Jurnal de excursie - Liniştea mănăstirilor şi aerul sănătos al salinei ne recheamă în România

La sfârşitul lunii trecute, împreună cu un grup de credincioşi de la biserica ortodoxă din Săcal şi alături de alţi consăteni am participat la o excursie în România, organizată de Autoguvernarea Românească din Săcal. Excursia a fost sprijinită prin concurs de la Fondul „Wekerle din Budapesta.

În zorii zilei de 27 iulie, grupul nostru în număr de 43 de persoane a pornit cu autocarul spre a cutreiera munţii şi colinele României.
Prima oprire ce am făcut-o a fost la Mănăstirea Izbuc. Prin bunăvoirea unui călugăr de la mănăstire ni s-a făcut şi o scurtă istorisire a mănăstirii Izbuc, situată în judeţul Bihor, comuna Cărpinet, sat Călugăreni, la poalele Munţilor Codru Moma, lângă un izbuc intermitent socotit de foarte mulţi ca fiind un izvor de apă cu puteri tămăduitoare. Numele de „izbuc” vine de la izvorul, care se afla lângă mănăstire şi care izbucneşte la anumite intervale. Din păcate, în momentul vizitei noastre nu am avut bucuria de a vedea această minune, însă am putut să ne astâmpărăm setea cu apa rece şi cristalină de la izvor.
După primul popas de la Izbuc am pornit din nou la drum, noi obiective îşi aşteptau vizitatorii. Am admirat zona munţilor Apuseni cu pădurile superbe, peisajele de un frumos liniştitor, izvoarele cu apă lină. În drumul nostru am străbătut şi Cheile Ordăncuşei, urmându-ne drumul spre un obiectiv sigur, Peştera Gheţarul de la Scărişoara, unde ne-am bucurat de frumuseţile locului. Aici popasul a fost mai lung, cu plimbări şi contemplări ale naturii înconjurătoare, fiind recunoscători de ce bucurie ne-a lăsat ochilor natura. Pentru unii dintre noi această vizită la peşteră a fost deja a doua în acest sezon.
Ne-am reluat drumul pe care l-am parcurs încet prin serpentinele munţilor şi strâmtoarea cheilor, nerăbdători să ajungem la ultimul nostru obiectiv din prima noastră zi de excursie, Mănăstirea Râmeţ, unul dintre cele mai vechi aşezăminte călugăreşti din Transilvania, situată pe Valea Geoagiului, în sudul Carpaţilor Apuseni. Mănăstirea Râmeţ a atras atenţia multor istorici, care au fost impresionaţi de vechimea şi simplitatea aşezământului, de sălbăticia locurilor greu accesibile. Ajunşi într-un final la mănăstire, după un drum foarte lung, nu ne-a rămas decât să ne retragem în camerele noastre deoarece se făcuse târziu şi drumul ne ţinuse captivi până spre orele 22.00.
Dimineaţa a venit, şi razele soarelui ne-au dezvelit un peisaj ce îţi tăia răsuflarea, părea că mănăstirea avea o fortăreaţă, protejată de stâncile munţilor şi pădurile de brazi falnici, ce o împrejmuiau. Un loc superb, ce parcă te îmbia la rugăciune. Aşa a fost şi pentru o parte din noi, care nerăbdători şi sfioşi am intrat în mănăstire, unde slujba liturghiei era începută de la ora 6.00. Am vizitat apoi întreaga aşezare, altarul de vară, bisericuţa veche, muzeul, ne-am luat apă de la Izvorul tămăduirii, apoi am mai intrat la slujbă, am mulţumit lui Dumnezeu pentru locurile frumoase în care ne-a purtat şi mai apoi măicuţelor pentru bunătatea cu care ne-au găzduit.
La ora 9.00 eram din nou pe drum, de data asta nu am călătorit mult, următorul obiectiv al excursiei noastre a fost aproape, Salina de la Turda, o întâlnire impresionantă, unde modernismul îşi pune amprenta pe vechi, un loc spectaculos şi grandios. Grupul nostru s-a împărţit în multe grupuleţe mai mici, fiind absorbiţi de grandioşii pereţi din sare, sculpturile abstracte din lemn frumos puse în valoare de corpuri luminoase, lifturile ce te purtau de la un nivel la altul, lacul interior unde ne-am plimbat cu barca, cinematograful, camera ecourilor, vechile maşinării ce au ajutat ca această salină să existe. Totul a fost spectaculos, unic, ne-au prins bine orele petrecute în salină, să respirăm acel aer sărat şi sănătos, răcoarea din interior şi animaţia unică din interiorul salinei. Ne-am promis că ne vom întoarce pentru o adevărată cură de sănătate pentru cel puţin o săptămână la Salina de la Turda.
Excursia noastră s-a încheiat la Cluj-Napoca, unde am petrecut câteva ore prin oraş şi prin Grădina botanică „Alexandru Borza”. Cu bagajele pregătite şi plini de amintiri am urcat apoi în autocar. Având aparate de fotografiat şi filmat la noi, am încercat să surprindem în imagini cât mai mult din acest traseu, pentru a avea cât mai multe amintiri despre aceste zile plăcute.
Adela Negrău, preoteasa din Săcal

Comentarii