10 nov. 2017

O actriţă căsătorită cu teatrul, care cochetează cu filmul și televiziunea

Diana Cavaliotti este una dintre cele mai populare actriţe tinere din România. În cariera sa nu mai lungă de un deceniu a lucrat cu o bună parte a regizorilor de film. La 21 de ani a jucat rolul Gertrudei din Hamlet. Diana Cavaliotti s-a aflat la Budapesta pe 10 octombrie, când a participat la deschiderea oficială a celei de a 12-a ediţii a Săptămânii Filmului Românesc din capitala Ungariei. Este una dintre cele mai populare actrițe din România. Îi place să spună despre sine că s-a măritat cu teatrul şi are niște aventuri cu filmul.



Diana Cavallioti a studiat mai întâi pianul, apoi a făcut actorie la Liceul „Dinu Lipatti”, și a absolvit actorie în cadrul UNATC. A devenit cunoscută pentru rolul din „Amintiri din epoca de Aur 2”, dar și pentru cel al Irinei Drăgan din serialul „Cu un pas înainte”. A lucrat cu o bună parte a regizorilor români, aparţinând generaţiei mai tinere. Cel mai proaspăt rol de film a fost în pelicula „Ana, mon amour” în regia lui Călin Peter Netzer, un regizor tânăr, care a copilărit şi a crescut în Germania, dar s-a format ca regizor în România. Filmul a fost distins cu Ursul de Argint pentru „Contribuţie artistică deosebită în cinematografie”, în cadrul celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Devenind cunoscut cu pelicula „Poziţia copilului”, care a fost prezentată şi ea la Budapesta, la o ediţie anterioară a Săptămânii Filmului Românesc, Netzer a venit acum cu „Ana, mon amour”, un film psihanalitic, care ne prezintă cele mai intime detalii din viaţa unui cuplu de îndrăgostiţi, iar prin scenele sale erotice, duse până la extremitate, este considerat cel mai curajos film românesc al tuturor timpurilor. În rolul Anei o vedem pe Diana Cavaliotti, cu care am stat de vorbă la Budapesta, aflată în trecere, venind de la Londra şi îndreptându-se spre Bucureşti. Interviul dezvăluie amănunte din cariera sa scurtă dar fulminantă, despre teatru şi film, şi rolul ei din pelicula „Ana, mon amour”, care a avut premiera în cinematografe în 3 martie 2017.
Aveți un nume special: Cavaliotti…
Bunicul meu este grec. Numele inițial era Kavalliottis. Când eram mică, vorbeam greacă, dar neavând un contact direct cu familia tatălui meu, nu m-am ținut de asta. M-am născut la Galați. Am copilărit acolo până în clasa a treia. Din clasa a patra m-am mutat la București cu bunicii.
Sunteți una dintre cele mai cunoscute actrițe tinere din România. Cum ați ales această profesie?
Profesia m-a ales pe mine, pentru că nu-mi amintesc să fi vrut să fac altceva în afară de actorie.
Ați fi putut face teatru și în Anglia. Ați avut o posibilitate să puteți studia în Anglia, dar ați ales totuși România. De ce?
Mi s-a părut cel mai complicat lucru din viața mea să intru în UNATC și am reușit. Să plec în străinătate nu mi-ar fi fost foarte ușor ținând cont că am fost crescută de bunici și nu puteam să-i las singuri. Dar cel mai important lucru este că am vrut să fac teatru în limba mea maternă nu într-o limbă adoptată, de împrumut, cum vreți…
Sunt foarte mulți actori tineri talentați în România, însă nu toți pot să se remarce. Dumneavoastră ați reușit. Ce trebuie făcut?
Nu știu ce trebuie, nu am o rețetă, însă știu de ce este atât de greu. Numărul absolvenților este destul de mare. Teatrele și-au deschis porțile acum mai nou și încep să facă angajări, dar eu am făcut parte dintr-o generație care nu a prins o angajare. Dacă ești angajat știi că ai un loc sigur de muncă și nu mai există efervescența aceea a grijii zilei de mâine. Este greu de judecat. Cred că-ți trebuie perseverență și multă dedicare, combinație fatală.
Actorii mai vechi ajută tinerii?
