Scrisoare Pastorală la Învierea Domnului 2013

† Siluan
din mila lui Dumnezeu
Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini şi creştine din de Dumnezeu păzita Episcopie Ortodoxă Română din Ungaria, har, milă şi pace, de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi părintească îmbrăţişare!


Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Hristos a înviat!


„Veniţi de primiţi lumină!”, este îndemnul preotului prin care începe slujba Sfintelor Paşti, iar în alte ţări ortodoxe această chemare este mai extinsă şi precizează mai bine despre ce fel de lumină este vorba: „Veniţi să luaţi lumină din lumina cea neînserată şi să-L slăviţi pe Hristos, Cel ce a înviat din morţi!” .


Putem înţelege, astfel, din aceste cuvinte, că Învierea Domnului Iisus Hristos nu este doar o mare biruinţă asupra morţii, un fapt existenţial, care schimbă în mod radical posibilităţile firii umane create de Dumnezeu şi afectate grav de păcatul lui Adam, dar refăcute „din temelii” şi transfigurate prin Jertfa şi Învierea lui Hristos, ci Învierea poartă în sine, în primul rând, lumina cea necreată care străluceşte de-a pururea în sânul Preasfintei Treimi, „lumină neînserată”, aşadar lumină care nu cunoaşte sfârşit şi care prin Învierea Domnului străluceşte de acum înainte, pentru veşnicie, şi peste firea umană, asumată de El.
Ideea aceasta, a luminii şi bucuriei, este reluată şi întărită încă din prima cântare a Canonului Sfintelor Paşti, în care toate popoarele lumii sunt îndemnate la bucuria Învierii: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă” . Adică, bucuria cea mai mare care trebuie să strălucească în această „Aleasă şi Sfântă Zi”  în toată fiinţa creştinului este cea adusă în lume de Mântuitorul Iisus Hristos, iar baza ei o reprezintă trecerea firii omeneşti „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”, daruri esenţiale şi de dorit pentru orice om trăitor pe acest pământ, dar pe care le putem primi doar „prin” şi „în” comuniune cu „Hristos, Dumnezeu-Omul”, Singurul Biruitor al morţii, din toate veacurile. De fapt, etimologia sau sensul cuvântului „Paşti” sau „Pesah”, în limba ebraică, după cum spune şi Sinaxarul acestei Sărbători, este în primul rând cel de „trecere”: mai întâi a fost vorba despre ziua în care Dumnezeu a adus neamul omenesc din nefiinţă, la fiinţă; apoi de ziua în care Dumnezeu, după ce l-a smuls pe poporul israelitean din mâna lui Faraon, l-a trecut prin Marea Roşie „cu picioare neudate” , scăpându-l de robia egipteană şi de ameninţarea morţii, şi aceasta era, în esenţă, semnificaţia Sărbătorii Paştelui la poporul evreu; iar acum, la Paştele creştin, noi prăznuim smulgerea de către Hristos Domnul a tot neamul omenesc din legăturile iadului şi urcarea sa la cer, unde a fost adus din nou la vechea vrednicie a nemuririi .
Aşadar, „acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit” . Să luăm aminte şi noi la acest îndemn binecuvântat şi binefăcător şi în Ziua cea Mare şi Luminată a Sfintelor Paşti să lăsăm lumina Învierii lui Hristos să strălucească în chip tămăduitor şi în sufletele şi trupurile noastre!


Cinstiţi creştini, fii ai luminatei Învieri a Domnului,


Ne bucurăm cu toţii că şi astăzi, la mai bine de două mii de ani de când „s-au întâmplat toate acestea” , iar teama Ucenicilor nedumeriţi şi adunaţi la un loc „de frica iudeilor”  s-a schimbat în bucuria întâlnirii lor cu Hristos Cel Înviat din morţi, Praznicul cel Luminat al Învierii Domnului reprezintă încă o mare Sărbătoare creştinească şi o speranţă în sufletele multor oameni.
Dar nu toţi s-au raportat la fel la acest adevăr fundamental propovăduit de Biserica Dreptmăritoare Creştină dintotdeauna.
Pe de o parte, încă de la începuturi, unii nu au crezut în acest eveniment istoric, cu consecinţe fundamentale pentru viaţa întregii omeniri şi au încercat să îl ascundă, precum au făcut arhiereii şi bătrânii poporului evreu, care au dat bani mulţi ostaşilor ce au păzit mormântul Domnului, pentru a-I tăinui Învierea, printr-o minciună: că Ucenicii Săi I-au furat Trupul, pe când ei dormeau . Aceşti „tăinuitori”, deşi auziseră de multe alte minuni săvârşite de Domnul Iisus Hristos înainte de Răstignire, deşi au ascultat şi mărturia adevărată a ostaşilor, oamenii lor de încredere, n-au reuşit să-şi mişte din sufletele lor piatra cea grea a necredinţei şi nu au ştiut să vadă darul lui Dumnezeu şi să se bucure de Sfânta Sa Înviere.
Pe de altă parte, mulţi oameni de-a lungul veacurilor, neavând nici prilejul de a fi contemporani cu evenimentele biblice legate de Învierea lui Hristos, sau prinşi fiind în mreaja păcatelor de tot felul, ori a unei educaţii care nu voia să ştie de Dumnezeu, şi-au trăit viaţa lor toată fără a putea primi în ea lumina credinţei în învierea morţilor şi în propria lor înviere, prin Învierea lui Hristos.
Dar au fost şi cazuri fericite, precum cel al tânărului Saul din Tarsul Ciliciei, care cu sârguinţă prigonea şi pustiia Biserica Creştină şi intrând prin case şi târând pe bărbaţi şi femei, îi preda la temniţă, pentru credinţa lor , dar Dumnezeu nu a ţinut cont de neştiinţa şi pornirea cea rea a inimii sale dintru început, ci l-a socotit vas ales al său şi l-a schimbat total, transformându-l în marele Apostol Pavel, propovăduitor al credinţei creştine în Hristos şi învierea morţilor şi vestitor al Numelui Său înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel , până la capătul pământului .
Iar creştinii cei râvnitori şi iubitori ai Numelui lui Hristos şi ai Sfintei Sale arătări în lume , deşi poate că nu au avut această râvnă a credinţei creştine de la începuturile vieţii lor pământene, dar au ajuns să cunoască cu adevărat binefacerile lui Dumnezeu şi darurile cele mari revărsate asupra întregului neam omenesc prin Persoana Celui mai ales dintre toţi fiii oamenilor, Iisus Hristos Domnul, Dumnezeu-Omul şi Fiul Tatălui Celui Prea Înalt, să Îl iubească pe Acesta cu toată fiinţa lor şi să se transforme, în unele cazuri, în adevăraţi martori, martiri şi mărturisitori ai Săi şi ai Învierii Sale, cu preţul vieţii lor.


Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,


De multe ori şi omul contemporan, copleşit de mulţimea problemelor care se abat asupra lui, amplificate oarecum proporţional cu coeficientul de dezvoltare a societăţii moderne, pare că îşi pierde ancora şi orice punct de reper, nemaiavând, mai ales în situaţii de criză majoră, un sprijin consistent şi negăsind astfel, nici o scăpare sigură pentru el şi sufletul său.
Acest lucru poate fi valabil atât la nivel personal, cât şi la nivelul unor societăţi mari, dar cu atât mai mult în rândul unor obşti mai mici şi nu prea numeroase, a căror coeziune interioară în anumite împrejurări lasă de dorit, precum este şi cazul comunităţilor româneşti care trăiesc mai departe, sau mai aproape de graniţele Ţării Mame, în condiţiile specifice înstrăinării.
În oricare dintre aceste situaţii, dar mai ales acum, la ceas de mare Sărbătoare, creştinească şi românească, închinată Învierii Domnului, trebuie să fim încredinţaţi că, deşi nici începuturile Sfintei Biserici a lui Hristos nu au stat sub auspiciile cele mai favorabile, totuşi Ea şi-a urmat mersul ei firesc şi hotărât în istorie, ajungând la un moment dat să fie una dintre instituţiile cele mai reprezentative şi puternice, atât în Europa, cât şi pe alte continente.
Aducându-ne, aşadar, aminte şi de nemincinoasa făgăduinţă a Celui pe Care astăzi, cu multă bucurie, Îl prăznuim: că tot ceea ce vom cere cu credinţă, în Numele Lui, prin rugăciune, de la „Tatăl Său şi Tatăl nostru, de la Dumnezeul Său şi Dumnezeu nostru” , vom primi  şi luând aminte la exemplul străbunilor noştri, care în ciuda greutăţilor şi nevoile lor, au ştiut să-şi păstreze cu sfinţenie fiinţa neamului şi credinţa neclintită în Bunul Dumnezeu, să ne luminăm şi noi sufletele, cu prăznuirea , punându-ne nădejdea în Cel Care a înviat din morţi pe Păstorul cel Mare, pe Domnul nostru Iisus Hristos  şi Care dăruieşte tuturor, celor ce cred în El învierea .

Al vostru, al tuturor, de tot binele doritor şi către Domnul cel Înviat rugător,

                                           † Siluan

            Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria





Dată în Reşedinţa noastră Episcopală din Giula, la Praznicul Învierii Domnului, în Anul Mântuirii 2013.



1. Η Μεγάλη Ευδομάς (Săptămâna Mare), Εκδοτικός Οίκος „Αστήρ” (Editura „Astir”), Atena, 1997, pag. 564.
2. Slujba Învierii şi Carte de Te Deum, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, pag. 26.
3. Cântarea a 8-a a Canonului, Ibidem, pag. 38.
4. Dogmatica, glas 5, în Catavasier, Editura „Trinitas” a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2000, pag. 160.
5. Slujba Învierii..., op.cit., pag. 32-33.
6. Stihira a doua, de la Cântarea a 3-a a aceluiaşi canon, Slujba Învierii..., op.cit., pag. 27.
7. Luca 24, 18.
8. Ioan 20, 19.
9. Matei 28, 12-13.
10. F. Ap. 8, 3.
11. F. Ap. 9, 15.
12. F. Ap. 1, 8.
13. II Tim. 4, 8.
14. Ioan 20, 17.
15. Matei 21, 22; Ioan 16, 23.
16. Stihirea de la Slavă, Şi acum, de la Laudele Slujbei Învierii, op.cit., pag. 44.
17. Evrei 13, 20.
18. Condacul Paştilor, Slujba Învierii..., op.cit., pag. 32.

Comentarii