ORTODOXIA: „Înălţarea Domnului – „Nu vă voi lăsa orfani, voi veni la voi”

Praznicul acesta este numit în popor Ispas (de la cuvântul slav: Supasu = Mântuitorul) şi cade totdeauna în Joia săptămânii a şasea după Paşti, adică la 40 de zile după Înviere, când Domnul S-a înălţat la cer. Este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, despre care amintesc Constituţiile Apostolice (secolele III-IV).


Eusebiu al Cezareei, în opera lui „Despre sărbătoarea Paştilor,” compusă în jurul anului 332, ne arată că această sărbătoare era prăznuită odată cu Rusaliile. Spre sfârşitul secolului IV sau începutul secolului V, sărbătoarea Înălţării Domnului s-a despărţit de cea a Pogorârii Sfântului Duh, căci pe vremea Fericitului Augustin († 430) serbarea ei în ziua a 40-a după Paşti era generalizată peste tot în lumea creştină.
Înainte de a se înălţa la Tatăl ceresc, Iisus „a dus afară pe Apostolii Săi în Betania, şi ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, s-a despărţit de ei şi s-a înălţat la cer” (Luca 24,50-51).
Sfânta Scriptură ne spune că Apostolii au rămas întristaţi de această despărţire şi ne dăm seama cât de greu le va fi venit acestora să se despartă de Cel pe Care L-au iubit atât de mult, Care-i scăpase din primejdii, le purtase de grijă şi făcuse atâtea minuni înaintea lor. Inimile lor se aflau sub grea apăsare cu toate că Iisus i-a prevenit zicându-le: „Nu vă voi lăsa orfani, voi veni la voi”. Le-a făgăduit că le va trimite pe Mângâietorul – Duhul Adevărului Care de la Tatăl purcede, precum s-a şi întâmplat peste zece zile. Doar atunci când îngerii i-au mângâiat promiţându-le că: „Iisus Care S-a înălţat la cer … astfel va veni precum L-aţi văzut mergând la cer” (F.Ap. 1,11) – ei s-au întors acasă: „cu bucurie mare” (Luca 24,52).
Cu siguranţă cuvintele omeneşti sunt prea slabe şi prea neputincioase în a exprima în profunzime taina aceasta mare, a Înălţării la cer a Domnului, taină ce încheie activitatea omenească a Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ şi care depăşeşte puterea noastră de înţelegere. La Înălţare firea Lui cea omenească se ridică la cer, la slava cea dumnezeiască pe care Fiul o avea la Tatăl: „mai înainte de întemeierea lunii” (Ioan 17,24) şi se face părtaşă darului mare câştigat prin Înviere, anume nemurirea.
Hristos, Cel înălţat la cer şi şezător de-a dreapta Tatălui, nu se desparte prin Înălţare de noi oamenii, nici de lumea aceasta, ci El păstrează umanitatea pe care îndumnezeind-o, rămâne cu noi „în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28,20).
Înălţarea la cer a Domnului precede trimiterea Sfântului Duh şi inaugurează un nou mod de lucrare a lui Hristos în lume, o lucrare veşnică, o lucrare din plinătatea dumnezeirii, pentru toate locurile şi pentru toţi oamenii. Înălţarea la cer a lui Hristos uneşte pământul cu cerul, făcând să se ridice, cum spune Psalmistul David în Ps. 23,7, „porţile cele veşnice”, adică barierele păcatului şi ale neascultării, prin care omul s-a îndepărtat de Dumnezeu prin greşeala lui Adam.
Asemenea Sfinţilor Apostoli, să ne fie tuturor sfânta zi a Înălţării Domnului, un prilej de aleasă bucurie şi de înălţare sufletească. Să fie pentru noi un prilej de a ne dărui total slujirii lui Dumnezeu şi a semenilor noştri, pe tot parcursul vieţii noastre.
Aşa cum ucenicii s-au întors plini de bucurie de la muntele Eleonului, să ne întoarcem şi noi la ale noastre cu bucuria, pe care numai El, Hristos Domnul poate să ne-o dăruiască.
Mai aflăm din Sfânta Scriptură că ucenicii „erau în toată vremea în Biserică, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 24,53). Tot aşa şi noi cei de azi să ne străduim să fim cât mai mult şi cât mai des aproape de Ierusalimul cel ceresc, de masa Sfântului Altar, de unde Hristos ni se dăruieşte mereu, sub chipul pâinii şi al vinului euharistic, spre viaţa de veci şi spre iertarea păcatelor.
Să închinăm în această zi sfântă un gând pios înaintaşilor noştri, eroilor Neamului nostru şi să rugăm pe Dumnezeu să-i odihnească în pace, în ceata aleşilor Lui.
Cela ce S-a înălţat de pe pământ la cer şi a şezut de-a dreapta Lui Dumnezeu şi Tatăl, Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, să ne mântuiască pe noi ca un bun şi iubitor de oameni! Amin.
Prot. Pavel Ardelean
Vicar Eparhial

Comentarii