„La Arad mă simt ca acasă…” - Interviu cu studenta româncă Iuliana Machhour

Ne bucură faptul că putem prezenta mereu în aceste pagini tineri talentaţi şi valoroşi ai comunităţii noastre, de care ne putem mândri şi care ne aduc cinste nu numai în Ungaria, dar şi în România sau în străinătate. De data aceasta vom sta de vorbă cu studenta Iuliana Stella Machhour, care după absolvirea Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula a ajuns studenta Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, la Facultatea de Design ambiental şi de produs. Din toamnă va intra în cel de-al treilea an, anul licenţei, iar despre realizările de până acum şi planurile de viitor am stat de vorbă cu Iuliana la ea acasă, la Jula.

– De ce ai ales cu doi ani urmă să-ţi continui studiile în România?
– Atunci, în anul patru la Liceul „Bălcescu” mi-am pus întrebarea „unde mai departe?”. Îmi plăcea foarte mult şi psihologia. Mi-am depus dosarele şi la Seghedin, şi la Arad. Am vrut să încerc şi una şi alta. Îmi plăcea designul şi mă uitam la televizor cum se inventează şi se amenajează în interior şi altele. Numai că ştiam că nu am bazele pentru desen. Cu toate că am fost admisă la Seghedin, la psihologie, am încercat şi la Arad. Înainte de examenul de admitere de la Arad, am făcut trei săptămâni de cursuri de desen, zilnic, de dimineaţa până seara. Am mai făcut o săptămână de verificare, iar apoi la examen am reuşit printre primii 10. După ce am fost admisă la Arad, am rămas acolo. Pot să spun că m-am acomodat foarte repede şi îmi place foarte mult la Arad, dar la această facultate este exagerat de mult de lucru şi de învăţat. Avem un profesor cam sever şi ne dă foarte multe proiecte de făcut. Facem multă practică, desene, desene tehnice, machete. Cu domnul Onisim Colta şi o altă profesoară facem picturi. Dar, bineînţeles, se învaţă şi teorie, de la istoria artei, limbi străine, până la ergonomie şi multe altele.
– Ai spus că faceţi multă practică şi aveţi exagerat de mult de lucru, însă sună foarte atrăgător pentru cineva din afară. Tu eşti mulţumită cu facultatea?
– Da, într-adevăr, este mai mult decât m-am aşteptat, dar este foarte fain, pentru că pot să învăţ orice, lucruri foarte variate. Este interesant. Deoarece eu nu am absolvit un liceu de arte, înainte să aleg această facultate, am discutat cu profesorii de acolo cum aş putea să mă acomodez, să mă descurc fără o şcoală de artă. Atunci ei m-au încurajat că pot să fac faţă cu răbdare multă şi muncă multă. Eu vroiam mai mult ambiental, dar când am văzut că facultatea de design este şi ambiental şi de produs, am decis să încerc şi să văd ce-o să fie. Îmi place mult de tot şi mă descurc foarte bine. Ba mai mult, la sfârşitul fiecărui semestru se organizează expoziţii într-o galerie din centrul Aradului din lucrările celor mai buni studenţi, printre care mă aflu şi eu, iar acolo îmi sunt expuse mereu şi lucrările mele.


– Înseamnă că eşti atrasă mult de artă, dar cu siguranţă ai şi o ramură preferată. Care este?
– Cel mai mult îmi place să pictez, să desenez diferite lucruri. Acest domeniu mă atrage mai mult. Dar îmi place să fac şi proiecte, să inventez diferite lucruri, să fac amenajări prin casă. În ce priveşte subiectul picturilor, mai mult îmi place natura. Îmi place să desenez diferite animale, plante. Desenez cu răbdare şi cu multă plăcere.
– Ce înseamnă să studiezi la Arad ca româncă din Ungaria?
– Cu toate că se ştie că sunt româncă, îmi zic „unguroaica”, fiind din Ungaria. Atmosfera este superbă, profesorii sunt foarte buni. Chiar şi cu colegii mă înţeleg foarte bine. Mă simt ca acasă. Vorbesc cu profesorii şi cu colegii ca şi cu cei mai buni prieteni. Toată lumea întreabă de ce ştiu aşa bine româneşte, iar eu le răspund că de mic copil vorbeam foarte mult româneşte, cu mami, cu bunicii şi familia. La Facultatea de Design suntem amestecaţi, sârbi, slovaci, unguri, români şi nu ne punem problema care ce naţionalitate are. Astăzi nu mai stau în Arad, ci fac naveta zilnic din Jula, însă când eram la Arad, ieşeam mereu cu prietenii la cinema, la cofetărie, în centru, pe malul Mureşului. Până eşti studentă, eşti în gaşcă. După facultate o să vezi numai muncă, muncă, muncă, nici chef, nici gaşcă. Deocamdată îmi place viaţa aceasta.
– La ce te aştepţi pentru anul trei, pentru că este ultimul an înainte de masterat?
– Un pic mi-e frică de anul trei, ştiind că am licenţa şi o să fie foarte mult de lucru cu licenţa. În plus, pentru că fac paralel cu designul şi pedagogia, o să dau două licenţe. Mă tot gândesc ce să aleg pentru licenţă, dar nu sunt încă decisă. În ce priveşte masteratul, deocamdată la Arad nu există, dar se plănuieşte să se aducă. Până atunci, pentru masterat trebuie să mergi la Timişoara. Condiţia de a porni masteratul înseamnă trei ani, care au terminat facultatea. Eu sunt în a doua tură. Mai trebuie încă un an după ce termin eu ca să se pună condiţia masteratului. Ori aştept un an şi mai fac o facultate la Arad, ori mă duc la Timişoara. Depinde ce ne vor comunica oficial facultatea şi profesorii.
– Deoarece în România anul şcolar începe şi se încheie cu o lună mai târziu decât în Ungaria, tu eşti în toiul vacanţei de vară. Cum îţi petreci vacanţa?
– Mă bucur că am mai mult timp să citesc, să fac goblene, dar am şi o grămadă de proiecte de finalizat pentru şcoală. Când sunt la şcoală nu prea am timp liber, trebuie să lucrez, să fac schiţe, să învăţ în continuu. Însă în vacanţă îmi place să mă recreez şi atunci desenez. Când am chef, desenez de dimineaţa până seara, dar când nu am nicio idee, îmi pun schiţele la o parte. Iar când îmi ţicneşte o idee, mă pun repede pe treabă s-o fac. Trebuie să găsesc punctul de plecare, după aia merge uşor. Uneori este mai greu, alteori mai uşor să-l găsesc, dar oricum îl găsesc…
După obţinerea diplomei, Iuliana va deveni un designer, care amenajează interioare şi exterioare, plus un designer de produse, la care să vă adresaţi cu încredere de pe acum, creaţiile ei fiind apreciate deja de specialiştii arădeni şi nu numai, dar pot fi văzute şi de românii din Ungaria. Iuliana a realizat în primăvară invitaţiile serbării de rămas bun şi unul dintre tablourile absolvenţilor Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula.
Rita Pătcaş

Comentarii