27 feb. 2018

„Am încercat să-i fac pe copii să iubească matematica şi limba română” - Interviu cu profesoara Maria Rus din Jula, cu ocazia pensionării

Profesoara Maria Rus s-a născut în anul 1954, din părinţi originari din Cenadul Unguresc. În anul 1976, a absolvit Universitatea din Seghedin, în acelaşi an începându-şi cariera de profesor la şcoala românească din Aletea. Începând din anul 1981 ajunge pedagog la Căminul de elevi al Liceului românesc din Jula. După cinci ani începe să predea la Şcoala generală românescă din Jula, unde lucrează până în anul 2017, când iese la pensie. În luna ianuarie a anului 2018 a fost premiată pentru slujirea învăţământului românesc din Ungaria timp de patru decenii ca profesoară de limba şi literatura română, precum şi ca profesoară de matematică, cu premiul „Pentru învăţământul românesc din Ungaria”, acordat de către Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria. Acest premiu vine să completeze alte câteva distincţii pe care profesoara Rus le-a obţinut pentru meritele sale şi cu elevii săi.


Există oameni născuţi pentru a lucra cu copiii şi oameni care fac cursuri de pedagogie, dar nu vor reuşi niciodată să ajungă la sufletele celor mici. Doamna Marika, aşa cum o strigă copiii, face parte din prima categorie. Maria Rus a fost genul de dascăl tradiţional, exigent şi cu prestanţă, pe care mulţi dintre noi am avut şansa să îl cunoaştem şi pe care îl ţinem minte, cu siguranţă, o viaţă întreagă. Dincolo de această aparenţă severă, cei care au avut posibilitatea să o cunoască, ştiu că Maria Rus este o persoană extrem de caldă, sensibilă, o profesoară care şi-a dedicat viaţa pentru familia sa, cât şi pentru şcoală. Pe tot parcursul discuţiei noastre, doamna profesoară a avut ochii plini de bucurie. Mi-a povestit amintiri emoţionante, şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre familia sa, dar şi despre elevii cărora le-a călăuzit paşii. Are amintiri foarte plăcute despre mama sa de la care a moştenit hărnicia, despre tatăl său care i-a fost exemplul în tot ceea ce a realizat. În locuinţa sa, ca o bijuterie, o înconjoară nenumărate amintiri despre familia sa, armoniul la care a învăţat-o tatăl său să cânte, broderiile mamei şi multe alte amintiri de neuitat.

Româna este limba strămoşilor mei cenădeni
– Ce v-a determinat să deveniţi profesor şi de ce aţi ales tocmai matematică şi română?
– Eu am devenit profesor pentru că am avut exemple bune de urmat. Am avut profesori excelenţi de la care am învăţat multă carte. Provocarea a început cu profesorul Petru Popuţa, fostul meu profesor de matematică de la Chitighaz. Mai târziu am avut ca exemplu pe profesoara Ana Crişan, la Liceul românesc din Jula, aşa am ales Universitatea din Seghedin. Am ales Catedra de română, unde la fel am avut profesori buni, care m-au făcut să iubesc limba română. Am iubit şi iubesc dintotdeauna limba română, pentru că îmi place să vorbesc, să cânt, să glumesc în limba română. Româna este limba strămoşilor mei cenădeni, limba bunicilor unde mă trimiteau părinţii vara convinşi că acolo sigur voi vorbi doar româneşte. Cele mai frumoase vacanţe ale copilăriei mele mă duc cu gândul la Cenad, satul părinţilor mei Maria Unc şi Dumitru Rus. Anii studenţiei şi începutul carierei mele de profesor au fost plăcut presăraţi cu multe, multe cursuri de perfecţionare în România. La aceste cursuri am învăţat şi îndrăgit limba română şi tot ce se leagă de România, am vizitat toată ţara, am văzut aproape tot ce merită. Îmi amintesc cu mult drag şi acum după patru decenii de acele cursuri şi dorinţa mea cea mai mare acum, în anii de pensie, este să mai pot ajunge odată pe acele meleaguri.

