Costumul popular românesc va dăinui în timp - Interviu cu meşterul popular Virginia Linul din comuna Salva
Meşterul popular Virginia Linul a moştenit talentul şi dragostea pentru arta populară de la mama ei şi se bucură că a reuşit să o transmită mai departe fiicei sale. Doamna Linul a ridicat meşteşugul popular la nivel de artă şi a făcut din el o carieră de succes. Majoritatea ansamblurilor populare din România îi poartă costumele, căci Virginia Linul face costume populare nu doar din Valea Someşului, ci din orice zonă a ţării. Este o artistă complexă şi o folcloristă. Recent am întâlnit-o pe Virginia Linul impresionând publicul balului românesc din Otlaca-Pustă cu cântecele populare de pe ultimul său CD, în care vibrează stările sufleteşti ale sătenilor săi, cântece culese de pe Valea Sălăuţei şi Someşului. Despre misiunea sa de artist popular, aceea de a duce mai departe meşteşugurile populare, de a-i ajuta pe tineri să vadă frumuseţea şi valoarea tradiţiilor populare, Virginia Linul ne-a vorbit într-un interviu.
Creatoarea de costume populare s-a născut la data de 11 septembrie, 1970, la Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud. A moştenit talentul de la mama ei, Eugenia. Încă de la vârsta de 5 ani a început să creeze diverse ţesături cu motive tradiţionale. În anii 1990 a avut o perioadă când s-a îndepărtat de arta creării costumelor populare, însă puţini ani mai târziu a înţeles că e nevoie ca povestea tradiţiilor româneşti să fie spusă, atât în ţară, cât şi peste hotare. Creatoarea de costume a înţeles că meşteşugul popular poate fi ridicat la nivel de artă şi a exploatat acest lucru. Când toată lumea fugea de tradiţii, de ideea de a fi ţăran, de a purta costum popular, ie sau traistă, Virginia Linul a început o campanie de revigorare a meşteşugului şi de promovare a acestuia în toate colţurile lumii. În urmă cu doi ani a venit cu o expoziţie şi la Otlaca-Pustă, localitate înfrăţită cu localitatea Salva. Acum se pregăteşte pentru târgul meşteşugarilor din cadrul Festivalului piftiei de la Mişcolţ, unde în perioada 24–26 februarie va participa cu un stand de costume şi podoabe de artă populară. Costumele ei pot fi admirate la cele mai mari ansambluri din ţară. Pentru promovarea autenticului, Virginia Linul are şi un site (www.costumepopulare.ro), unde se poate comanda modelul dorit on-line.
– Doamna Virginia Linul, vă rog pentru început să-mi povestiţi câteva lucruri despre Dumneavoastră, despre atelierul dumneavoastră şi despre harul de a fi artist popular. Ce ne-aţi spune despre menirea artistică şi puterea dumneavoastră creatoare?
– M-am născut la Salva într-o familie cu patru copii, eu fiind mezina. Mama mea toată viaţa ei a lucrat şi încă mai lucrează meşteşugul cusutului cu mărgele pe costume populare. Noi ,copiii, vrând nevrând am învăţat şi noi să lucrăm, mai ales după ce am crescut. Trebuia obligatoriu să ştim meseria, să o ajutăm pe mama noastră, pentru că pe lângă gospodăria pe care o aveam meşteşugul era o sursă de venit. Mama mea împreună cu noi lucra pentru toată zona, aveam comenzi din toate satele, pentru că în acea perioadă toată lumea trebuia să aibă costum popular de sărbători. A urmat perioada imediat după revoluţia din 1989, când nimeni nu a mai vrut să mai îmbrace costumul popular, să îşi mai împodobească casele în mod tradiţional, toată lumea a vrut să se modernizeze, să aibă haine moderne din occident. Dar după câţiva ani, au venit specialişti şi ne-au încurajat să ne apucăm iar de confecţionat costume. Ne-au invitat la expoziţii şi manifestări atât în ţară cât şi în străinătate. Am fost plăcut surprinşi să vedem cât de apreciate sunt lucrările noastre, şi ne-am dat seama că ceea ce facem noi este o adevărată artă, şi cu paşi timizi am încercat să reînviem totul. Desigur, ne-am dat seama că mentalităţile s-au schimbat, piaţa era alta şi că noi trebuie să ne adaptăm timpului prezent, dar să păstrăm valorile tradiţionale neschimbate.
