Ce înseamnă pentru noi, cei de azi, Eminescu?

Pentru cei mai mulţi oameni, Mihai Eminescu înseamnă pur şi simplu poetul clasic al romantismului. Despre Eminescu se ştie, în general, că este cel mai de seamă şi cel mai popular poet român. Dar după cum spunea şi Iosif Vulcan, întemeietorul revistei „Familia”, poezia elevului Eminescu a devenit cunoscută pentru cititori prin publicarea poeziei „De-aş avea” în „Familia”: „După cum se ştie, noi am introdus pe Eminescu în literatură şi tot la noi s-a reîntors în culmea gloriei sale, cu şapte din cele de pe urmă şi mai admirabile poezii lirice ale sale. Aici i-a fost leagănul şi mormântul.” Cu ocazia aniversării a 162 de ani de la naşterea genialului poet, ne amintim despre Eminescu aducând în faţa Dumneavoastră părerile unor persoane din comunitatea noastră, care preţuiesc în mod deosebit poezia eminesciană.

Dr. Gheorghe Petruşan, Seghedin:

– Mihai Eminescu înseamnă pentru mine, înainte de toate, un concetăţean. Poetul meu preferat s-a născut în „dulcea Bucovină”, care din 1774 a fost încorporată în Imperiul Habsburgic, fiindu-i treptat germanizată viaţa culturală. Noi, respectiv înaintaşii noştri ungureni mâncau când pâinea albă, când pâinea neagră ungurească a falnicei Ungarii subjugată, după 1541, de turci şi habsburgi, iar după izgonirea Semilunei (1686) a atotbiruitorului Imperiu Habsburgic. Aşadar, era aproape „firesc” ca concetăţeanul nostru Mihail Eminovici să-şi facă studiile, după terminarea primelor clase în localitatea natală Botoşani, în centrul spiritual al provinciei bucovinene Cernăuţi. Aici însuşeşte limba germană, dar concomitent primeşte şi o educaţie temeinică în spirit naţional de la înflăcăratul luptător transilvănean patruzecioptist Aron Pumnul. Viitorul poet naţional, ca mulţi alţi intelectuali români din epocă, fiind „cetăţean” al marelui imperiu, deci, cum am zice azi, român din afara României făurită abia în 1859, este trimis la Viena să-şi facă studiile universitare. La aceste şcoli străine, dar bune, se trezeşte şi Eminescu la conştiinţă naţională, ca apoi să şi-o călească în faimoasa activitate de publicist politic, inaugurată în paginile unui ziar politic din Pesta („Federaţiunea”, 1870), la numai o vârstă de 20 de ani, după ce cu patru ani în urmă îşi făcuse debutul poetic tot în o revistă pestană, în „Familia” lui Iosif Vulcan, care îi schimbă numele de rezonanţă slavă în Eminescu. Articolele lui politice sunt străbătute nu numai de scârba faţă de „străinătatea” care-i ţinea neamul sub dominaţia sa de-a lungul a mai multor veacuri (vezi poezia „Doina”), ci şi infailibila idee de a gândi în naţiune, de a fi un model de integritate morală într-o lume contaminată de etica levantină, combătută şi etichetată de poet cu „bulgăroi”, „grecotei” etc.

În fine, Eminescu, poetul contestat şi admirat deopotrivă, ca toţi poeţii valoroşi. Maiorescu spunea în 1872, când poetul avea doar 22 de ani: „Cu totul deosebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, până acum aşa de puţin format încât ne vine greu să-l cităm îndată după Alecsandri, dar în fine un poet, poet în toată puterea cuvântului, este domnul Mihail Eminescu”. Ştim că din „al doilea” a devenit şi a rămas „întâiul” poet al tuturor românilor. Propun să nu-i zicem poet nepereche, poet naţional, Luceafărul poeziei româneşti, nu! Îndemn pe toţi iubitorii de poezie frumoasă să-l citească sau să-l recitească, căci, în ciuda unor detractori, este iarăşi tot mai actual… Maiorescu se referea, printre altele, la poezia „Mortua est”, din care cităm doar o strofă „S-apoi… cine ştie de este mai bine/A fi sau nu a fi… dar ştie oricine/Că ceea ce nu e, nu simte dureri/Şi multe dureri-s, puţine plăceri.”

În încheiere, să cităm versurile de o zguduitoare frumuseţe din poemul „Demonism”: „O, Demon, Demon! Abia-acum pricep/De ce-ai urcat adâncurile tale/Contra nălţimilor cereşti;/ El a fost rău şi fiindcă răul/ Puterea are de-a învinge…-nvinse./Tu ai fost drept, de-aceea ai căzut./Tu ai voit s-aduci dreptate-n lume:/El e monarc şi nu vrea a cunoaşte /Decât voinţa-şi proprie şi-aceea/E rea. Tu ai crezut, o, Demon,/Că în dreptate e putere. – Nu,/Dreptatea nu-i nimic făr’ de putere.”

Ştefan Mureşan, Budapesta:

– Viaţa omenească e un tren accelerat şi din el holbându-ne pe fereastră, foarte puţine sunt de observat. Privilegiul genialităţii este a observa, a strecura şi apoi a răspândi ceea ce este mai esenţial din cele trecătoare. Astfel de talent a avut Mihai Eminescu, cel mai mare poet român, cu un limbaj foarte sugestiv şi magic. În zilele de azi, din păcate, tot mai puţin timp am să răsfoiesc un volum de poezii, dar, acum având şi actualitate, pentru Eminescu totdeauna îmi fac câteva clipe libere. Poate din cauza timpului scurt, poate pentru mărirea Sa, de fiecare dată aflu ceva nou, ceva important, mai frumos decât până acum. Nicidecum nu sunt convins că voi fi capabil vreodată să-l cunosc în toate dimensiunile sale.

Vasile Poiendan, Micherechi:

– Eminescu s-a născut într-o familie de ţărani, lucrători de pământ. Era al şaptelea copil în familie, pe care îl numeau poetul familiei. La vârsta de 16 ani i-a apărut prima poezie „Dac-aş avea”. Studiile şi le-a făcut la Viena, Budapesta şi în România. De tânăr a fost afectat de o boală grea. Pot să spun că citesc cu regularitate poeziile lui Eminescu, pentru că sunt scrise într-un stil popular, oricine, orice român poate să le înţeleagă. Noi am crescut cu cântecele lui Eminescu, „Pe lângă plopii fără soţ”, „Vezi, rândunelele se duc”, şamd. Când am lucrat în meserie nu am avut timp să citesc, dar acum, fiind pensionar, citesc poeziile lui Eminescu în fiecare zi.

Maria Ambruş, Chitighaz:

– Ce înseamnă pentru mine Eminescu? Întrebarea e foarte simplă, dar totodată şi complicată. Pentru mine Mihai Eminescu este şi va rămâne cel mai mare poet român. În liceu am învăţat cu plăcere poeziile lui Eminescu. Sunt unele pe care nu le pot uita nici acum, le pot recita oricând. Poezia lui reprezintă pentru mine ceva curat, ceva ce dovedeşte că sentimentele omeneşti sunt eterne, că viaţa trebuie trăită din plin. Poeziile lui Eminescu reprezintă sensibilitate şi tot ce e frumos de-a lungul vieţii omeneşti. Poezia eminesciană e unică, irepetabilă. Eminescu e unic, este tot ceea ce reprezintă literatura şi poezia.

A. Cioca