Concurs de poveşti „Vasile Gurzău” pentru şcolarii micherecheni

Mai multe imagini aici
Cu 11 ani în urmă, Maria Gurzău-Iova, fosta bibliotecară a satului a purtat în suflet dorinţa de a organiza un concurs de poveşti, care să poarte numele povestitorului micherechian Vasile Gurzău. Cea de-a 11-a ediţie a concursului de povestire a fost organizat pe 27 martie, la Casa de Cultură „Gheorghe Dulău”.

Cu 115 ani în urmă, pe 16 martie 1898 a văzut lumina zilei, la Micherechi, povestitorul satului, Vasile Gurzău. S-a născut într-o familie cu cinci copii, ca fiu al Sofiei Iahutău şi al lui Mihai Gurzău. Vasile Gurzău a frecventat şcoala foarte puţin timp. Din cauza sărăciei a fost nevoit să facă de mic tot felul de munci: a păzit gâştele, a apărat semănăturile de ciori, a fost porcar, cioban.
În fiecare primăvară, de mai mult de un deceniu, la Micherechi este evocată amintirea povestitorului Vasile Gurzău.
„Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să-mi amintesc de copilăria senină, petrecută aici, în satul meu natal. Am evocat memoria părinţilor mei, a bunicilor, a prietenelor mele, a profesorilor mei de la care am primit o zestre spirituală şi coduri morale pe care până la capătul vieţii mele le port în sufletul meu”, a spus nepoata povestitorului, Maria Gurzău Czeglédi, directoarea Liceului „N. Bălcescu” din Jula, la concursul de la Micherechi. Înainte de a aprecia munca elevilor, directoarea şi-a amintit de bunicul său în felul următor: „Pentru copiii de atunci, basmele şi poveştile au însemnat într-adevăr un tonic sufletesc. Bunicul meu era un om simplu, de mic copil a însuşit un repertoriu de basme, ştia cu mult mai multe decât câte au fost înregistrate şi salvate pentru viitor. Chiar el mi-a povestit că mai multe basme a învăţat de la străbunica mea, care la fel era înzestrată cu darul povestirii. Nicio poveste nu a învăţat din cărţi, ci numai după auz. Toate poveştile, până la vârsta de 82 de ani, le-a purtat în memoria lui. În timp ce era cătană, povestea româneşte, în limbile maghiară şi sârbă. În anul 1973 a primit distincţia de »Maestru al artei populare din Ungaria«”.
Directoarea i-a încurajat pe copii să citească poveşti, să cunoască mai mult esenţa basmului şi să aibă curajul să povestească. Din munca juriului au luat parte: Maria Gurzău Czeglédi, directoarea Liceului „N. Bălcescu” din Jula, Maria Martin, învăţătoare pensionară, Anamaria Dulău Cozma, profesoară pensionară, Maria Iova, bibliotecară pensionară şi Bogdan Ignat, secretar I la Ambasada României de la Budapesta. În timp ce membrii juriului au decis despre clasamentul final al concursului, s-au depus coroane de flori la placa lui Vasile Gurzău, care se află pe peretele bibliotecii. Din dorinţa de a citi şi a cunoaşte poveştile lui Vasile Gurzău, directoarea liceului a oferit pentru biblioteca şcolii câteva volume cu basme, din repertoriul povestitorului Vasile Gurzău. Directoarea şcolii generale Ana Rocsin Sárközi a răsplătit cu o diplomă de participare nu numai participanţii concursului, dar şi cadrele didactice care au ajutat la pregătirea elevilor: Maria Martin Puskár, Eva Mihuţ Pătcaş, Florica Ruja, Maria Martin, Maria Pătca Petruşan, Ana Netea Benye şi Anica Solcan.

Clasele 1–2:
Locul I: Estera Réthelyi (cl. a 2-a)
Locul II: Beniamin Somogyi (cl. a 2-a)
Locul III: Marc Toszeczki şi Ioan Poiendan (cl. a 2-a)
Menţiune: Ana Gurzău (cl. 1.)

Clasele 3–4:
Locul I: Ruben Martin (cl. a 4-a)
Locul II: Bianca Croitor (cl. a 4-a)
Locul III: Sebastian Iuhas (cl. a 3-a)

Clasele 5–6:
Locul I: Roland Bihari (cl. a 6-a)
Locul II: Kevin Miron (cl. a 5-a)
Locul III: Lavinia Bogdan (cl. a 6-a)

Clasele 7–8:
Locul I: David Croitor (cl. a 8-a)
Locul II: Csaba Cefan (cl. a 8-a)
Locul III: Ana Petruşan (cl. a 7-a)
Menţiune: Estera Gherman (cl. a 8-a)
A.C.

Comentarii