– Vă rog să ne descrieţi puţin cum iau naştere costumele. De unde luaţi modelele pentru lucrări?
– Trebuie să vă spun că în prezent lucrez cu 40 de femei, pentru că lucrul la un costum popular durează peste o lună de zile. Un costum popular se realizează în mai multe etape şi faze de lucru, trece prin mai multe mâini, mai întâi se croieşte, se alege modelul, se coase manual cu cruciuliţă, păşituri, cu pene sau cu mărgele, apoi se coase la maşină şi se finalizează cu cipca croşetată manual, asta pentru cămaşă. Pânzăturile se ţes în război manual, aici mai întâi se pune urzeala, apoi se ţese pânzătura cu modelul ales, apoi se coase manual alesăturile cu motive florale, iar în partea de jos se pun ciucurii împletiţi manual. La un pieptar femeiesc de Someş, care se coase cu mărgele cu motive florale specifice zonei, partea cea mai grea este montatul final care necesită mai multe etape de lucru şi durează ca timp total de execuţie trei săptămâni. Am putea discuta despre fiecare obiect în parte, dar eu vă invit la Salva să vedeţi costumele şi să discutăm „pe” obiect.
– Ce credeţi, o să dăinuiască în timp costumul popular?
– Eu vă spun că da, mai ales acum este o tendinţă de recunoaştere a valorilor tradiţionale şi revenire la tot ce e românesc. După câteva participări la manifestări internaţionale, precum marele Festival Folklife Smithsonian din Wasighton, am fost încurajaţi să punem în valoare ceea ce am învăţat de la străbuni. Încercăm să păstrăm modelele tradiţionale, simbolurile zonelor folclorice, materia primă şi munca manuală pentru costumele populare. Dar trebuie să remarc următorul aspect: ca orice creator, mi-am permis să creez modele noi în special în accesorii şi în iile stilizate, simplificate, pentru a veni în întâmpinarea generaţiilor tinere. Pentru convingerea tinerilor să poarte lucruri tradiţionale, a trebuit să intervenim la început cu elemente simple, să facem comparaţie cu alte ţări, să facem schimburi culturale în care să arătăm că tradiţia noastră este de o valoare inestimabilă, şi putem spune că, de fapt, costumul popular face parte din identitatea noastră.
– Aveţi şi în satul dumneavoastră un magazin şi un atelier permanent plin de costume. Ce viitor aşteaptă aceste costume? Se poate trăi din această artă?
– Trebuie să vă mărturisesc că după intrarea României în Uniunea Europeană s-a creat un curent cultural în care primarii au început să facă în comune ansambluri folclorice, să reînvie tradiţiile, jocurile populare, să facă festivaluri de toate felurile în care trebuie să arate fiecare ce are mai frumos. Pot să spun că am contribuit la sfătuirea multor conducători de ansambluri, să caute în lăzile de zestre costume populare vechi, după care ne-am inspirat şi le-am refăcut aproape în totalitate modelul, iar în cazul celor care nu au mai avut lăzi de zestre am apelat la muzeele zonale, pentru a păstra în totalitate specificul fiecărei zone. Şi aşa am ajuns să confecţionez costume populare din toate zonele ţării (Ardeal, Moldova, Dobrogea, Banat, Oaş, Maramureş, Bihor, Arad, Muntenia, Oltenia, Făgăraş, Sibiu, Alba, chiar şi costume aromâne, meglenoromâne, săseşti, ungureşti, turceşti şi multe altele). Am fost invitată şi am participat la multe târguri şi expoziţii în ţări precum: Elveţia, America, Anglia, Germania, Italia, Franţa, Spania, Austria, Rusia, Arabia Saudită, Turcia, Ungaria, Cehia, Olanda. În ţară colaborez cu toate muzeele de profil (Cluj, Bucureşti, Piteşti, Braşov, Făgăraş, Bistriţa, Tg. Mureş, Tulcea, Constanţa, Arad, Timişoara, Iaşi, Tg. Neamţ), particip la târgurile meşterilor populari organizate de aceştia şi la acţiuni culturale. În cadrul muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, Piteşti, jud. Argeş, s-a ajuns la a şasea ediţie a Taberei de podoabe din mărgele, unde în fiecare an, timp de două săptămâni, tinerii vin să înveţe să confecţioneze podoabe din mărgele. La această tabără participă în jur de 200 de copii.
