Societatea Culturală din Budapesta – o cauză de suflet

În urmă cu 20 de ani, în alte circumstanţe, cu alte scopuri şi cu alte mijloace decât în momentul de faţă, câţiva intelectuali români din Budapesta, care s-au stabilit în capitala ungară, veniţi din satele româneşti din cele trei judeţe limitrofe României – Bichiş, Ciongrad şi Bihorul unguresc, au decis să înfiinţeze Societatea Culturală a Românilor din Budapesta. După decenii de comunism, a fost atunci un entuziasm în rândul românilor, care n-au vrut altceva decât să fie împreună, să simtă româneşte, să ştie unii de alţii, să vorbească în limba română şi să-şi menţină conştiinţa naţională într-un cadru instituţionalizat.
Din activitatea de două decenii a societăţii pot fi remarcate multe – la început s-au făcut concursuri de desene pentru copii, s-au organizat concerte, expoziţii şi cenacluri, s-a editat din doi în doi ani Almanahul – care, din păcate, azi nu mai apare din lipsă de fonduri –, şi s-au îngrijit morminte ale unor personalităţi de marcă din Budapesta. De asemenea, s-au făcut excursii în localităţile de unde provin membrii societăţii şi în localităţi unde au fost cândva colonii macedoromâne, fiind conştienţi de faptul că, în Budapesta, cultura românească a fost susţinută material şi spiritual mai bine de un secol de colonia macedoromână de aici.

„Sunt foarte multe personalităţi care au depus eforturi foarte mari, ca Emanuil Gojdu, membrii familiei Mocioni, ai familiei Grabovski şi alţii, de care noi suntem mândri. Din acest motiv am făcut excursii, prima fiind la Leta Mare, apoi la Bătania, Kecskemét, Mişcolţ, Viena şi Bratislava”, spune preşedintele Societăţii, dr. Maria Berényi. De asemenea, adaugă ea, tot activităţii Societăţii Culturale a Românilor din Budapesta se datorează faptul că astăzi se vorbeşte atât de mult despre viaţa lui Emanuil Gojdu şi despre importanţa fundaţiei sale, fundaţie care a ajutorat peste trei mii de tineri români să-şi obţină diploma, dintre care cinci au devenit ulterior prim-miniştri ai României.
Societatea s-a constituit în 1992, în Curţile Gojdu, la parohia ortodoxă din Budapesta. Printre membrii fondatori erau, între alţii, Lucia Borza, Ştefan Frătean, Ecaterina Tiritean, Ştefan Mureşan, Ana Borbély, Cornelia Nemeş, Vasile Nemeş, Gheorghe Misaroş, Maria Berényi, pr. Marius Maghiaru, pr. Petru Mândruţău. Mulţi dintre fondatori nu mai sunt printre noi, în amintirea cărora s-a ţinut şi un moment de reculegere.
Răsfoind albumul de fotografii, unele îngălbenite de timp, dr. Maria Berényi spune: „Sunt momente foarte frumoase acestea. Pentru noi, risipiţi aici, în capitala ungară, într-o metropolă unde trăiesc două milioane de locuitori, să te întâlneşti, să vorbeşti limba română, să-ţi aminteşti de copilărie, de anii de liceu, de mulţi cunoscuţi, este o cauză de suflet. Pentru noi aceste întâlniri, aceste cenacluri, sunt o sărbătoare. Şi sunt foarte mândră de faptul că, deşi suntem în Budapesta, nu ne-am asimilat. Noi de 20 de ani la fiecare întrunire, indiferent cu ce scop ne întâlnim, vorbim limba română.”
Aniversarea a două decenii de existenţă a Societăţii Culturale a Românilor din Budapesta s-a făcut în cadrul unui cenaclu comemorativ, unde s-au sărbătorit 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii „Petru Maior” a studenţilor români din Pesta. Octavian Goga spunea despre Societatea „Petru Maior”: „Universitarii noştri de la Budapesta, acolo, în inima unei ţări străine, plimbau cu ei la fiecare pas o psihologie particulară bine îngrădită faţă de orice influenţă dinafară. Studenţi ai universităţilor ungureşti, strânşi laolaltă, noi, de noi, într-o numeroasă familie… am eliminat, consecvent otrava disolvantă a educaţiei străine… la societatea „Petru Maior”, unde ne adunam zilnic, retraşi după obiceiurile şi glumele noastre de acasă, perpetuând acolo departe spiritul local al Transilvaniei cu toate particularităţile lui”.
Iulia Kaupert