„Vom rătăci prin deşertul Postului, dar la capăt străluceşte Împărăţia lui Dumnezeu…” – Interviu despre Postul Mare cu pr. Visarion Tuderici

– Ştim că prima poruncă dată lui Adam în Rai a fost aceea de a păzi postul, adică de a-şi stăpâni pofta nemâncând din pomul cunoştinţei binelui şi răului. La îndemnul şarpelui şi al Evei, el a încălcat singura limită impusă lui de Dumnezeu, devenind victima lăcomiei. Atunci a fost izgonit din Rai de amărăciunea acelui fruct care nu-i era necesar. Triodul este o carte ce cuprinde slujbele din perioada Postului Mare, aşadar Triodul vorbeşte despre izgonirea lui Adam în cuvintele următoare: „Lepădat a fost Adam din raiul desfătării prin mâncarea cea amară nepăzind prin neînfrânare porunca Stăpânului şi a fost osândit să lucreze pământul din care a fost luat şi cu multe sudori să-şi mănânce pâinea sa.” Bineînţeles că atunci Adam nu ştia nici ce sunt acelea sudori, nici ce-i aceea pâine, pentru că în Rai, Adam nu a cunoscut nici osteneala şi nici foamea, decât abia după izgonirea lui din Rai. Dacă Adam şi Eva n-ar fi mâncat din fructul oprit, ei n-ar fi fost izgoniţi din Rai şi moartea n-ar fi intrat în lume. Şi îl vedem acum pe Adam aşezat la Poarta Raiului, cum el se căieşte pentru că nu a postit la timp. Şi iarăşi Triodul ne spune următoarele: „Vestirea postului să o primim cu bucurie, că de l-ar fi păzit strămoşul, n-ar fi suferit cădere din Eden. Că frumos era la vedere, dar nu la mâncare, rodul care m-a omorât. Să nu ne lăsăm furaţi de cele văzute, nici să se îndulcească gâtlejul nostru cu bucate scumpe, care după mâncarea lor sunt fără de cinste. Să fugim de neînfrânare şi să nu se supunem patimilor care vin din săturare.” Şi dacă lăcomia ne-a făcut să ieşim din Rai, cu siguranţă postul ne va face să revenim iarăşi în el.

Ştiinţa postului, nu este recentă, despre ea vorbeşte şi Vechiul Testament şi vedem că Moise a postit 40 de zile pentru a primi în Sinai, Legea lui Dumnezeu. Apoi prin stăpânirea patimilor şi postire, Ilie a deschis cerul şi a adăpat de ploaie pământul însetat. Enoh a fost mutat la cer şi n-a cunoscut moartea, Iosif a scăpat de desfrânare, Ana cea stearpă a dat naştere lui Samuel, Daniel i-a biruit pe lei şi exemplele ar putea continua în privinţa aceasta. Tot în Vechiul Testament, Dumnezeu, prin gura prorocului Isaia, vorbind despre post zice: „Nu ştiţi voi postul care Îmi place Mie? – zice Domnul. Rupeţi legăturile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând. Adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta, slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi, la strigătul tău, El va zice Iartă-Mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei”. (Isaia 58, 6-7). Dar cu toate acestea, însă, temeiul postului creştin îl avem de la Mântuitorul Hristos, care ştim prea bine, Însuşi a postit înainte de a-şi începe misiunea; de asemenea, tot El aminteşte într-un loc că anumit soi de diavoli nu iese decât cu rugăciune şi post.
– Părinte Visarion, ce are diferit Postul Sfintelor Paşti faţă de alte perioade de postire din timpul anului?
– Postul Paştilor este cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe, de aceea, în popor este numit în general „Postul Mare”. Iniţial, acest post a fost rânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară care urmau să primească botezul de Paşti. Catehumenii erau, în primele veacuri, cei care dintre necreştini, dintre păgâni, voiau să intre în biserică să se creştineze. Aşadar, Postul Mare a fost, pe de o parte, o perioadă de pregătire a catehumenilor pentru primirea botezului la Paşti şi, pe de altă parte, a fost un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea Patimilor şi Învierii Mântuitorului.
Postul Mare ne aduce aminte şi de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitorul înaintea începerii activităţii Sale publice.
În general, Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti privesc Postul Mare ca fiind de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot; astfel, unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), alţii 2 zile (vineri şi sâmbăta înainte de Paşti), alţii 3 zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la 6 săptămâni înainte de Paşti. În secolul al IV-lea, în Ierusalim, se postea 8 săptămâni înainte de Paşti, iar în Apus, în aceeaşi perioadă, se postea doar 40 de zile. Începând cu secolul III, postul mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite. Postul Patruzecimii (Postul Prepascal), care ţinea până la Duminica Floriilor, având durată variabilă; şi Postul Paştilor (Postul Pascal), care ţinea o săptămână, adică din Duminica Floriilor până în Duminica Învierii, fiind şi foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la primul Sinod Ecumenic, Biserica de Răsărit a adoptat vechea practică a postului de 7 săptămâni, durată pe care o are şi azi. Durata aceasta de 40 de zile a Postului se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară: potopul, care trebuia să spele pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi; 40 de ani au mâncat evreii mană în pustie înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei; Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi legea, ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi şi mai mult ca toate Iisus a postit pe munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice.
– Părinte cum ar trebui să postim şi ce sfat daţi credincioşilor noştri pentru a putea întâmpina cum se cuvine praznicul Învierii Domnului?
– Dacă ne înfrânăm doar de la mâncare, atunci categoric NU postim, ci ţinem o simplă dietă.
Postul trupesc (înfrânarea de la mâncare) trebuie să fie neapărat însoţit de postul cel duhovnicesc (înfrânarea de la gânduri rele, de la simţăminte rele, de la vorbe rele şi, în acelaşi timp, trăirea în virtute).
Nu ajunge doar să nu facem răul, trebuie şi să facem binele. Şi aici ajungem iarăşi la Triod, care ne învaţă cum să intrăm în post şi cum să-l parcurgem mai departe. În Triod citim: „Preacinstitul Post să-l începem cu bucurie, strălucind noi razele sfintelor porunci ale lui Hristos, Dumnezeul nostru, care sunt: strălucirea dragostei, fulgerul rugăciunii, sfinţenia curăţiei, tăria bărbăţiei. Ca să ajungem luminaţi la Sfânta Înviere cea de-a treia zi, care luminează lumea cu nestricăciunea”. Sau în altă parte, tot în Triod citim: „Iată vremea pocăinţei, iată ziua mântuirii, intrarea Postului, suflete priveghează şi intrările poftelor închide-le, către Domnul uitându-te”. Şi aş încheia cu câteva cuvintele dătătoare de nădejde ale pr. Alexander Schmemann, care spune: „Vom rătăci 40 de zile prin deşertul Postului, dar la capăt străluceşte deja lumina Paştelui, lumina Împărăţiei lui Dumnezeu”.
Anca Butar