Cu toate că în 2008 a ieşit la pensie, în luna decembrie 2011, profesoara Elena Gaál şi-a luat rămas bun de la corpul profesoral al Şcolii generale şi Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula, în cadrul unei întâlniri colegiale. În urma acestei întruniri de adio, am contactat-o pe profesoara pensionară să ne povestească despre cariera de profesor de la şcoala românească din Jula, unde a activat ani de-a rândul şi ca directoare-adjunctă.
– Doamna profesoară, ce v-a determinat să alegeţi cariera de profesor?
– Eu sunt originară din Săcal, dar fiind româncă mi-am continuat studiile la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula. Atunci când a trebuit să decid unde să-mi continui studiile, am fost în dilemă ce să fac. Am fost sigură că vreau să fiu pedagog, însă nu ştiam să aleg între obiectele de caracter real şi uman. Acest lucru s-a datorat faptului că am avut profesori care au fost exemple demn de urmat pentru mine. Diriginta mea era doamna Iuliana Jurău Rád, la care am putut apela oricând. Examenele de bacalaureat le-am dat în anul 1970 şi în acel an am dat examen de admitere la Universitatea „Kossuth Lajos” din Dobriţân, la secţiile biologie şi chimie. N-am fost însă admisă. Am predat atunci fără pregătire timp de un an la şcoala generală română din Săcal, în satul meu natal. Acest an m-a influenţat foarte mult în a fi pedagog. Atunci am conştientizat că vreau să devin pedagog şi vreau să predau toată viaţa mea. La anul am dat din nou examen de admitere şi am fost admisă. Am absolvit universitatea în 1976. După ce am dat licenţa, m-a contactat directorul de atunci al liceului, domnul Ion Budai, care m-a chemat să predau în fosta mea şcoală. Eu am răspuns afirmativ cu mare plăcere şi îi sunt recunoscător şi astăzi pentru acea solicitare. Aşadar, m-am mutat cu familia la Jula. Acest pas a fost unul determinant, pentru că acesta a fost primul şi ultimul meu loc de muncă. Din primul an, din 1976, am devenit dirigintă şi am fost diriginta a trei clase. Ca pedagog m-am apropiat totdeauna de copii, de părinţii lor. M-am străduit să transmit copiilor cunoştinţele mele de specialitate, dar am pus mare accent şi pe relaţiile omeneşti. A fost o mare bucurie pentru mine să mă reîntorc într-o comunitate, unde am cunoscut pe toată lumea. În cancelarie, foştii mei profesori, care mi-au fost mereu exemple, mi-au devenit colegi. Iar un pedagog începător are mare nevoie de sprijinul colegilor cu experienţă. Eu m-am putut adresa sinceră cu orice problemă la colegii mei. Actuala directoare a şcolii, dr. Maria Gurzău Czeglédi, accentuează mereu că această instituţie este o comunitate familiară, iar cu această afirmaţie şi eu sunt de acord.
– Cu siguranţă are însă cariera de profesor şi părţi mai puţin plăcute. Care au fost acestea pentru Dumneavoastră?
– Într-adevăr au fost şi vremuri grele. În anii ’80, funcţiona sistemul inspectoratului şcolar, care a fost un sistem foarte sever. S-a întâmplat să mă controleze la ore câte 2–3 inspectori şcolari. N-o să uit niciodată când m-am reîntors la şcoală din concediul de maternitate… Chiar atunci era la şcoală în vizită inspectorul şcolar, dar elevii din prima mea clasă erau atât de cuminţi şi inteligenţi, fără să le spun orice, colaborau foarte bine. Este un lucru extraordinar când elevii şi profesorii sunt într-o relaţie armonioasă şi pot conta unii pe alţii. Succesele de specialitate ale profesorului sunt determinate de atitudinea copiilor. Bineînţeles, personalitatea pedagogului influenţează munca educaţională.
– Între timp aţi devenit directoarea adjunctă a liceului. Cum aţi făcut faţă noilor cerinţe?