Cu colegii de la şcoala din Aletea

Introducerea copiilor în tainele matematicii şi ale limbii române
– În timpul celor peste 40 de ani de învăţământ v-au trecut prin suflet şi prin mâini mai multe generaţii de elevi. Cum au fost aceşti ani?
– Toată viaţa mea la catedră a fost o imensă bucurie a comunicării, o neobosită strădanie de a-i ajuta pe copii să pătrundă inteligent şi gândind în tainele matematicii şi ale limbii române. Cariera mea de dascăl a început la şcoala din Aletea. Aici am predat de toate: limba română, matematică, tehnică, muzică şi am făcut şi pe bibliotecara. Eram tânără, energică, pregătită să fac lucruri mari. Am avut cercuri de tehnică de cusături, am predat şi chimie. Atunci stăteam la Chitighaz şi făceam naveta la Aletea cu autobuzul, cu bicicleta, uneori pe jos. Primii mei cinci ani de carieră au fost foarte frumoşi. Pe urmă au urmat cinci ani la Căminul de fete al Liceului românesc, unde am fost pedagog de noapte, o perioadă la fel de frumoasă, dar diferită de cea de la catedră. Ultimii 31 de ani de învăţământ am fost profesoară la şcoala generală românescă din Jula, de unde am şi ieşit la pensie.
– Dacă aţi fi din nou la început de drum şi aţi avea 18–19 ani, ce decizie aţi lua? Aţi alege să fiţi tot profesor matematică şi română?
– Da, pentru că aşa este crezul meu. În această calitate de dascăl am predat ce mi-a plăcut, iar în limba română am fost tot timpul acasă.

A fi profesor e o continuă provocare
– Cum e să fii profesor astăzi? Mai iubesc elevii matematica acum cu atâta tehnologie?
– A fi profesor e o continuă provocare. Trebuie să-i stimulezi pe copii, trebuie să-i atragi tot timpul cu ceva nou. În ciuda a ceea ce se crede despre tinerii de astăzi, eu cred că au nevoie să descopere noutăţi, să nu se plictisească. Eu niciodată nu m-am oprit doar la manual. Le duceam copiilor gazete, culegeri, probleme spre rezolvare. Trebuie să ajungi la inima lor, să le deschizi o poartă către ceea ce ei caută. Cu tehnologia nouă eu nu am avut probleme, pentru că la şcoala generală nu le-am dat voie să folosească calculatoare şi telefoane, etc. În tinereţe am fost mai severă, am şi dat note mai mici, dar nu i-am picat niciodată. Cu timpul am devenit mai indulgentă… Sigur că privind în urmă văd că s-au schimbat multe. Dacă în urmă cu ani, preocupările elevilor erau legate doar de şcoală, astăzi tentaţiile, dorinţa de a ţine pasul cu moda, le răpesc din timpul alocat învăţării, dar sunt şi multe lucruri care s-au schimbat în bine.
– Ce aţi făcut cu elevii care nu au ştiut matematică?
– Cu răbdare i-am făcut să ştie, să înţeleagă. Eu cred că matematică nu înseamnă numai a umple table cu exerciţii. Am încercat să le stârnesc copiilor interesul cu exerciţii mai uşoare, cu probleme de logică, să îi fac să iubească matematica, să vină cu plăcere la ore.


Admiraţie, recunoştinţă şi respect faţă de foştii pedagogi
– Ce vă doriţi acum cel mai mult?
– În primul rând, îmi doresc să fiu sănătoasă şi să am răgazul şi tihna necesare ca să zăbovesc mai mult între cărţile mele, să-mi dedic mai mult timp surorilor şi nepoţilor. Îmi place să croşetez, să călătoresc, să grădinăresc. Mi-ar plăcea foarte mult să am ocazia să mai fac excursii în România.
– Ce le transmiteţi foştilor dumneavoastră elevi şi colegilor profesori?
– Nu e suficient să le fim recunoscători în sinea noastră unor oameni care ne-au marcat existenţa. Ar trebui să le-o şi spunem! Încă din primii ani de şcoală i-am avut ca model în viaţă pe îndrăgiţii mei profesori de la şcolile din Chitighaz, Jula, Seghedin, pentru care am avut, am şi voi avea mereu un sentiment sincer de admiraţie, recunoştinţă şi respect. De la elevii mei am învăţat să mă bucur de lucrurile mărunte, să râd, să glumesc, să privesc viaţa cu seninătate şi să îmi păstrez sufletul de copil. Foştilor mei elevi le urez să trăiască frumos şi bine, dacă se poate, să aibă răbdare, să înveţe şi să nu uite să aibă respect faţă de colegi şi profesorii lor. Să aibă un ţel, un obiectiv pe care să îl urmărească în viaţă. Fie că vor să fie doctori, profesori, sau orice altceva, să ştie că ceea ce îşi doreşte să facă nu poate realiza decât cu foarte mult efort şi cu multă perseverenţă. Iar foştilor mei profesori şi colegi le mulţumesc pentru toţi anii petrecuţi împreună!

Anca Becan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...