Dintre marile personalităţi amintite în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, una dintre cele mai luminoase este figura proorocului Ilie Tesviteanul, care a trăit în vremea regilor Ahab şi Iosafat, şi pe care Sfânta noastră Biserică l-a trecut în rândul sfinţilor, pentru faptele lui mari şi minunate. De asemenea noi creştinii îl cinstim în mod deosebit pentru că în el vedem forţa nepotolită a naturii, care stăpâneşte fulgerele şi tunetele şi care aduce ploi binefăcătoare pământului, holdelor, oamenilor şi tuturor vietăţilor.
Biserica a văzut în el pe omul lui Dumnezeu, drept şi temător, care a fost răpit la cer cu trupul, într-un car de foc, om ce n-a dat tributul morţii trupeşti şi care a fost în cinste pe muntele Taborului, fiind prezent la clipa minunată a Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos pe acest munte.
Învăţăturile lui, faptele şi profeţiile cu care Bunul Dumnezeu i-a luminat viaţa, n-au fost scrise într-o carte care să-i poarte numele, ca a lui Isaia şi a celorlalţi prooroci, ci despre proorocul Ilie găsim scris în Sfânta Scriptură la Cărţile a III-a şi a IV-a a Regilor. Din aceste locuri, din Sfânta Scriptură, aflăm că proorocul Ilie a înfruntat pe cei 850 de prooroci mincinoşi ai zeilor Baal şi Astarteea şi totodată a arătat în faţa poporului puterea lui Dumnezeu, Care datorită rugăciunilor lui i-a aprins altarul pregătit de jertfă, dovedind în faţa întregului popor că numai Dumnezeul lui Israel, Făcătorul cerului şi al pământului, este Singurul Dumnezeu adevărat, pe când idolii neamurilor sunt doar închipuiri omeneşti.
Tot în Sfânta Scriptură este menţionat faptul că în vremea unei mari secete s-a retras în pustiu, unde a fost hrănit de un corb şi prin rugăciune a făcut ca să se deschidă cerurile cu ploi binefăcătoare pentru întreg pământul şi pentru omenire. Apoi a mers la Sarepta Sidonului şi a locuit în casa unei văduve, căreia i-a ajutat să trăiască prin minunea înmulţirii făinii şi a untdelemnului şi totodată înviindu-i pe unicul fiu, ce murise, pentru ca mai apoi această femeie să-l recunoască a fi omul lui Dumnezeu.
Fiind urmărit cu ură de regina Izabela, el se duce în pustie, unde stă în post şi rugăciune timp de 40 de zile, iar de aici pleacă spre Damasc, unde îşi alege ca şi ucenic pe Elisei. Tot aici este arătată minunea prin care Ilie arde cu foc pe slujitorii necredincioşi ai regelui Ohozia şi după cuvântul lui Dumnezeu, a murit şi necredinciosul rege. După ce a trecut, împreună cu ucenicul Elisei, apa Iordanului, profetul Ilie este ridicat cu trupul la cer de un car cu cai de foc, lăsând lui Elisei mantia sa, ca semn al puterii proorociei, mantie cu care Elisei va face şi el tot felul de minuni.
Acestea sunt întâmplările proorocului Ilie despre care aflăm din cărţile sfinte ale Vechiului Testament, dar despre el mai este amintit şi în Sfânta Evanghelie după Luca, atunci când participă la slăvita Schimbare la Faţă a Domnului Hristos, iar mai apoi în epistolele Sfântului Iacob, care laudă faptele săvârşite de Sfântul Prooroc Ilie.
Pornind de la lucrarea profetică a acestui mare prooroc putem vedea ce rol însemnat au avut proorocii şi proorocia în planul de mântuire pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru om. Proorocia este darul de a vedea şi de a spune lucruri şi fapte ce se vor întâmpla în viitor. Istoria poporului evreu, cât este cuprinsă în cartea Vechiului Testament, stă mărturie despre apariţia profetismului şi lucrarea profeţilor. În viaţa acestui popor, numit ales, căruia Dumnezeu i S-a descoperit şi l-a lăsat păstrător în lume al credinţei într-un singur Dumnezeu, au apărut unul după altul, bărbaţi mari, inspiraţi de Dumnezeu, profeţi sau prooroci, care prin cuvânt puternic şi printr-o activitate deosebită au vestit oamenilor marile adevăruri ale vieţii şi au pregătit lumea să primească cu conştiinţa trează şi cu vrednicie momentele importante ale istoriei ce aveau să vină, dar mai ales venirea în lume a Domnului Hristos. De aici reiese destul de clar că această activitate a proorocilor a fost necesară. Ei au fost chemaţi să învioreze în conştiinţa omului ideea măreaţă a credinţei într-un singur Dumnezeu, ideea mântuirii prin jertfă şi prin idealul suprem al moralei şi al dragostei dintre semeni.
În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament sunt enumeraţi foarte mulţi profeţi sau prooroci, care au îndeplinit întru totul voia divină. Aşadar, prin toată activitatea lor, pe care profeţii au desfăşurat-o, ei au avut un rol important în pregătirea omenirii pentru venirea lui Mesia, Care venind în lume S-a jertfit pentru ea, răscumpărând-o din robia păcatului, restabilind pacea în sufletele tulburate, chemând la Sine pe cei osteniţi şi împovăraţi, deschizând tuturor calea mântuirii şi întemeind pe pământ împărăţia veşnică a lui Dumnezeu.
Pr. Florin Olteanu, Chitighaz
Comentarii
Trimiteți un comentariu