TINERET: Burse de studii pentru românii din afara României

Statul român acordă, pentru cetăţenii de origine etnică română din Republica Moldova, Albania, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Ucraina şi Ungaria pentru etnicii români cu domiciliul stabil în străinătate, burse de studii care urmează a fi atribuite, prin respectarea prioritară a criteriului calităţii.
Românii din statele înşirate mai sus se opt înscrie în cadrul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat din România, locurile cu bursă şi cu scutire de taxe şcolare fiind subvenţionate de statul român, prin Ministerul Educaţiei, cercetării, Tineretului şi Sportului.
Organizarea studiilor universitare în România este următoarea:
a) ciclul I – studii universitare de licenţă;
b) ciclul II – studii universitare de masterat/rezidenţiat;
c) ciclul III – studii universitare de doctorat.
Pentru anul de învăţământ 2011–2012, se stabilesc următoarele categorii de bursieri:
a) fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, locuri pentru care se asigură următoarele facilităţi:
– Finanţarea taxelor de şcolarizare;
– Bursă lunară (echivalentul în lei al sumei de 65 de euro/lună – pentru elevi şi studenţi, 75 euro/lună – pentru masteranzi, medici aflaţi la specializare şi cursanţii aflaţi la stagii de specializare / perfecţionare postuniversitară, 85 euro/lună – pentru doctoranzi);
– Cazare în internatele şcolare şi căminele studenţeşti asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (în limita subvenţiilor aprobate cu această destinaţie de la bugetul de stat).
b) fără plata taxelor de şcolarizare, dar fără bursă, locuri care includ următoarele facilităţi:
– Finanţarea taxelor de şcolarizare;
– Cazare în internatele şcolare şi căminele studenţeşti, cu finanţare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei, cercetării, Tineretului şi Sportului (în limita subvenţiilor aprobate cu această destinaţie de la bugetul de stat) şi în limita locurilor oferite de unităţile de învăţământ / universităţi în acest scop, diferenţele urmând a fi suportate de elevi, respectiv de studenţi (ciclurile I, II, III), în baza autonomiei universitare).
Bursierii statului român beneficiază de următoarele drepturi:
a)     Asistenţă medicală gratuită în caz de urgenţe medico-chirurgiale şi boli cu potenţial endemo-epidemic, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare.
b)      Tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic, pentru elevii din învăţământul obligatoriu şi liceal acreditat/ autorizat. Bursele pentru elevi se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei, cercetării, Tineretului şi Sportului, iar celelalte cheltuieli legate de şcolarizare se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ – teritoriale, pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar.
c)      Tarif redus cu minimum 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, feroviar şi naval, în timpul anului universitar, pentru studenţii instituţiilor de învăţământ superior de stat acreditat.
Bursierii statului român au următoarele obligaţii:
a)     Să respecte Constituţia României şi legile în vigoare ale statului român;
b)     Să respecte regulamentul intern al instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea;
c)      Să suporte cheltuielile de şcolarizare pentru anul repetat, cu excepţia celor care au avizul comisiei medicale şi aprobarea Senatului universităţii, conform reglementărilor legale în vigoare.
Ocuparea locurilor se realizează prin concurs, iar pentru a participa la concurs candidaţii trebuie să depună dosarele de concurs, care vor fi verificate şi înregistrate de Comisia mixtă MAE-MECTS-DRP în centrele destinate acestui scop. Va mai avea loc susţinerea concursului organizat la nivelul instituţiilor de învăţământ superior pentru ciclurile de studii universitare de masterat şi doctorat şi, respectiv, a examenului naţional de rezidenţiat organizat de Ministerul Sănătăţii.
Candidaţii declaraţi admişi la studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat, ca bursieri ai statului român, au obligaţia să confirma locul de studii prin depunerea dosarului cu acte de studii în original la instituţia de învăţământ, conform metodologiei proprii de admitere a instituţiilor de învăţământ superior. În caz contrar, candidaţii admişi pierd locul de studii.
Preselecţia tinerilor români din Ungaria va avea loc între 24–31 iulie 2011. Candidaţii îşi vor depune dosarele personal la sediile misiunilor diplomatice ale României din Budapesta şi Jula, care preiau-verifică-transmit, până la 31 iulie, dosarele pe canale diplomatice la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Pe domenii fundamentale, tinerilor români din Ungaria se acordă 6 locuri cu bursă şi 4 locuri fără bursă la universităţi din Cluj, Oradea şi Târgu Mureş (vezi tabelul de mai jos).
Statul român acordă în anul şcolar/universitar 2011–2012, 950 de locuri cu bursă şi 300 de locuri fără bursă în învăţământul preuniversitar, 1300 de locuri cu bursă şi 286 fără bursă în învăţământul universitar, 350 de locuri cu bursă şi 250 de locuri fără bursă în învăţământul postuniversitar (masterat, rezidenţiat, doctorat), în total 3436 de locuri.
Formularele de concurs şi alte detalii privind bursele acordate de Statul Român etnicilor români din afara ţării găsiţi pe site-ul www.edu.ro.
R. Pătcaş

Comentarii