Sărbătoarea copiilor la Budapesta

Considerând că o comunitate care nu se îngrijeşte de educaţia copiilor ei este lipsită de orice viitor, Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Budapesta, sprijinită de Centrul Cultural şi Pastoral-Misionar „Sfântul Vasile cel Mare” şi de Autoguvernarea Românească a Sectorului XI a organizat sâmbătă, 2 iulie, o minunată sărbătoare dedicată celor mici.




Urmând poruncii Mântuitorului Hristos – „lăsaţi copiii să vină la Mine” – programul a debutat cu Sfânta Liturghie la care prichindeii au asistat într-o linişte desăvârşită, devenind chiar pildă de cuminţenie şi pentru cei mari, iar la momentul cuvenit, încolonaţi şi cu lumânări aprinse în mâini, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, cu trupul şi sângele Mântuitorului. Acestea dăruiesc har şi înţelepciune celor ce le primesc cu credinţă. Puterea lucrării lor în om nu depinde atât de mult de maturitatea sau cunoştinţele omului respectiv, ci mai ales lucrează mai bine împreună cu o inimă curată. Şi cum copilaşii sunt cei mai curaţi dintre noi şi Hristos este mai prezent şi lucrează mai uşor mântuirea în sufletele lor.
După Sfânta Liturghie, toţi participanţii au coborât în curtea înverzită, amenajată pentru joacă şi lucru, unde bucate îmbietoare pregătite cu drag îi aşteptau nerăbdătoare. Îndată după aceea, micuţii s-au împărţit pe ateliere. Din toate părţile se auzeau chemări, întrebări şi răspunsuri în frumoasa noastră limbă română. Adesea şi noi am rămas uimiţi de modul în care piticii au ales singuri şi în chipul cel mai natural ca limbă „oficială” limba străbunilor.
Sub îndrumarea doamnei Lucia Oz, invitată special pentru acest eveniment, copiii au pictat, au colorat şi au învăţat să-şi facă singuri păpuşile din materiale care mai de care mai trăsnite şi pictate în culori fistichii. Cei mai mărişori s-au adunat înfioraţi în jurul tablei de şah, unii dintre ei demonstrând calităţi remarcabile în practicarea sportului minţii, iar alţii învăţând că sportul nu este despre a câştiga cu orice preţ, ci mai degrabă despre a progresa. În cazul particular al şahului, dacă joci numai cu adversari slabi, ai iluzia că eşti bun, dar dacă vrei să progresezi, să devii din ce în ce mai bun, trebuie să joci cu adversari puternici, de la care ai ce învăţa chiar dacă mai şi pierzi.
În scurtele rafale de ploaie, micuţii s-au adăpostit în casa piticilor, special cumpărată pentru ei.
Cu greu au fost înduplecaţi spre seară să pornească spre casele lor, cei mari fericiţi că ajutaţi de Dumnezeu au putut organiza ceva frumos şi nespus de folositor, iar cei mici întrebând de multe ori la rând, când ne mai întâlnim data viitoare.
Protos. David Pop, Budapesta






Comentarii