– Am citit despre dumneavoastră că aţi colaborat şi cu un creator de modă francez. Vă rog să ne vorbiţi şi despre acest succes!
– Anul 2011, mai precis luna aprilie, mi-a adus o şansă de colaborare cu un mare designer francez, Philipe Guille, care fiind îndrăgostit de măiestria poporului român s-a gândit să realizeze o colecţie de modă, inspirată din artizanatul românesc. A reuşit o colecţie impresionantă, a pus în valoare oamenii cu care a colaborat „mâinile măiestre”, cum le spune el, şi a făcut să se întâlnească două lumi diferite într-un concept frumos. Lumea satului românesc şi lumea modei din Paris.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră această muncă şi cui lăsaţi moştenire lucrurile frumoase, arta şi tot ceea ce aţi învăţat?
– Mi-am înţeles rolul pe acest pământ, acela de a păstra şi a transmite mai departe tainele costumului popular şi tradiţiile populare româneşti, de a promova mândria de a fi român, hărnicia şi bunătatea românilor, folclorul şi tot ce ţine de el. Prin tot ceea ce fac eu încerc să învăţ tinerii să iubească tradiţiile româneşti, iar printre aceşti tineri se află şi fiica mea Maria-Virginia de 18 ani, căreia vreau să-i las moştenire tainele costumului popular, pe care să le transmită mai departe la rândul ei.
– Ne puteţi spune un crez care v-a călăuzit uneori paşii?
– Secretul succesului este MUNCA şi SERIOZITATEA. Încrederea în Dumnezeu şi faptele bune mă determină să merg mai departe şi credinţa că ceea ce fac este bine şi spre binele celor din jur. Frumuseţea este eternă şi pentru a fi exprimată ea poate apărea în mii de forme, asemeni unor ferestre ale timpului. Stânca vieţii mele este credinţa în Dumnezeu, în dragoste şi adevărata iubire, în valorile familiei şi în dragostea pentru frumos şi artă în general. Arta ar trebui sau trebuie să ne înconjoare la tot pasul, să ne înfrumuseţeze viaţa şi existenţa; lupta pentru supravieţuire, pentru afirmare, pentru perfecţionare şi desăvârşire continuă.
– Vă mulţumesc pentru interviu şi vă urez succes în tot ceea ce faceţi!
– Şi eu vă mulţumesc şi sper să ne întâlnim sănătoşi şi voioşi la festivalul de la Mişcolţ, să mâncăm piftie gustoasă.
Anca Butar
Creatoarea de costume populare s-a născut la data de 11 septembrie, 1970, la Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud. A moştenit talentul de la mama ei, Eugenia. Încă de la vârsta de 5 ani a început să creeze diverse ţesături cu motive tradiţionale. În anii 1990 a avut o perioadă când s-a îndepărtat de arta creării costumelor populare, însă puţini ani mai târziu a înţeles că e nevoie ca povestea tradiţiilor româneşti să fie spusă, atât în ţară, cât şi peste hotare. Creatoarea de costume a înţeles că meşteşugul popular poate fi ridicat la nivel de artă şi a exploatat acest lucru. Când toată lumea fugea de tradiţii, de ideea de a fi ţăran, de a purta costum popular, ie sau traistă, Virginia Linul a început o campanie de revigorare a meşteşugului şi de promovare a acestuia în toate colţurile lumii. În urmă cu doi ani a venit cu o expoziţie şi la Otlaca-Pustă, localitate înfrăţită cu localitatea Salva. Acum se pregăteşte pentru târgul meşteşugarilor din cadrul Festivalului piftiei de la Mişcolţ, unde în perioada 24–26 februarie va participa cu un stand de costume şi podoabe de artă populară. Costumele ei pot fi admirate la cele mai mari ansambluri din ţară. Pentru promovarea autenticului, Virginia Linul are şi un site (www.costumepopulare.ro), unde se poate comanda modelul dorit on-line.
– Doamna Virginia Linul, vă rog pentru început să-mi povestiţi câteva lucruri despre Dumneavoastră, despre atelierul dumneavoastră şi despre harul de a fi artist popular. Ce ne-aţi spune despre menirea artistică şi puterea dumneavoastră creatoare?
