Iarna la stâna lui Petru Purpur din Chitighaz

În vara anului trecut, cu ajutorul unui localnic din Chitighaz, am descoperit peisajul mioritic de la stâna lui Petru Purpur, un gospodar de origine română din Chitighaz, care la frumoasa vârstă de şaptezeci şi şapte de ani îşi trăieşte viaţa la sălajul din marginea satului, unde, de dragul oilor ţine şi acum peste 400 de capete. Deşi s-ar crede că odată cu venirea iernii munca la stână încetează, realitatea este alta. Stâna de la „Sălaşul lui Purpur”, cum îl ştiu cei din Chitighaz, funcţionează neîntrerupt indiferent de anotimp. Deci, bace Petre este ciobanul pentru care oieritul este continuu. Iarnă sau vară, este veşnic printre mioarele sale.

De la bariera de trecere peste calea ferată ce duce de la Chitighaz spre Bichişciaba, stâna lui Purpur apare ca o mică denivelare pe câmpia pudrată cu zăpadă. Oile, de aceeaşi culoare cu pământul îngheţat, abia se zăresc. Ciobanul împroptit în ciomagul său este şi el o apariţie aproape fantomatică. Câinii ciobăneşti, la fel. Până să ajungi acolo trebuie să parcurgi un drum, de aproape cinci kilometri, destul de anevoios, pentru că, deşi a fost deszăpezit de cei de la primărie, după cum ne-a informat stăpânul sălaşului, fiecare tren care trece mai suflă câte un strat subţire de zăpadă peste el. Am intrat în mica stână şi am fost surprinşi să găsim un loc primitor, curat, cald. Bucătărie, dormitor, toate sunt concentrate în acelaşi spaţiu, dar sunt atât de judicios împărţite încât căsuţa este chiar confortabilă.
Activitatea la stână începe şi acum în sezonul de iarnă la ora şase dimineaţa, pentru că trebuie făcut curat în staul înainte de a fi hrănite oile. Apoi trebuie verificată starea oilor gestante şi apoi eliberate mioarele în îngrăditurile de lângă stână. Acest lucru ţine până la ora 10.00–11.00, după care ciobanul se poate odihni lângă sobă până după-masa când merge să le adape şi să le închidă pentru noapte. „Munca la stână este o muncă grea, dar acuma iarna e mai uşor cu ele. Dacă nu-mi plăceau oile şi ciobănitul, adică munca în aer liber, nu cred că aş fi fost baci mai mult de o săptămână. Le ţin pentru că îmi sunt foarte dragi şi nu îmi e greu deloc. Mioarele sunt bine îngrijite. Le mai scot şi iarna afară pentru că altfel şi eu, dar şi ele, ne-am plictisi. Acuma am glumit puţin. Dar afară au pus fânul şi trebuie scoase şi ele la aer. Dacă nu ai drag de oi mai bine faci altceva. Singurătatea e mai grea iarna că mă deplasez mai greu în sat, dar vin ai mei destul de des, mai ales băiatul şi nepotul. Dar când nu am de lucru mă odihnesc şi când e să vorbesc, vorbesc cu oile şi cu câinii” ne-a mai spus bace Petre. Acum, în luna februarie, Petru Purpur priveşte mulţumit către oiţele care au început să se înmulţească. Viaţa la stână are momentele ei grele şi foarte grele. Uşoară şi frumoasă este doar atunci când dragostea pentru animale se împleteşte cu dragostea pentru muncă. Iar Petru Purpur, prin tenacitatea lui, demonstrează că atunci când vrei ceva cu adevărat, depăşeşti toate greutăţile. Şi din când în când te mai poţi şi relaxa. 




Redacţia în limba română a Televiziunii Maghiare a trecut pentru a treia oară pe la bace Petre. De la prima întâlnire, din vara anului trecut, am hotărât să realizăm un film despre viaţa lui Petru Purpur. Echipa de filmare l-a mai vizitat în toamnă, şi în februarie, după marea ninsoare de la începutul lunii. Filmările se vor încheia în mai, iar filmul despre Petru Purpur va fi difuzat la mijlocul acestui an.
T.B.

Comentarii