Cenaclu despre activitatea cultural-literară a lui Iosif Vulcan, la Budapesta

În ziua de 9 martie 2012, în cadrul unui cenaclu, a fost prezentată activitatea cultural-literară a lui Iosif Vulcan la Budapesta. Manifestarea organizată de Autoguvernarea Românească din sectorul II şi Societatea Culturală a Românilor din Budapesta a avut loc în sala de căsătorii a Primăriei Sectorului II din Budapesta.

Preşedintele Autoguvernării şi al Societăţii Culturale, dr. Maria Berényi a salutat oaspeţii prezenţi, printre care şi pe Excelenţa Sa Victor Micula, Ambasadorul României de la Budapesta, care ne-a onorat cu prezenţa.

Maria Berényi a amintit în cuvântul său de salut că Iosif Vulcan a ocupat un loc de frunte în viaţa spirituală a românilor din Transilvania şi Ungaria. Activitatea sa de aproape o jumătate de veac împânzeşte şi atinge diferite domenii ale culturii române transilvănene, fiind gazetar, editor, scriitor, animator cultural. Iosif Vulcan a fost pentru Transilvania ceea ce, în alte condiţii istorice, au prezentat I. Heliade Rădulescu pentru Muntenia şi Gheorghe Asachi pentru Moldova.

În cadrul cenaclului a fost prezentat volumul de poezii al lui Vulcan, apărut la Budapesta şi istoria revistei Familia.

 

Maria Berényi a prezentat foarte pe scurt biografia lui Iosif Vulcan. El s-a născut la Holod în 1841. Este fiul parohului greco-catolic Nicolae Vulcan şi al Victoriei Irinyi. Mamă-sa era soră cu Ioan Irinyi, inventatorul chibritului şi Iosif Irinyi, scriitorul şi participantul activ al revoluţiei maghiare de la 1848. În 1844, familia Vulcan din Holod se mută în Leta-Mare, în această comună este paroh tatăl său timp îndelungat. Iosif Vulcan la Leta şi-a făcut clasele primare între 1847–1851. Aici şi-a petrecut vacanţele liceale. Mai târziu, Leta este locul lui de refugiu. Această comună, locul de odihnă veşnică a mamei şi a bunicilor săi, copilăria senină, îi lasă amintiri puternice şi poetul mărturiseşte acest lucru, cu multă căldură, în poezia După vreme-ndelungată (1884):

Mii de amintiri mă leagă,

Amintiri ce-nviaţa-ntreagă

Să mă mai revăd aici:

Tot ca stele mi-ar luci

Anii veseli de pruncie

Şi de-aici îmi rîde mie

P-aste locuri mi-au trecut:

Fericirea din trecut.

Iosif Vulcan îşi continuă studiile liceale la Oradea şi Debreţin. Între 1859–1863 studiază dreptul la Budapesta. În capitala Ungariei funcţiona asociaţia culturală a studenţilor români „Petru Maior”, ai cărui membru fondator era şi Iosif Vulcan.

Vulcan debutează în 1859 la „Telegraful Român", revistă fondată de Andrei Şaguna. Mai colaborează la mai multe reviste din Transilvania.

După terminarea facultăţii, Vulcan a rămas în Budapesta, dedicându-se publicisticii, activităţii naţional-culturale. A avut contact şi cu viaţa culturală maghiară de aici, fiind colaboratorul mai multor reviste maghiare.

După scoaterea revistei „Umoristul” şi „Gura satului”, în 1865, a fondat revista „Familia”, la Pesta. Timp de 42 de ani a condus această revistă. Multe personalităţi renumite au debutat şi au colaborat la aceasta revistă. Aici debutează în 1865 şi Mihail Eminovici, pe care Vulcan l-a botezat Eminescu.

Iosif Vulcan era şi autor de poezie, proză, teatru, traducător din literatura străină. Semna şi cu multe pseudonime ca: Spiru Ghimpescu, Urzica Spinescu, Spinuşa Urzicescu etc. În 1866, la Pesta, îi apare primul volum intitulat Poezii. Al doilea volum de poezie îi apare în 1882, la Oradea, cu titlul Lira mea. Sursa lui de inspiraţie este – cum recomanda şi altora – poezia populară, versurile lui Alecsandri şi Bolintineanu. În versurile lui Vulcan găsim două coarde lirice: amorul şi patriotismul. În proză a fost mai fecund şi ceva mai norocos. A scris schiţe, nuvele şi romane. Îi apare mai multe volume. Vulcan a scris multe drame şi piese de teatru. Cele mai îndrăgite erau: „Ruga de la Chisătău", „Sărăcie lucie", „Alb sau roşu", „Soare cu ploaie", „Mîţa cu clopot" etc. Aceste piese erau prezentate şi de trupele ambulante de teatru româneşti din Chitighaz, Jula, Bătania şi Cenadul Unguresc.