– M-am născut la Salva într-o familie cu patru copii, eu fiind mezina. Mama mea toată viaţa ei a lucrat şi încă mai lucrează meşteşugul cusutului cu mărgele pe costume populare. Noi ,copiii, vrând nevrând am învăţat şi noi să lucrăm, mai ales după ce am crescut. Trebuia obligatoriu să ştim meseria, să o ajutăm pe mama noastră, pentru că pe lângă gospodăria pe care o aveam meşteşugul era o sursă de venit. Mama mea împreună cu noi lucra pentru toată zona, aveam comenzi din toate satele, pentru că în acea perioadă toată lumea trebuia să aibă costum popular de sărbători. A urmat perioada imediat după revoluţia din 1989, când nimeni nu a mai vrut să mai îmbrace costumul popular, să îşi mai împodobească casele în mod tradiţional, toată lumea a vrut să se modernizeze, să aibă haine moderne din occident. Dar după câţiva ani, au venit specialişti şi ne-au încurajat să ne apucăm iar de confecţionat costume. Ne-au invitat la expoziţii şi manifestări atât în ţară cât şi în străinătate. Am fost plăcut surprinşi să vedem cât de apreciate sunt lucrările noastre, şi ne-am dat seama că ceea ce facem noi este o adevărată artă, şi cu paşi timizi am încercat să reînviem totul. Desigur, ne-am dat seama că mentalităţile s-au schimbat, piaţa era alta şi că noi trebuie să ne adaptăm timpului prezent, dar să păstrăm valorile tradiţionale neschimbate.
– Vă rog să ne descrieţi puţin cum iau naştere costumele. De unde luaţi modelele pentru lucrări?
– Trebuie să vă spun că în prezent lucrez cu 40 de femei, pentru că lucrul la un costum popular durează peste o lună de zile. Un costum popular se realizează în mai multe etape şi faze de lucru, trece prin mai multe mâini, mai întâi se croieşte, se alege modelul, se coase manual cu cruciuliţă, păşituri, cu pene sau cu mărgele, apoi se coase la maşină şi se finalizează cu cipca croşetată manual, asta pentru cămaşă. Pânzăturile se ţes în război manual, aici mai întâi se pune urzeala, apoi se ţese pânzătura cu modelul ales, apoi se coase manual alesăturile cu motive florale, iar în partea de jos se pun ciucurii împletiţi manual. La un pieptar femeiesc de Someş, care se coase cu mărgele cu motive florale specifice zonei, partea cea mai grea este montatul final care necesită mai multe etape de lucru şi durează ca timp total de execuţie trei săptămâni. Am putea discuta despre fiecare obiect în parte, dar eu vă invit la Salva să vedeţi costumele şi să discutăm „pe” obiect.
– Ce credeţi, o să dăinuiască în timp costumul popular?
– Eu vă spun că da, mai ales acum este o tendinţă de recunoaştere a valorilor tradiţionale şi revenire la tot ce e românesc. După câteva participări la manifestări internaţionale, precum marele Festival Folklife Smithsonian din Wasighton, am fost încurajaţi să punem în valoare ceea ce am învăţat de la străbuni. Încercăm să păstrăm modelele tradiţionale, simbolurile zonelor folclorice, materia primă şi munca manuală pentru costumele populare. Dar trebuie să remarc următorul aspect: ca orice creator, mi-am permis să creez modele noi în special în accesorii şi în iile stilizate, simplificate, pentru a veni în întâmpinarea generaţiilor tinere. Pentru convingerea tinerilor să poarte lucruri tradiţionale, a trebuit să intervenim la început cu elemente simple, să facem comparaţie cu alte ţări, să facem schimburi culturale în care să arătăm că tradiţia noastră este de o valoare inestimabilă, şi putem spune că, de fapt, costumul popular face parte din identitatea noastră.
– Aveţi şi în satul dumneavoastră un magazin şi un atelier permanent plin de costume. Ce viitor aşteaptă aceste costume? Se poate trăi din această artă?
