană, cor și orchestră (p. a. a.)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...