Bucureşteni pentru trei zile

Forumul Românilor de Pretutindeni, organizat pe 30 septembrie şi 1 octombrie în capitala României, a oferit ocazia şi pentru câţiva români din Ungaria să schimbe păreri în legătură cu relaţiile româno-române, să discute despre problemele comunităţii noastre din Ungaria şi să afle despre greutăţile sau bucuriile altor români din lume. Pentru unii, însă, Forumul a oferit şi prima ocazie de a vizita Bucureştiul. Doi dintre participanţii din Ungaria ne descriu emoţiile de a vedea pentru prima dată Bucureştiul, iar un participant ne scrie despre sentimentele interesante pe care le-a trăit pe Naţional Arena din Bucureşti. (Despre experienţele altor participanţi veţi putea citi într-un număr viitor.)

„Român pentru tine însuţi”

Călătoria şi zilele petrecute la Bucureşti, au fost pentru mine o experienţă unică, deoarece până acum nu am avut ocazia să văd capitala României, chiar dacă în multe zone şi oraşe ale României am fost, în repetate rânduri. De două ori am participat la Băile Herculane la (aşa-zisul) Congres al Spiritualităţii Româneşti. Era în perioada anilor 1990, când România nu găsise încă un canal de comunicare eficient şi sincer cu comunităţile din afara graniţelor. Bineînţeles, congresele de atunci nu mai au prea multe în comun cu Forumul de acum.
Diferenţele sunt mari şi esenţiale.
– Forumul de acum a fost unul pragmatic, interactiv, care a încercat nu numai să stocheze informaţii, ci să dea pe loc răspunsuri la problemele care au fost ridicate.
– Au fost prezenţi oamenii de resort ai Guvernului, cărora participanţii, reprezentanţi ai sferei asociative româneşti din toată lumea, li s-au putut adresa.
– Au fost prezenţi şi reprezentanţii opoziţiei, care au luat cuvântul şi au putut reacţiona la problemele puse pe tapet de participanţii la Forum.
Aceste caracteristici, care sunt imperios necesare unui forum de tip european, au lipsit de la congresele de la Herculane. Este evident că România încearcă să înţeleagă şi să rezolve problemele comunităţilor istorice din afara graniţelor şi ale diasporei romaneşti, ca şi să cunoască la faţa locului problemele românilor din afara graniţelor. E evident şi mesajul clar şi bazat pe eficienţă pe care îl lansează actualul Guvern pentru românii din afara României. Personal, mi-a plăcut gândul secretarului de stat pentru românii din afara graniţelor, Eugen Tomac, gând pe care l-a exprimat atât la biblioteca din Micherechi, cât şi la Bucureşti, în legătură cu recensământul. Ideea lui era că trebuie să te declari român în primul rând pentru tine însuţi.
Nu a trecut neobservat pe lângă mine nici ceea ce a spus reprezentantul opoziţiei, Titus Corlăţean, şi anume că niciun guvern nu are dreptul să facă deosebire între români pe criterii confesionale. Bine ar fi ca, indiferent de coloratura politică a guvernelor care se succed, în sfârşit să se ţină cont de acest principiu.
Ştiu că în lumea asta se roagă mulţi credincioşi pentru România. Prin urmare, cred că e potrivit să închei cu următorul verset biblic: „dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. (2 Cronici 7:14)” Aceasta-i soluţia perfectă şi cu rezultate sigure pentru oricare ţară, care îşi doreşte pace şi prosperitate.
Gheorghe Ruja, reprezentant al Bisericii Baptiste din Micherechi

