Omagiu şi flori pentru fostul vicar eparhial Teodor Misaroş

Mai multe imagini aici
Părintele Teodor Misaroş, cel care a fost al doilea conducător al Vicariatului Ortodox Român din Ungaria, fost comemorat sâmbătă, 13 iulie, la Jula. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română de la Jula, la exact împlinirea a 30 de ani de la trecerea părintelui la cele veşnice.

Lider spiritual
Părintele Teodor Misaroş s-a născut la Jula, în 8 decembrie 1821, ca fiu al Florinei şi al lui Nicolae Misaroş. Studiile elementare le-a făcut la şcoala confesională ortodoxă română din oraşul natal, iar pe cele secundare la Jula şi Bichişciaba, după care a urmat cursurile Academiei Teologice din Cluj, pe care a absolvit-o în anul 1946. Din necesitatea de a-şi îndeplini misiunea la care a fost chemat, a fost ales şi hirotonit preot pentru Parohia Săcal, unde a slujit vreme de 30 de ani (1947–1977), fiind foarte iubit de credincioşii săi şi deservind în acelaşi timp şi nevoile spirituale ale comunităţii din Apateu. Mai târziu, între anii 1970–1973, a urmat şi cursuri de doctorat la Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti, realizând în acest sens o lucrare de referinţă despre istoricul comunităţilor bisericeşti ortodoxe române din Ungaria. Această teză de doctorat nu a mai apucat să şi-o susţină, datorită trecerii pe neaşteptate la cele veşnice. Pentru pregătirea şi calităţile sale de lider spiritual primeşte funcţia de conducător al Oficiului Protopopesc al tractului Micherechi (între 1972 şi 1976) şi pe cea de conducător al Vicariatului Ortodox Român din Ungaria, din anul 1976 şi până la moartea sa. Părintele Teodor Misaroş a fost cel de-al doilea conducător al Vicariatului Ortodox Român din Ungaria, înainte de ridicarea acestuia la rangul de Episcopie, ocupând această funcţie între anii 1976 şi 1983. Părintele Misaroş a părăsit această lume, lăsând în urma sa o pierdere pentru instituţia pe care a condus-o, dar şi multă dragoste pentru Dumnezeu în sufletele credincioşilor pe care i-a păstorit. A fost un om deosebit, extraordinar, un om bun şi sufletist. A fost şi cel care s-a luptat pentru religia sa, încercând tot timpul să îmbunătăţească viaţa oamenilor pe care i-a reprezentat. Împreună cu preoteasa şi învăţătoarea Maria Misaroş a ţinut vie flacăra iubirii de limbă şi de neamul strămoşesc, mai ales în localităţile din Bihorul unguresc unde părintele a păstorit.

Omagiere la biserică
Evenimentul din sâmbăta trecută a început cu săvârşirea unei slujbe de parastas în Catedrala Episcopală, sub protia Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, slujbă la care au participat mai mulţi preoţi ai Eparhiei Ortodoxe din Ungaria şi corul „Pro Musica” din Jula, în prezenţa membrilor familiei şi a circa 150 de credincioşi veniţi din Jula, Budapesta, Micherechi, Săcal, Apateu, Cenadul Unguresc, precum şi cunoştinţe şi rude ale familiei din România. Răspunsurile liturgice la slujbă au fost date de Corul „Pro Musica” din Jula, condus de dirijorul Adrian Bugyi din Arad, iar la sfârşit corul a oferit şi un buchet de cântece religioase. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a adresat un cuvânt festiv, în care a evocat viaţa şi activitatea vrednicului de pomenire, părintele Teodor Misaroş. De asemenea, printre altele, Preasfinţia Sa a evidenţiat în cuvântul său rolul important pe care l-a avut preotul în condiţiile vitrege din acea vreme. La sfârşit, familia a împărţit credincioşilor cozonaci şi colivă. După omagierea de la biserică, comemorarea părintelui a continuat la mormântul său aflat în Cimitirul din Oraşul Mare Românesc, unde a fost făcută o Panihidă şi au fost depuse coroane de flori din partea instituţiilor prezente la eveniment, a familiei şi a credincioşilor.

Amintiri din viaţa părintelui în imagini şi cuvinte
Ultimul moment omagial al zilei de sâmbătă a avut loc la sediul Uniunii Culturale, unde a fost vernisată o expoziţie de fotografie din imaginile cele mai marcante ale vieţii părintelui, expoziţie organizată de redacţia „Foaia românească”, în colaborare cu familia părintelui. După vernisajul expoziţiei, preşedintele Uniunii Culturale, Marius Maghiaru, a evocat în cuvântarea sa rolul pe care pr. Teodor Misaroş l-a avut în viaţa comunităţii şi a viitorului ei, aducându-şi aminte şi de câteva amintiri personale legate de acesta. Cuvinte cu multă încărcătură emoţională au fost rostite şi din partea domnului Vasile Mărcuţ, reprezentantul credincioşilor din Micherechi. Corul „Pro Musica” a susţinut şi la sediul Uniunii un moment muzical pe versuri eminesciene, după care preoteasa Maria Misaroş, aflată la respectabila vârstă de 90 de ani, a mulţumit organizatorilor, credincioşilor care au venit din alte sate la eveniment şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei manifestări omagiale.
Au fost prezenţi la eveniment credincioşi de-ai părintelui Misaroş de la Săcal şi Apateu, de la Micherechi şi Jula, rude şi aproape toţi preoţii Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria. Între oficialităţile care au onorat cu prezenţa acest eveniment s-au numărat Mirela Pascaru şi Anişoara Maria Mihai, din partea Ambasadei României la Budapesta, Dragoş Ţigău, de la Consulatul General al României la Jula, Monica Radu, de la Consulatul General al României la Seghedin, Radu Cosma, consilier la Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, de la Bucureşti.
A. Butar

Comentarii