– Din 1976 până în 1993 am predat biologie şi chimie, am fost dirigintă, iar când doamna profesoară Ana Crişan a ieşit la pensie şi s-a eliberat postul de director-adjunct, domnul director Budai mi-a propus să mă angajez la această sarcină. M-am gândit un pic, pentru că am considerat-o o provocare. M-am angajat până la urmă. Până în 2008, când am ieşit la pensie, am lucrat şi ca profesoară, şi ca directoare adjunctă. În această perioadă m-am străduit să fiu atentă atât la problemele colegilor, cât şi la cele ale elevilor. Am ţinut să coordonez, de exemplu, orarul colegilor în aşa fel ca munca lor să se desfăşoare fără dificultăţi. Înainte să ies definitiv la pensie, în perioada septembrie–decembrie 2008, am predat experienţele mele succesorului meu, pentru ca această perioadă de trecere de la un director-adjunct la altul să se realizeze fără probleme. Sarcinile unui director-adjunct de liceu sunt diverse, de la organizarea examenelor de bacalaureat, ale concursurilor de studii, până la orientarea liceenilor spre o carieră. Eu personal m-am informat zilnic despre modificările legii, sistemele de regulament care pot influenţa în mod direct sau indirect elevii. Am învăţat de la părinţii mei să fiu conştiincioasă şi să lucrez pentru binele altora. Practic, din ianuarie 2009 sunt pensionară, dar timp de doi ani am mai predat câteva ore. Am avut nevoie de această perioadă provizorie. Deşi abia am aşteptat să ies la pensie, a fost foarte greu să părăsesc catedra. Primul septembrie a fost o grea încercare pentru mine, când „auzeam” clopoţelul, dar nu trebuia să mă duc la şcoală. După o viaţă activă, deodată m-am simţit de prisos. Viaţa a mers mai departe, iar eu mi-am găsit alte scopuri în viaţă. Acum am mai mult timp pentru cei doi copii ai mei şi familiile lor. Ei pot conta oricând pe mine. Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că părinţii mei mai trăiesc şi îi pot avea alături de mine. Acesta este un dar nespus de mare din partea lui Dumnezeu. În sfârşit, am timp să citesc, să fac rebusuri, să particip la acţiunile comunităţii româneşti din Jula, fiind membra Corului „Pro Musica” şi a Adunării Generale a Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, şi sunt invitată totdeauna la evenimentele şcolii mele. Relaţiile trebuie păstrate şi mereu îngrijite. Din reacţiile pozitive ale foştilor mei învăţăcei de la întâlnirile de promoţie înţeleg că a meritat să aleg cariera de pedagog în 1970, pe care o consider vocaţia mea. Chiar dacă nu am avut realizări mari, m-am străduit să fiu de folos pentru comunitate, pentru elevi. Am instruit, am educat mulţi elevi care astăzi sunt şi ei pedagogi, jurişti sau medici. Mă bucur că am contribuit şi eu cu câte ceva la formarea acestor intelectuali.
– La final, ţin să vă întreb de ce aţi ales totuşi să vă petreceţi toată cariera la şcoala românească din Jula, când obiectele de studii, biologie şi chimie, le-aţi fi putut preda oriunde, în orice şcoala din Ungaria?
– Deoarece domnul director Ion Budai mi-a propus acest loc înainte ca eu să-mi caut unul, niciodată nu mi-am pus această întrebare. Dar acum gândindu-mă, cred că a fost firesc să mă reîntorc în acest liceu. Părinţii mei sunt români. Bunica nu vorbea decât româneşte cu noi şi după ce s-a lărgit familia cu membrii care nu mai ştiau româneşte. De la tata tot asta am învăţat. Tata a fost devotat faţă de comunitatea românească din Ungaria şi a depus mari eforturi pentru românii din Săcal, pentru păstrarea identităţii lor. Am fost crescută ca româncă. De originile mele totdeauna am fost mândră. Învăţătoarea mea de odinioară de la Săcal, doamna Maria Misaroş, sigur a fost şi ea un bun exemplu pentru mine ca pedagog român. Modelul de acasă m-a educat să mă leg de comunitatea românească şi să nu mă îndepărtez de ea.
Rita Pătcaş
Comentarii
Trimiteți un comentariu