Nimic despre fotbal, de la Naţional Arena

La Forumul Românilor de Pretutindeni au luat parte zeci de delegaţii, reprezentanţi ai comunităţilor româneşti (vechi şi noi) din toate colţurile lumii, de la Australia până la Statele Unite ale Americii. Probabil mulţi au profitat de sejurul la Bucureşti şi, pe lângă lucrările Forumului (eficient şi bine organizat), au furat câteva ore pentru a vizita oraşul, pentru a merge la un teatru, la un muzeu, la un spectacol sau la… Carul cu bere. Şi delegaţia românilor din Ungaria a făcut întocmai. Dar, în afară de programele culturale sau distractive clasice, noi am vizitat şi un loc inedit, fiind probabil singurii dintre participanţii la forum care şi-au petrecut câteva ore din prima noapte de bucureşteni „provizorii” la… meci! Despre meci vă pot spune că s-a desfăşurat între echipele Rapid Bucureşti şi PSV Eindhoven din Olanda şi că Rapidul a pierdut. Şi fiindcă am puţin spaţiu la dispoziţie, am să punctez succint de ce tocmai eu, o femeie, am ales să scriu despre acest meci:
– pentru că s-a desfăşurat pe noul stadion Naţional Arena, fostul „23 August”, inaugurat de curând, care arată ca un adevărat „templu al sporturilor”: 55.000 de locuri pentru spectatori, din care 20.000 sunt la tribuna I, 270 de locuri destinate persoanelor cu handicap, 94 de cai de 40 scări de evacuare, 8 scări monumentale, 4 ecrane gigantice a câte 30 metri pătraţi fiecare, 7 puncte de prim ajutor, presa are 19 poziţii pentru camere de televiziune, 364 locuri pentru jurnalişti. Are săli de conferinţe şi restaurante, fiind destinat multor tipuri de evenimente (nu doar cu caracter sportiv). Pentru că România are un astfel de stadion, iar Ungaria, nu!
– pentru că am avut bilete la tribuna VIP, în rândul al treilea, pe nişte fotolii comode, în care puteai chiar să tragi un pui de somn (în cazul meu). De fapt, biletul a costat cât o cameră la hotel, şi nici nu ştiţi ce amuzant a fost pentru noi lucrul acesta!
– pentru că grijile mele privind comportamentul românilor la meci s-au dovedit nefondate şi prietenul meu baptist, Gyurca Udului, nu a regretat că a venit pe Naţional Arena, unde atmosfera, curăţenia, nivelul suporterilor, al galeriei, au fost demne de laudă şi mândrie;
– pentru că femeile au intrări separate în arenă, unde îşi dau seama că sunt tratate egal cu bărbaţii şi sunt controlate minuţios să nu ducă pe stadion brichete, sprayuri, farduri, adică obiecte care ar putea provoca incendiu, murdărie sau dezordine. De asemeni, mă bucur că am avut ocazia, împreună cu Emilia Martin, să înconjurăm de două ori, în pas alergător, imensa arenă, până am găsit intrarea VIP, în timp ce bărbaţii îşi ocupaseră fericiţi locurile în tribună;
– pentru că ne-am reîntâlnit cu un bun prieten, Radu Florea, fost consul al României la Seghedin, care a venit cu noi la meci;
– pentru că Berti Netea, viceprimarul Micherechiului nu va mai crede de acum încolo în poveştile rău-intenţionate despre Bucureşti şi bucureşteni, şi abia aşteaptă să revină în capitala României şi a tuturor românilor din lume;
– pentru că l-am văzut pe Tibi Boca, vestit microbist, vesel, încântat şi optimist, lucrând cu plăcere şi tragere de inimă, după ce luni la rând, a fost mâhnit de atâtea lucruri neaşteptate care s-au întâmplat în jurul lui;
– pentru că m-am simţit bine în ţara mea şi am văzut pe feţele celorlalţi că şi ei se simt bine, fiindcă sunt români şi că suntem împreună.
Vreţi să ştiţi detalii şi despre meciul de fotbal? A, păi, eu despre asta nu vă ştiu povesti nimic!
Mihaela Bucin, şefa Catedrei de română, Seghedin

Visuri împlinite la Bucureşti

Această călătorie pentru mine a adus împlinirea a mai multor vise de ale mele.
Primul vis s-a împlinit chiar atunci când am ajuns în capitala României, fiind prima ocazie ca să vizitez Bucureştiul.
Am fost foarte bucuros, dar totodată şi emoţionat, când Departamentul pentru Românii de Pretutindeni m-a invitat la Forumul Românilor de Pretutindeni.
Al doilea vis era deja să pot intra vreodată în acea clădire care, conform Cărţii de Recorduri Guiness, este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafaţă din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume şi cea mai grea clădire din lume, adică Palatul Parlamentului din România.
Prin acest eveniment, care s-a desfăşurat în Casa Ţării, am avut posibilitatea de-a lega prietenii cu români din Moldova, Germania, Italia etc., şi bineînţeles cu mulţi români din ţara-mamă.
Aici am discutat despre problemele arzătoare ale comunei Micherechi, dar totodată şi despre actuala stare a comunităţii româneşti din Ungaria cu persoane oficiale din partea DRP-ului, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Iar în afara programului oficial, freamătul Bucureştiului, cunoscut şi sub numele de „Micul Paris”, m-a impresionat în aşa măsură încât noaptea nu-mi venea să mă duc la culcare.
Al treilea vis mi s-a împlinit în a doua zi a forumului, când ne-am îndreptat paşii spre Biserica „Sfântul Silvestru” din Capitală. Aici slujeşte Părintele Nicolae Ioan Bordaşiu, descendentul primului preot din Micherechi, Ioan Bordaşiu, pe care îl iubim şi îl cinstim nespus de mult. Pentru mine, Părintele este un exemplu viu de trăire creştină. În prezenţa Dumnealui am găsit linişte sufletească. Ne-am şi propus la Micherechi ca, în curând, dorim să-l aducem pe dânsul la Micherechi, să fie din nou prezent în mijlocul nostru.
Mulţumesc din suflet pentru invitaţie, domnului Eugen Tomac, secretar de stat pentru românii de pretutindeni şi doamnei Oana Matei, şeful Compartimentului Politici şi Planificare Strategică din cadrul DRP, pentru că cu ajutorul Dumnealor am putut petrece câteva zile de neuitat în Bucureşti, iar relaţiile legate în timpul forumului vor fi folositoare pentru întreaga comunitate românească din Ungaria.
Bertold Netea, viceprimar, Micherechi

Comentarii