La sfârşitul
lunii trecute, împreună cu un grup de credincioşi de la biserica ortodoxă din
Săcal şi alături de alţi consăteni am participat la o excursie în România,
organizată de Autoguvernarea Românească din Săcal. Excursia a fost sprijinită
prin concurs de la Fondul „Wekerle”
din Budapesta.
În zorii zilei de 27
iulie, grupul nostru în număr de 43 de persoane a pornit cu autocarul spre a
cutreiera munţii şi colinele României.
Prima oprire ce am făcut-o a fost la Mănăstirea
Izbuc. Prin bunăvoirea unui călugăr de la mănăstire ni s-a făcut şi o scurtă
istorisire a mănăstirii Izbuc, situată în judeţul Bihor, comuna Cărpinet, sat
Călugăreni, la poalele Munţilor Codru Moma, lângă un izbuc intermitent socotit de
foarte mulţi ca fiind un izvor de apă cu puteri tămăduitoare. Numele de „izbuc”
vine de la izvorul, care se afla lângă mănăstire şi care izbucneşte la anumite
intervale. Din păcate, în momentul vizitei noastre nu am avut bucuria de a
vedea această minune, însă am putut să ne astâmpărăm setea cu apa rece şi cristalină
de la izvor.
După primul popas de
la Izbuc am pornit din nou la drum, noi obiective îşi aşteptau vizitatorii. Am
admirat zona munţilor Apuseni cu pădurile superbe, peisajele de un frumos liniştitor,
izvoarele cu apă lină. În drumul nostru am străbătut şi Cheile Ordăncuşei, urmându-ne
drumul spre un obiectiv sigur, Peştera Gheţarul de la Scărişoara, unde ne-am bucurat
de frumuseţile locului. Aici popasul a fost mai lung, cu plimbări şi
contemplări ale naturii înconjurătoare, fiind recunoscători de ce bucurie ne-a
lăsat ochilor natura. Pentru unii dintre noi această vizită la peşteră a fost deja
a doua în acest sezon.
Ne-am reluat drumul pe
care l-am parcurs încet prin serpentinele munţilor şi strâmtoarea cheilor,
nerăbdători să ajungem la ultimul nostru obiectiv din prima noastră zi de
excursie, Mănăstirea Râmeţ, unul dintre cele mai vechi aşezăminte călugăreşti
din Transilvania, situată pe Valea Geoagiului, în sudul Carpaţilor Apuseni. Mănăstirea
Râmeţ a atras atenţia multor istorici, care au fost impresionaţi de vechimea şi
simplitatea aşezământului, de sălbăticia locurilor greu accesibile. Ajunşi
într-un final la mănăstire, după un drum foarte lung, nu ne-a rămas decât să ne
retragem în camerele noastre deoarece se făcuse târziu şi drumul ne ţinuse
captivi până spre orele 22.00.
Dimineaţa a venit,
şi razele soarelui ne-au dezvelit un peisaj ce îţi tăia răsuflarea, părea că
mănăstirea avea o fortăreaţă, protejată de stâncile munţilor şi pădurile de
brazi falnici, ce o împrejmuiau. Un loc superb, ce parcă te îmbia la rugăciune.
Aşa a fost şi pentru o parte din noi, care nerăbdători şi sfioşi am intrat în
mănăstire, unde slujba liturghiei era începută de la ora 6.00. Am vizitat apoi
întreaga aşezare, altarul de vară, bisericuţa veche, muzeul, ne-am luat apă de
la Izvorul tămăduirii, apoi am mai intrat la slujbă, am mulţumit lui Dumnezeu
pentru locurile frumoase în care ne-a purtat şi mai apoi măicuţelor pentru bunătatea
cu care ne-au găzduit.
La ora 9.00 eram din
nou pe drum, de data asta nu am călătorit mult, următorul obiectiv al excursiei
noastre a fost aproape, Salina de la Turda, o întâlnire impresionantă, unde
modernismul îşi pune amprenta pe vechi, un loc spectaculos şi grandios. Grupul
nostru s-a împărţit în multe grupuleţe mai mici, fiind absorbiţi de grandioşii
pereţi din sare, sculpturile abstracte din lemn frumos puse în valoare de
corpuri luminoase, lifturile ce te purtau de la un nivel la altul, lacul
interior unde ne-am plimbat cu barca, cinematograful, camera ecourilor, vechile
maşinării ce au ajutat ca această salină să existe. Totul a fost spectaculos, unic,
ne-au prins bine orele petrecute în salină, să respirăm acel aer sărat şi sănătos,
răcoarea din interior şi animaţia unică din interiorul salinei. Ne-am promis că
ne vom întoarce pentru o adevărată cură de sănătate pentru cel puţin o
săptămână la Salina de la Turda.
Excursia noastră s-a
încheiat la Cluj-Napoca, unde am petrecut câteva ore prin oraş şi prin Grădina
botanică „Alexandru Borza”. Cu bagajele pregătite şi plini de amintiri am urcat
apoi în autocar. Având aparate de fotografiat şi filmat la noi, am încercat să
surprindem în imagini cât mai mult din acest traseu, pentru a avea cât mai
multe amintiri despre aceste zile plăcute.
Adela Negrău,
preoteasa din Săcal
Comentarii
Trimiteți un comentariu