15 dec. 2017

Editorial - Cum l-am văzut eu pe Regele Mihai…

Era un om deosebit de înalt, foarte drept şi radia a demnitate. Acestea au fost primele lucruri care mi s-au părut neobişnuite atunci când l-am văzut pentru prima (şi singura) dată pe Regele Mihai. Era o zi de duminică de la începutul verii anului 2001. Duminica Rusaliilor din 3 iunie. La Săvârşin. Venea în fruntea unui alai de oameni, pe uliţa mare a comunei, pentru a intra în biserica ortodoxă, care atunci a fost resfinţită, şi pentru a-şi ocupa locul, după 53 de ani, în Scaunul Regal din acea biserică atât de dragă sufletului său. Regele Mihai avea atunci 80 de ani. Dar avea ţinuta atât de dreaptă cum nu o au mulţi tineri de 20 de ani. Avea doar 26 de ani împliniţi, când a fost nevoit să abdice la tronul regal al României şi să părăsească ţara în toiul iernii, pe 3 ianuarie 1948. Nu credea, dar spera tot timpul să se mai întoarcă în România lui mult iubită.

În vara anului 2001, Regele Mihai s-a întors pentru prima dată „Acasă”, cum titrau atunci ziarele arădene, la Castelul de la Săvârşin, care a fost retrocedat Familiei Regale. Atunci le-a promis săvârşinenilor că, ori de câte ori va putea şi până când îi va permite sănătatea, sărbătorile de iarnă le va petrece la Castelul de la Săvârşin. Şi aşa a şi făcut.
Pe 3 iunie 2001, am avut deosebita onoare să particip, alături de sute de localnici şi arădeni, şi împreună cu soţul meu, la slujba arhierească săvârşită de PS Episcop Timotei. Am văzut atunci pentru prima (şi singura) dată în viaţa mea un Rege intrând pe Uşile Împărăteşti ale bisericii, pe acele uşi pe care ştim că numai preoţii şi regii au dreptul să intre. Am văzut apoi un Om smerit şi fericit stând în Scaunul Regal. Nu se auzea cât de tare îi bătea atunci inima, dar seninătatea de pe faţa lui şi lacrimile din ochii credincioşilor au rămas pe veci întipărite în memoria mea.
Am avut ocazia să participăm apoi şi la masa festivă, oferită de parohia ortodoxă locală în cinstea Familiei Regale. Şi am stat foarte aproape. Din fericire, pe atunci încă nu erau telefoane deştepte, nu fotografia toată lumea cum îl rupea capul. Astfel că am luat parte la o agapă unde oamenii discutau şi trăiau din plin momentul solemn. Oficialităţile locale se străduiau din răsputeri să se ridice la nivelul aşteptărilor, iar Regele Mihai, Regina Ana şi Principesa Margareta priveau în jur şi învăţau, moment cu moment, cum este să li se împlinească un vis mult dorit, să-şi recapete poporul şi Ţara.
Până în acel moment, cunoşteam Familia Regală doar din cărţile de istorie, dar atunci, pentru toţi cei care am fost în acea zi la Săvârşin, istoria a devenit realitate. Nu voi uita niciodată ziua de 3 iunie a anului 2001…
Cu mai bine de o jumătate de veac înainte, pe 3 ianuarie 1948, la fel s-au putut gândi şi doi chitighăzeni. O prietenă din Chitighaz mi-a povestit că a aflat de la doamna Lucia Borza, fiica preotului ortodox din sat, că în acea zi de iarnă, când se ştia că Trenul Regal pornit de la Sinaia va trece şi prin satul lor, părintele Ioan Borza şi un prieten de-al lui (numele acestuia nu-l mai ştim) au ieşit la gară să vadă cum trece istoria prin faţa ochilor lor. Să împărtăşească durerea trăită atunci de Regele românilor.
M-am bucurat să aflu acest lucru, poate neînsemnat pentru unii, dar atât de important pentru comunitatea istorică a românilor din Ungaria: că oricum ar fi vremurile, inima intelectualităţii noastre a bătut şi bate întotdeauna alături de poporul român.
Dumnezeu să vă odihnească în pace, Majestate!

Eva Şimon

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...