„Departe de ţară şi de familie, tradiţiile de-acasă capătă o valoare mult mai mare” - Interviu cu Mircea Călin Moldovan, crâsnicul bisericii din Săcal
Mircea
Călin Moldovan s-a născut în Topliţa, judeţul Harghita
şi a plecat ca atâţia alţi tineri în lume, mânat de dorul aventurii, dar şi de
sărăcia de acasă. Ajuns la Budapesta, unde avea deja un frate la muncă, îşi
caută de lucru, dar nu odată este silit să dea înapoi. Ceea ce l-a determinat
să caute alte căi spre soluţii noi. După mai multe căutări ajunge în
localitatea Săcal, de unde îi este partenera de viaţă, aici găsindu-şi rostul
şi locul demult căutat.
– Cu ce
gânduri ai pornit în viaţă şi cum ai reuşit să le îndeplineşti?
– De acasă am pornit în viaţă cu ideea căutării unui loc de muncă şi de
noi drumuri şi cu obsesia „lucrului bine făcut”. Mi s-a spus de-acasă: „dacă
porneşti la o treabă, fă-o ca lumea, ca să nu trebuiască să repari, să refaci”.
Dar greutăţile există pentru a fi trecute. Fiecare problemă este o provocare,
un examen.
În România căutam demult un loc muncă, dar nu am reuşit, iar traiul
pe care l-am avut acolo nu a fost chiar decent pentru un tânăr care vrea de la
viaţă mult mai mult. După armată, în 2003, am venit în Ungaria pentru a munci
şi am lucrat la Budapesta până în anul 2010. La Budapesta mi-am găsit şi
partenera de viaţă, pe Anita, care este originară din Săcal şi astfel am ajuns
să locuiesc aici, la Săcal. Sigur că zona nu e aşa frumoasă ca plaiurile natale,
dar am găsit aici, în acest sătuleţ ceva ce m-a atras: oamenii români de aici,
bisericuţa în care vin să mă rog în fiecare duminică şi Anita cu familia ei
care mă susţin în ceea ce fac.
–
Aşadar, ai lăsat în urmă de aproape un deceniu oraşul natal care nu îţi oferea
nici o şansă. Şansa ai descoperit-o aici, la Săcal. Ţi-a ieşit ea în cale sau
tu ai provocat-o?
–
Topliţa este un oraş frumos, situat în nordul Depresiunii Giurgeu din Carpaţii
Răsăriteni, pe cursul superior al râului Mureş, fiind încadrat de Munţii
Călimani, Munţii Giurgeului şi Munţii Gurghiului.
Este un oraş turistic cu apă termală, iar cea mai mare atracţie este Mănăstirea de călugări de la Topliţa, care a fost ctitorită în anul
1924 de către Miron Cristea, cel care a
devenit Patriarh al Bisericii Ortodoxe
Române în 1925. Mănăstirea are un muzeu cu colecţii de
carte veche bisericească, icoane vechi, veşminte şi obiecte de cult. O mare
parte din oamenii de acolo, care au pădure, se ocupă cu tăierea, prelucrarea
lemnului. Noi suntem patru fraţi, eu sunt cel mai mic. Sunt singurul care nu
are copii, unul din fraţii mei are 3 copii, altul un copil, iar al treilea are
gemeni. Unul dintre fraţi lucrează în Budapesta, iar doi sunt în ţară. Foarte
mulţi români aleg calea străinătăţii, foarte mulţi nu găsesc de lucru sau sunt
aşa de prost plătiţi încât trebuie să facă acest sacrificiu pentru a-şi putea
termina de construit casa, sau pentru a ţine copiii în şcoli, etc. Şi pentru a
răspunde mai exact la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, trebuie să recunosc că
m-am întâlnit cu şansa la jumătatea drumului. Eu cu dorinţa de muncă şi cu
credinţa în Dumnezeu moştenite de acasă, ea cu făgăduinţa răsplatei.
– Nu ai
ajuns chiar printre străini aici la Săcal pentru că te văd prieten aici cu cei
din jur…
– Într-un fel aici sunt mai aproape de ţara mea şi am într-adevăr aici
la Săcal şi prieteni. Departe de ţară şi de familie, tradiţiile de-acasă capătă
o valoare mult mai mare. De ce jalea-mi umple sufletul? Oamenii de acolo sunt
foarte credincioşi şi sunt şi foarte muncitori, dar degeaba muncesc din greu,
cu condiţiile de acolo nu izbutesc uşor să scoată sărăcia din casă. Nu m-am
îmbogăţit nici aici, dar am un trai decent, cum am mai spus, am găsit un cămin
şi o familie care m-a primit cu braţele deschise. Am cunoscut aici mai mulţi
români. Mă bucur că avem şi un preot tânăr, pe părintele Ionuţ. Încerc să-l ajut pe părintele cu tot ce pot la biserică, să
facem lucruri noi şi frumoase, să atragem cât mai mulţi credincioşi.
– Ai
găsit aici ceea ce ai căutat?
– Am un post, mi-am găsit liniştea, sunt bine, şi chiar dacă nu sunt în
România sunt bine că sunt printre români. Sunt crâsnic la biserică, prin acest
fapt îi vin de ajutor părintelui. De când îl avem pe părintele Ionuţ, numărul
credincioşilor în biserică s-a dublat. De sărbători am avut biserica plină. Cu
ajutorul bunului Dumnezeu am putut să mă împărtăşesc şi să mă cuminec de
Sfintele Paşti şi sunt fericit. Deci cred că am găsit aici pentru ce-am venit.
A. Butar
Comentarii
Trimiteți un comentariu