Iosif Vulcan îşi desfăşoară activitatea în două oraşe importante: în Budapesta şi, din 1880, în Oradea. El a iniţiat câteva acţiuni culturale şi sociale (Societatea „Petru Maior", „Societatea pentru fond de teatru român în Transilvania", „Bihoreana") şi a activat în mai multe asociaţii culturale („Societatea de lectură din Oradea", „ASTRA", „Societatea Kisfaludy", „Asociaţia Szigligeti").

Iosif Vulcan a mai fost ales membru corespondent la Academia Română din 1879 şi membru titular din 1891. Vulcan s-a mai străduit să aibă relaţii culturale cu maghiarii. În 1871, Iosif Vulcan a devenit membru al Societăţii literare „Kisfaludy" din Budapesta. În 1901, la Oradea, leagă o prietenie strânsă cu Ady Endre.

Iosif Vulcan se stinge din viaţă în 1907 la Oradea. Toate societăţile culturale române şi maghiare au trimis delegaţi ca să rostească un cuvânt de rămas bun la sicriul lui.

Primul său volum, intitulat Poezii, a apărut la Pesta, în 1866. Din acesta, Cornelia Nemeş a dat citire unor poezii, care au fost scrise la Leta, Pocei şi Budapesta. Dintre acestea aici prezentăm doar două poezii:

Poezia la sate

Sunt aici în Leta Mare,

Beu din apa Letei, dar

Orişicîtă încercare

Să fac versuri, e-n zadar;

Căci de cumva prind a scrie

Vreo mică poezie,

Caut so-ntrerup de loc,

Căci deloc nu am noroc…

Palid fiind de mînia,

Nu pot scrie poezia!

Cînd aş sta să scriu mai bine,

Şi am idei de a lucra,

Ce năpastă-atunce vine

Un fecior ce-mi zice-aşa:

„Domnişorule, pofteşte,

Ca să dăm la porci mălaiu!"

Merg şi cînd re-ntors, fireşte,

Nu mai ştiu ce plănuiam

Palid fiind de mînia

Nu pot scrie poezia!

Cînd uşoară fantezia

Mi-arată un cer plăcut,

Şi eu pînă de a scrie

Toate cîte am văzut:

Un viţel ce e prin curte,

Vine ca să-mi facă curte,

Şi mi-o spune băunînd,

Cum că dînsul e flămînd.

Palid fiind de mînia

Nu pot scrie poezia!

Şi cînd iar mă pun la masă,

Şi a scrie începui:

Iată-o cloşcă vinen-n casă

Cu vreo douăzeci de pui,

Şi-mi făcu zgomot foarte mare,

Apoi cînd voiesc să-i scot,

Cloşca chiar pe masă sare,

Varsă tinta mea de tot.

Palid fiind de mînia

Nu pot scrie poezia!

(Leta Mare, 13 mai 1864)

Vecina mea

Faţă cu a mea fereastră,

Şede-o tînără nevastă;

O nevastă blondioară,

Mîndră ca şi o vioară.

Eu în gură cu-o ţigară,

Din fereastră caut afară;

Din acea vecinătate,

Aud la lucruri minunate.

Cînd bărbatul nu-i acasă,

La nevasta cea frumoasă,

S-aude rîs de fericire,

Sărutare şi şoptire.

Cînd bărbatul e p-acasă

La nevasta cea frumoasă,

S-aude plîns şi zgomot mare,

Ţipăt, vaiet, blăstemare.

(Pocei, 18 martie 1861)

Maria Berényi a subliniat că în coloanele revistei lui Iosif Vulcan şi-a publicat şi Mihai Eminescu primele lui poezii, semnând în acea vreme cu numele Eminovici. Redactorul i l-a schimbat, fără ştirea autorului, dar inspirat, în Eminescu, nume acceptat de tânărul poet. Alt talent literar de remarcat de Iosif Vulcan este George Coşbuc, care semnează versuri cu pseudonimul Boşcu. Tot aici bate la uşă cu primele sale poezii Octavian Goga. În „Familia” debutează sau se formează un mare număr de scriitori; poeţi şi prozatori, critici literari şi publicişti, atrage în coloanele ei pe aproape toţi condeierii de frunte ai vremii, popularizează scrierile celor ce n-au fost colaboratorii ei direcţi.

În ansamblu, „Familia” reprezintă un moment important în dezvoltarea presei culturale româneşti, în oglindirea procesului de modernizare. Profilul său enciclopedic îi permite să deschidă spre toate domeniile ce i-a înlesnit receptarea fenomenului cultural şi social în feluritele lui aspecte. Revista înfăţişează diversele date ale luptei generale a transilvănenilor. Contribuie la ridicarea conştiinţelor, la instrucţia maselor. „Familia” luptă pentru emanciparea femeii şi pentru înfiinţarea primelor institute educative pentru femei, pentru dezvoltarea teatrului român în Transilvania şi Ungaria, pentru înţelegerea adecvată a problemelor de limbă şi ortografie românească. Contribuie masiv la culegerea şi interpretarea folclorului, la popularizarea ştiinţei, a artelor plastice şi a muzicii, a unor personalităţi reprezentative din cultura naţională şi universală. „Familia” rămâne una dintre cele mai importante şi, mai cu seamă, populare reviste româneşti din a doua jumătate a secolului trecut.

