„Pro discipulis − Pentru elevii noştri”, 2012 - Balul de binefacere atrage actualii şi foştii elevi

Au trecut zece ani de la înfiinţarea Fundaţiei„Pro discipulis − Pentru elevii noştri”. De atunci, în fiecare an, la sfârşitul iernii, la Centrul Cultural Românesc din Jula este organizat balul de binefacere, care a devenit preferat atât de părinţi şi de profesori cât şi de elevii vechi şi noi ai acestei instituţii. Sâmbătă, 10 martie, sala festivă a Centrului Cultural a găzduit cea de-a X-a ediţie a balului de binefacere.






Dansul îngerilor şi valsul florilor, prezentate de către fetiţele din ciclul primar al şcolii generale româneşti, în coregrafia lui Ioan şi Iulia Kállai, a deschis a X-a ediţie a balului de binefacere al Fundaţiei „Pro discipulis − Pentru elevii noştri”. Serata, încărcată de sentimentul aşteptării primăverii, a oferit publicului cântece, dansuri şi poezii. În deschiderea programului, Ana Rocsin Nagy, preşedinta fundaţiei s-a adresat cu gânduri alese părinţilor, profesorilor, elevilor şi foştilor elevi, care au onorat cu prezenţa la acest bal, mulţumindu-le pentru sprijinul acordat copiilor.
Directoarea dr. Maria Gurzău Czeglédi, vorbind şi despre tradiţia dăruirii mărţişoarelor, a accentuat: „În această perioadă organizăm balul de binefacere în centrul căruia stau copiii noştri, speranţele noastre, ei care simbolizează viitorul, care sunt moştenitorii valorilor înaintaşilor noştri, ei care sunt capabili să transmită pentru viitor valorile prezentului care din aspectul viitorului vor deveni valori ale trecutului. Pentru ei şi împreună cu ei petrecem în această seară”, a spus directoarea instituţiei româneşti. Şi-a reamintit şi de mesajul auzit mereu de la bunica sa, rostit într-un grai bihorean cu iz local: „Fătuţa mea, să ştii că dacă dai, ai. Şi viaţa ta a fi un rai”. Directoarea le-a urat tuturora o serată de neuitat.
Corul şcolii a prezentat apoi un repertoriu de cântece de primăvară, dirijat de maestrul Ovidiu Boar din Arad. „Deşteptarea primăverii” a fost mesajul programului literar-muzical prezentat de către fetele ciclului primar. Profesoarele pregătitoare au fost învăţătoarele Eva Pătcaş Sabău, Emilia Gomboş Boca şi Eva Gomboş Ruja, Zorica Bordaş, Maria Sucigan şi Eva Cserháti. 







În cadrul programului muzical, elevul Norbert Újhelyi a cântat la pian o piesă compusă de el însuşi, iar fraţii Abel şi Marc Puha, alături de Cristina Aslam şi Ruben Rocsin, au cântat cântece creştine. Apoi, elevele din clasa a patra au dansat pe ritmuri moderne. Elevii Ioan Nemeş, Vasile Martin, Panna Ruja şi Aliz Mihuţ au oferit momente deosebite prin dansurile populare, iar micii dansatori ai şcolii au evoluat pe scenă cu dansuri populare din Banat. Elevele ciclului gimnazial au prezentat un dans de fete din Micherechi, coregrafat de Renata Rocsin. Programul a fost încununat de dansurile populare româneşti şi ungureşti în interpretarea formaţiei de dansuri ai Centrului de Documentare şi Informare al AŢRU. La finalul programului cultural, directoarea Maria Gurzău Czeglédi i-a oferit un mărţişor preşedintei fundaţiei, Ana Rocsin Nagy, ca un simbol al belşugului, al sănătăţii şi al fecundităţii. 




La serata de binefacere au onorat cu prezenţa PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Călin Cămărăşan, consul general al României la Jula, Anişoara Mihai din partea Ambasadei României la Budapesta, Dan Constantin şi Răzvan Ciolcă, consuli ai României la Seghedin şi Balog Lajos, consilier local.
A.C.

Comentarii