– Trebuie să vă mărturisesc că după intrarea României în Uniunea Europeană s-a creat un curent cultural în care primarii au început să facă în comune ansambluri folclorice, să reînvie tradiţiile, jocurile populare, să facă festivaluri de toate felurile în care trebuie să arate fiecare ce are mai frumos. Pot să spun că am contribuit la sfătuirea multor conducători de ansambluri, să caute în lăzile de zestre costume populare vechi, după care ne-am inspirat şi le-am refăcut aproape în totalitate modelul, iar în cazul celor care nu au mai avut lăzi de zestre am apelat la muzeele zonale, pentru a păstra în totalitate specificul fiecărei zone. Şi aşa am ajuns să confecţionez costume populare din toate zonele ţării (Ardeal, Moldova, Dobrogea, Banat, Oaş, Maramureş, Bihor, Arad, Muntenia, Oltenia, Făgăraş, Sibiu, Alba, chiar şi costume aromâne, meglenoromâne, săseşti, ungureşti, turceşti şi multe altele). Am fost invitată şi am participat la multe târguri şi expoziţii în ţări precum: Elveţia, America, Anglia, Germania, Italia, Franţa, Spania, Austria, Rusia, Arabia Saudită, Turcia, Ungaria, Cehia, Olanda. În ţară colaborez cu toate muzeele de profil (Cluj, Bucureşti, Piteşti, Braşov, Făgăraş, Bistriţa, Tg. Mureş, Tulcea, Constanţa, Arad, Timişoara, Iaşi, Tg. Neamţ), particip la târgurile meşterilor populari organizate de aceştia şi la acţiuni culturale. În cadrul muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, Piteşti, jud. Argeş, s-a ajuns la a şasea ediţie a Taberei de podoabe din mărgele, unde în fiecare an, timp de două săptămâni, tinerii vin să înveţe să confecţioneze podoabe din mărgele. La această tabără participă în jur de 200 de copii.
– Am citit despre dumneavoastră că aţi colaborat şi cu un creator de modă francez. Vă rog să ne vorbiţi şi despre acest succes!
– Anul 2011, mai precis luna aprilie, mi-a adus o şansă de colaborare cu un mare designer francez, Philipe Guille, care fiind îndrăgostit de măiestria poporului român s-a gândit să realizeze o colecţie de modă, inspirată din artizanatul românesc. A reuşit o colecţie impresionantă, a pus în valoare oamenii cu care a colaborat „mâinile măiestre”, cum le spune el, şi a făcut să se întâlnească două lumi diferite într-un concept frumos. Lumea satului românesc şi lumea modei din Paris.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră această muncă şi cui lăsaţi moştenire lucrurile frumoase, arta şi tot ceea ce aţi învăţat?
– Mi-am înţeles rolul pe acest pământ, acela de a păstra şi a transmite mai departe tainele costumului popular şi tradiţiile populare româneşti, de a promova mândria de a fi român, hărnicia şi bunătatea românilor, folclorul şi tot ce ţine de el. Prin tot ceea ce fac eu încerc să învăţ tinerii să iubească tradiţiile româneşti, iar printre aceşti tineri se află şi fiica mea Maria-Virginia de 18 ani, căreia vreau să-i las moştenire tainele costumului popular, pe care să le transmită mai departe la rândul ei.
– Ne puteţi spune un crez care v-a călăuzit uneori paşii?
– Secretul succesului este MUNCA şi SERIOZITATEA. Încrederea în Dumnezeu şi faptele bune mă determină să merg mai departe şi credinţa că ceea ce fac este bine şi spre binele celor din jur. Frumuseţea este eternă şi pentru a fi exprimată ea poate apărea în mii de forme, asemeni unor ferestre ale timpului. Stânca vieţii mele este credinţa în Dumnezeu, în dragoste şi adevărata iubire, în valorile familiei şi în dragostea pentru frumos şi artă în general. Arta ar trebui sau trebuie să ne înconjoare la tot pasul, să ne înfrumuseţeze viaţa şi existenţa; lupta pentru supravieţuire, pentru afirmare, pentru perfecţionare şi desăvârşire continuă.
– Vă mulţumesc pentru interviu şi vă urez succes în tot ceea ce faceţi!
– Şi eu vă mulţumesc şi sper să ne întâlnim sănătoşi şi voioşi la festivalul de la Mişcolţ, să mâncăm piftie gustoasă.
Anca Butar
Foarte frumos! Ce bine ca inca exista oameni la noi in tara care ne pastreaza valorile!
RăspundețiȘtergere