Absolut! Cred că generozitatea lor ne ajută să avem încredere că se poate. Când ai norocul să joci într-o piesă alături de mari actori, de numele noastre mari din teatru, se mai pune o cărămidă la construcția pe care încerci și tu să o faci. În rest totul este o luptă.
La 21 de ani ați debutat într-un rol foarte dificil. Vă place să vă aruncați în aventuri?
Am fost foarte onorată când mi s-a oferit rolul. Cred că atunci am primit curaj, te face să fii mai puternic. Și uite că acum am avut curaj să merg și mai departe cu „Ana, mon amour”, deci se leagă lucrurile în viață.
Cum alternați între film și teatru? Ce înseamnă aceste două lucruri?
Păi, sunt căsătorită cu teatru și am câteva mici aventuri cu filmul și televiziunea. Nu poate fi numită alternanță. Când am norocul să merg la un casting și să am norocul să-l și iau este o sărbătoare.
Ați lucrat cu mai mulți regizori. Călin Netzer cum este ca regizor?
Este o personalitate foarte puternică. Acest lucru m-a împins de la spate ca să pot să-i fac față, pentru că înainte de a-i face față regizorului trebuie să-i faci față și persoanei din spatele regizorului care vine cu viața, experiența și lumea lui. Munca împreună cu regizorul m-a îmbogățit foarte tare și îi sunt extraordinar de recunoscătoare.
Ce v-a făcut să vă angajați la acest rol?
Când am mers prima dată la casting mi-a fost foarte frică. Am zis că eu nu o să pot niciodată să fac așa ceva. Am luat proba după ceva timp. I-a trebuit ceva timp să hotărască. M-a atras și faptul că este un rol foarte greu, genul de rol cu care nu o să mă întâlnesc foarte curând. M-a pus la muncă din toate punctele de vedere.
Este un caracter care diferă total de caracterul dumneavoastră? Ce a trebuit ca să intrați în acest rol?
– A trebuit să mă dezbrac nu doar fizic, ci și psihic. A trebuit să mă las pe mine acasă și am adus actorul să facă ce trebuie să facă. Pe lângă repetițiile și mersul la terapie, etc., m-am abandonat total. Nu a fost ușor, dar a fost o experiență extraordinară. Experiențe extraordinare nu sunt doar cele fericite, sunt și cele grele! E un test de profesionalism. Nu e ușor și, cu siguranță, îți trebuie multă încredere pe care să o investești în regizor, în proiect, în echipă, în partener, dar când ți se oferă cele mai bune condiții de filmare, nu mai ai cum să te excluzi din peisaj sau din personaj.
Se scrie în presa românească că acest film este cel mai curajos film din istoria filmului românesc… Cum a fost primit el de către critici?
Este, într-adevăr! Nu am citit până acum nici o critică. Mă țin departe de problema asta, pentru că eu ca artist, ca actor, fac teatru și filme pentru spectatori, nu pentru critici care trebuie să scrie și ei ceva să-și facă meseria într-un fel sau altul. Publicul la fel. La premieră a fost extraordinar. Oamenii care-mi scriu și au văzut filmul sunt la fel extraordinari. Iar serile de film la care am asistat și am fost la proiecții prin alte țări, din nou m-au emoționat de-a dreptul. Nu este ceva general valabil, sunt singur că sunt oameni cărora nu le-a plăcut filmul. Au plecat și au zis că nu se poate așa ceva. Aici intră individualul fiecăruia care zice: nu vreau să intru în povestea asta, nu mă interesează, simt că mă doare și mă țin departe.
Filmul transmite o anumită tensiune. Vă spun sincer, eu la un momemt dat m-am oprit în vizionare, pentru că nu am știut dacă vreau să mă uit mai departe. A fost tensionant și în timpul filmărilor?
Această tensiune eu am avut-o când am citit scenariul. După primele 20 de pagini am închis scenariul și am zis nu! Am zis nu este pentru mine. Dar există ceva acolo care te face să mergi mai departe…

Ştefan Crâsta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...