Cel care vrea să fie om liber, trebuie să îl cunoască pe Hristos – Interviu cu părintele Alexandru Şereş, paroh la Aletea şi Crâstor

Părintele Şereş, cu copiii lui

Preotul Alexandru Şereş, de origine din localitatea Micherechi, este în prezent parohul bisericilor ortodoxe din Aletea şi Crâstor. Din anul 1978 a intrat în slujba bisericii, păstorind turma de credincioşi din Bihorul unguresc, de la Apateu şi Săcal. De mai bine de trei decenii îşi face datoria cu dăruire şi dragoste faţă de biserică şi enoriaşii săi. Fiind preot român din Ungaria, a însemnat să-şi condamne întreaga familie la o viaţă cât mai simplă, cu salariul minim pe care l-a primit de-a lungul slujirii sale, de multe ori nevoit fiind să facă diferite munci pentru a-şi putea creşte cei trei copii, băiatul, care acum este medic şi două fete, de care este foarte mândru. Stând de vorbă cu părintele Şereş, acesta ne-a mărturisit că pentru el această slujbă nu a fost un serviciu, ci o chemare, pe care a primit-o de la Duhul Sfânt.

– Mi-am început misiunea de preot în judeţul Bihor, însă până să ajung aici căile nu au fost chiar netede. O să vă spun cum am ajuns să îmbrac haina preoţească, lucru care a însemnat foarte mult pentru mine. După terminarea şcolii din satul meu natal, Micherechi, am făcut timp de un an o şcoală profesională la Budapesta, unde mi-am dat seama că acea profesie nu este pentru mine, aşa că m-am întors şi m-am înscris la liceul din Şercad, unde am învăţat între 1965–1969. După terminarea liceului, până în 1974 m-am căutat pur şi simplu pe mine însumi, am lucrat în mai multe locuri, am fost şi pedagog la şcoala din Aletea, iar în 1974 m-am regăsit, atunci am primit o chemare de Sus. Aceasta a fost asemenea cu a lui Samuel din Vechiul Testament, pe care de trei ori Domnul l-a chemat. Exact aşa m-a chemat şi pe mine, pe nume m-a numit de trei ori. Bineînţeles, nu am ştiut imediat ce poate să fie acest lucru, care m-a înfiorat puţin, până ce la un părinte duhovnic i-am făcut cunoscut acest lucru şi dânsul mi-a spus că aceasta trebuie să fie o chemare de Sus. După discuţia cu părintele, am început să studiez Sfânta Scriptură şi acea chemare nu m-a lăsat, aveam parcă tot mai mari frământări, mă purta mereu acest gând pentru că nu ştiam ce să fac. Până la urmă am decis să mă înscriu la Teologie la Sibiu, unde mi-am luat examenul de admitere, după care, întorcându-mă acasă, am aflat de un tânăr cunoscut care urma să-şi facă studiile în Teologie la Bucureşti. Mi-am cerut şi eu dosarul pentru Bucureşti şi aici am făcut Teologia. Trebuie să vă spun că pentru mine au urmat patru ani foarte grei. În primul rând, au ieşit la iveală insuficienţele mele pentru facultatea teologică, pentru că am făcut liceul maghiar, nu am avut baze pentru ştiinţe teologice, şi am avut unele greutăţi şi cu limba română. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns să-mi termin cu bine studiile, iar în 1978 mi-am luat licenţa şi în acelaşi an am fost hirotonit întru preot la Episcopia din Arad, de către Preasfinţitul Episcop Visarion, pentru bisericile din Săcal şi Apateu, unde am păstorit până în anul 1986. În acest an m-am mutat cu familia la Aletea, şi tot în 1986 am înaintat un concurs pentru parohia din Chitighaz, atunci vacantă, concurs pe care l-am câştigat şi ne-am stabilit în această localitate unde am păstorit până în 1992. Atât în Bihor cât şi aici la Chitighaz, pe lângă misiunea mea de preot am lucrat cu soţia foarte mult. Salariul de preot foarte mic ne-a obligat să lucrăm şi nu mi-a fost niciodată ruşine de asta. Am reuşit să ne zidim şi o casă familială şi să ne creştem copiii. De aproape două decenii am primit parohia din Crâstor, între timp am slujit şi la Bichişciaba, iar din 1996 sunt şi parohul capelei ortodoxe din Aletea.

Pr. Şereş şi PS Episcop Siluan, alături de credincioşii din Crâstor

– Ce înseamnă pentru un preot ortodox misiunea pe care o face aici în Ungaria?

– Fiind în minoritate, sigur că nu este un lucru uşor. Dar fiindcă cel mai mare rol în păstrarea identităţii l-a avut şi îl are, pe lângă şcoală şi familie, biserica, este o mare responsabilitate. O grijă permanentă pentru autentic, pentru promovarea corectă a identităţii.

– Nu v-aţi gândit să rămâneţi în România, să fiţi preot în Bucureşti?

– Mi s-a propus să rămân în România şi să mă călugăresc, dar eu nu am simţit acea chemare, aşa că atunci doream să mă întorc acasă numaidecât şi aici să fiu preot. Referitor la diferenţele dintre comunitatea românească de aici şi românii din România sigur că diferenţele sunt mari. Aici trăim în minoritate, facem parte dintr-o comunitate mică, şi fiecare membru este parte importantă a acesteia, că are drepturi şi datorii faţă de ea. Din păcate, aici prezenţa tinerilor este foarte redusă în sânul bisericii.

– Ce le-aţi propune celor care nu participă activ la viaţa religioasă?

– Pot să spun că e un lucru dureros, deoarece biserica este pentru toţi. Eu le spun să încerce să aibă o viaţă mai ataşată de biserică şi să fie cu credinţă. Iar cei care nu au credinţă, eu îi sfătuiesc să ceară credinţă… şi cu siguranţă o vor primi.

– Care vi se pare cea mai mare problemă cu care se confruntă azi comunitatea românilor din Ungaria?

– Mult se scrie şi se vorbeşte despre comunitate şi despre cum ar trebui ea întărită. Eu cred că problema noastră nu este aceea că nu avem un deputat român în Parlamentul de la Budapesta. Problema o putem căuta şi pe linie spirituală. Dar aud foarte multe despre neînţelegeri şi dezbinări, despre persoane care dăunează comunităţii româneşti. Noi învăţăm aşa că: dezbinările şi neînţelegerile vin de la cel rău, care este Diavolul, adică „Tatăl Minciunii”, cum îl numeşte Sfânta Scriptură. Deci, omul înţelept caută pacea, caută binele, frumosul şi unitatea.

– Care ar fi mesajul Dvs. către cititori, referitor la necesitatea vieţii spirituale şi al prezenţei în sânul bisericii?

– Fără Dumnezeu nu există nimic. El a făcut lumea şi ne-a făcut pe noi, şi El este singurul părinte adevărat pe care îl avem şi ne iubeşte mai presus de orice şi mai mult ca oricine. De aceea, a avea o legătură cât mai strânsă cu El este o necesitate absolută pentru oricine vrea să fie om întreg şi adevărat. Orice om care nu este cu Dumnezeu, este înlănţuit de diavol şi este sclav. Liber poţi să fi doar în Hristos. Deci, cel care vrea să fie un om liber, trebuie să îl cunoască pe Hristos. Iar pentru a-L cunoaşte, are nevoie de contact cu ceea ce este trupul lui Hristos, Biserica.

Anca Butar