ISUS SALVATORUL: Credinţa dincolo de suferinţă

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.” 1 Cor. 1:3–5
În 2 Corinteni 1, Pavel vorbeşte despre o credinţă ce depăşeşte dincolo de criză şi de inocenţa omului pământean. Orice circumstanţă îşi găseşte alinarea în cuvintele celui care îşi direcţionează întreaga atenţie spre Cel care, cu adevărat, poate să pătrundă în locurile ascunse ale minţii, şi în adâncurile inimii pentru a aduce alinare, confort şi răspuns la rugăciunile şi strigătele omului modern.
Dacă dorim să învăţăm lecţiile adevărate ale suferinţei şi ale dezamăgirii umane, tot ceea ce trebuie să facem este să ne implicăm în lucrarea cu oamenii, căci în contextul acestei sfere caracterul omului sau al creştinului iese la iveală în activităţile de zi cu zi. Spre acest aspect ne aţinteşte privirea Pavel, căci acesta este înconjurat de o sumedenie de probleme şi circumstanţe dificile, încât apostolul ne ajută să clădim o perspectivă eternă asupra lucrurilor temporare.
1. Binecuvântat să fie Dumnezeu: este necesar, pentru orice om, să-şi aducă aminte că Dumnezeu este un Dumnezeu care binecuvântează. Dacă Dumnezeu binecuvântează, El trebuie să fie binecuvântat. Mă întreb dacă îţi faci timp să-L binecuvintezi pe Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut pentru tine şi pentru cei din comunitatea în care te-a aşezat?
2. Acest Dumnezeu este Tatăl nostru, care nu locuieşte în locuri sau clădiri omeneşti, ci dimpotrivă, locaşul Său este sus în ceruri. El este un Tată suveran peste orice lucru existent, orice fiinţă îşi defineşte identitatea proprie în masura înţelegerii pe care o are faţă de acest Dumnezeu Sfânt şi Suveran, care este Tatăl nostru. El este Dumnezeul creator, care ne-a creat cu o identitate ce oglindeşte imaginea Sa în fiecare dintre noi.
Atunci când vorbeşti cu colegii şi prietenii tăi ce fel de Dumnezeu este promovat prin caracterul tău? Oare, în adâncul inimii şi minţii tale, poţi susţine că acest Dumnezeu este un Dumnezeu Suveran şi Sfânt? Crezi că prietenii tăi pot afirma acest lucru atunci când ei vorbesc despre Dumnezeul tău?
3. În momentele dificile este important să ne aducem aminte că acest Dumnezeu este Părintele îndurărilor şi Dumnezeul mângâierii. Acest Dumnezeu păşeşte dincolo de intenţiile şi preferinţele umane. El este Dumnezeu care ascultă inima omului şi nu doar mintea acestuia. Dumnezeu ascultă şi priveşte la lucrurile pe care noi le considerăm deşerte şi neimportante. Acest Dumnezeu corectează ceea ce noi distrugem, ceea ce noi reuşim să desfigurăm, ceea ce noi reuşim să ucidem. În momentele de criză şi disperare fiecare dintre noi ne ascundem de Dumnezeu, însă Dumnezeu aleargă după noi. El este un Părinte îndurător care ne cunoaşte atât de bine, încât fiecare act sau idee nu este ignorat. Acest Dumnezeu este un Dumnezeu al mângâierii şi al consilierii divine. Doar El are capacitatea de a pătrunde în adâncul inimii noastre pentru a rezolva cele mai disperate situaţii. Totuşi, Dumnezeu ne mângâie pentru ca noi să putem să facem acelaşi lucru pentru alţii. Observăm în pasajul de mai sus că această mângâiere, sau activitate divină, trebuie să fie exprimată în contextul altor persoane ce se află în necaz şi suferinţă. Capacitatea de a depinde de Dumnezeu în totalitate ne va ajuta să realizăm că fiecare aspect al vieţii noastre necesită reorganizarea priorităţilor noastre în direcţia celor ce sunt copleşiţi de suferinţa acestei lumi blocate în păcat şi necaz.
Credinţa dincolo de suferinţă este o credinţă ce îşi găseşte identitatea personală într-un Dumnezeu suveran şi sfânt. Acest Dumnezeu este un Părinte incredibil de îndurare şi nemărginit în calitatea pe care o oferă atunci când avem nevoie de mângâiere şi alinare. Învăţăm că atunci când suferinţa de zi cu zi este înconjurată de o credinţă neclintită în Dumnezeu, orice teamă sau disperare umană oglindeşte suferinţa Celui care a învins moartea. Spre această alinare ne aţintim ochii, spre acest Mântuitor ne focalizăm întreaga viaţă, deoarece, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Cristos, tot aşa, prin Cristos avem parte din belşug şi de mângâiere.
(Sursa: www.bisericata.com)

Comentarii