Tineri de la şcoala de artă din Lugoj au concertat la Jula

Muzica este limbajul universal. Dacă ea conţine emoţie, trece peste orice graniţă. Muzica de calitate şi mânuirea instrumentelor de către tinerii din Lugoj şi Jula, elevi ai şcolilor de artă muzicală din cele două oraşe, au provocat emoţii părinţilor şi publicului prezent la concertul comun din ziua de joi, 17 mai, de pe scena sălii festive a Şcolii de Muzică „Erkel Ferenc” din Jula. Concertul susţinut de elevi şi profesori ai instituţiei gazdă şi ai Şcolii de Arte Frumoase „Filaret Barbu” din Lugoj a avut loc în cadrul primei etape a unui parteneriat semnat de reprezentanţii celor două instituţii de învăţământ.
Acest proiect a fost iniţiat de prof. dr. Constantin T. Stan de la şcoala din Lugoj şi Fekete Katalin, profesoară la şcoala de muzică din Jula (fostă elevă a domnului Stan), proiect prin care se urmăreşte stabilirea unor relaţii de prietenie şi colaborare artistică între aceste instituţii şi altele similare din diferite arii geografice europene.
În deschiderea programului, domnul Constantin T. Stan a vorbit celor prezenţi despre o colaborare mai veche între personalităţi din cele două oraşe, Lugoj şi Jula: întemeierea în 1889 a Corului Vocal Român din Jula, dirijat de un muzician-ţăran din Chizătău, Achim Şuman, graţie diligenţelor avocatului lugojean Teodor Pap (născut la Jula), fost preşedinte al Reuniunii Române de Cântări şi Muzică din Lugoj. Domnul Stan a mai amintit de Constantin Pomuţ, român născut la Jula (unul din fraţii celebrului George Pomuţ), care a fost primul profesor de psihiatrie al Facultăţii de Medicină din Pesta, iar Ditta Pásztory, cea de-a doua soţie a lui Bartók Béla, părintele muzicii moderne, îşi are obârşia, pe linie maternă, din Lugoj. Notarul regesc lugojean Mihail Bejan (1838–1908) a elaborat prima traducere în limba română a Cronicii notarului anonim al regelui Béla (Sibiu, 1889), premiată de Academia Română.
O colaborare fructuoasă a existat în ultimele două decenii şi între corul lugojan „Ion Vidu” şi corul „Pro Musica” din Jula, iar acest proiect al şcolilor de muzică deschide noi orizonturi spre tinerele generaţii, urmând ca peste câteva luni copiii din Jula să întoarcă vizita colegilor de la Lugoj. Şcoala de Arte Frumoase „Filaret Barbu” din Lugoj are parteneriate culturale şi cu alte şcoli muzică similare în Franconville şi Saint Leu la Foret în Franţa, dar şi cu Varel şi Aichach în Germania.
A. Butar

Comentarii