Iosif Vulcan a fost cel mai activ iniţiator al teatrului român din Transilvania şi Ungaria. Sofia Sîrbuţ a dat citire apoi unor texte apărute în paginile „Familiei”, legate de constituirea Societăţii pentru fond de teatru român din Budapesta.

În luna februarie 1870, intelectualitatea se întruneşte de două ori în casa lui George Mocioni. La cea de-a doua reuniune au fost prezenţi aproape toţi deputaţii români din parlament. Preşedinte al adunării a fost ales George Mocioni, iar secretar Iosif Vulcan. Cu toţii au fost de acord că este necesară crearea teatrului românesc. S-au înţeles că trebuie convocată o adunare generală cu toată intelectualitatea. În acest scop, s-a întocmit şi lansat un apel Către inteligenţa română din Budapesta, prin care aceasta era convocată pe data de 28 februarie 1870, pentru a lua hotărâri serioase. Apelul, semnat de toţi deputaţii prezenţi plus, Iosif Vulcan, a fost tipărit pe foi volante şi publicat în „Familia”, cu următorul text:

„Necesitatea înfiinţării unui teatru naţional pentru românii de dincoace de Carpaţi se simte de întreaga românime.

Aceasta necesitate este una dintre cele mai ardente. Aşa ne spun o mulţime de voci, ce în toată ziua ne sosesc de prin toate părţile; aşa ne şopteşte inima şi ne spune priceperea noastră.

Deci un început serios şi regulat pentru realizarea ideii nu se mai poate amîna, căci fiecare minut pierdut involvă daune imense şi responsabilitate mare faţă cu viitorul.

Conform opiniunii publice manifestată şi în publicitate şi în particular – precum spuserăm mai sus – acel început ar fi să se facă în Budapesta, prin mijlocirea inteligenţei naţionale concentrată aici.

Deci subscrişii ne luăm voia a ruga pe toţi inteligenţii români din Budapesta să binevoiască a se întruni la 28 faur st.n. după miazăzi la patru oare, în refectoriul redutului orăşenesc, pentru a se consulta în privinţa aceasta şi a stabili măsurile necesare.”

Societatea s-a constituit, sediul îl avea la Budapesta până în 1895. Adunările generale le ţinea anual în diferite localităţi din Transilvania şi Ungaria, asemănător ASTREI.

În încheiere, Maria Berényi a remarcat: „Familia” şi-a continuat activitatea în admiraţia ce i se arăta ca celei mai „bătrâne" şi mai trainice publicaţii până în 1906. La 31 decembrie, cu ultimul număr al anului, revista şi-a încetat apariţia.

În articolul Încheiere, putem citi aceste mişcătoare cuvinte semnate de Vulcan: „Etatea înaintată şi sănătatea slăbită mă silesc să mă retrag de la masa redacţională şi să sistez această revistă. Este un moment de mare importanţă acesta pentru mine, căci schimbă toată viaţa mea. Un moment de o mare impresiune cu mult mai pătrunzătoare decît să fiu în stare a-l descrie… Recunosc că revista aceasta pornită atunci cînd nu prea erau scriitori şi era singura făclie literară română în Ungaria, de multe ori s-a prezentat cu lucrări de ale începătorilor, dar am şi bucuria că unii din aceştia au devenit căpeteniile literaturii noastre… Ştiu bine că am rămas departe de succesul pe care îl doream; dar sufletul meu e liniştit că am întrebuinţat tot ce am avut la dispoziţie pentru ridicarea culturii naţionale.

Constatînd toate acestea, înfăşur cu linişte flamura Familiei, salutînd cu bucurie tinerimea noastră menită a continua cu succes mai mare activitatea literară, căreia i-am închinat şi eu toată viaţa mea. Mulţumesc tuturor care mi-au dat ajutorul lor."

Cu un an mai târziu, la 8 septembrie 1907, moare şi Iosif Vulcan, acel om, care decenii de-a rândul a activat pentru promovarea culturii româneşti în Budapesta.

Concluziile trase de Maria Berényi la finalul întâlnirii din vinerea trecută a fost: „Iosif Vulcan a fost un om norocos, a putut să dea ştafeta generaţiilor tinere. Comunitatea noastră nu mai are aceasta şansă, dar noi am primit o zestre culturală, spirituală de la înaintaţii noştri. Această comoară ne transmite mesajul de a fi mândru să fii român la Budapesta.”

Cornelia Nemeş, Budapesta