Editorial - Otrava, aurul şi moţii

Un lucru este sigur: România-i o ţară minunată! Cu munţi înalţi şi dealuri verzi, cu mare albastră şi râuri repezi, cu păduri (încă) imense cât vezi cu ochii, cu monumente seculare ce dovedesc bogăţia istorică şi culturală a poporului care stăpâneşte acel pământ. Dumnezeu a creat o ţară frumoasă în centrul Europei, iar oamenii vor s-o urâţească. 
Recitindu-l zilele acestea pe Octavian Goga, ne dăm seama de talentul profetic al poetului. În 1904, în “Luceafărul” din Budapesta îi apărea poezia “Noi”: “La noi sunt codri verzi de brad/ Şi câmpuri de mătasă;/ La noi atâţia fluturi sunt,/ Şi-atâta jale-n casă./ Privighetori din alte ţări/ Vin doina să ne-asculte;/ La noi sunt cântece şi flori/ Şi lacrimi multe, multe…” Atât aceste versuri cât şi cele care amintesc de faptul că “Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă…” sunt des citate în aceste zile când mii de români ies în stradă în Bucureşti şi multe alte oraşe ale României pentru a protesta împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Români şi unguri împreună au protestat şi în capitala Ungariei contra extragerii cu cianură a aurului din Munţii Apuseni. Cel mai nou proiect de lege, făcut de Guvernul actual de la Bucureşti cu dedicaţie pentru canadienii de la Gabriel Resourses, şi dezbătut acum în Parlament, a scos în stradă nu doar românii, ci şi ungurii din Budapesta, care prin aceste proteste atrag atenţia asupra distrugerii naturii şi a pericolelor îmbolnăvirii oamenilor în urma extragerilor cu cianură a aurului din Apuseni.

Până de curând, majoritatea românilor nici nu ştia că ţara lor a avut şi încă are unele dintre cele mai mari rezerve de minereuri aurifere între toate ţările lumii. Potrivit specialiştilor, în subteranul României mai sunt 6000 de tone de aur. Povestea metalului galben nu s-a sfârşit nici pe departe. Căutat şi dorit foarte mult de la împăraţi persani şi romani, la împăraţi habsburgi, apoi de la lideri comunişti şi până la proiecte miniere moderne dezvoltate de companii internaţionale, aurul românesc trezeşte foamea după avere şi îmbogăţire a multora. Din dorinţa nemărginită de a obţine aurul de sub munţii României, pe unii nu-i împiedică nici distrugerea naturii şi otrăvirea şi îmbolnăvirea mediului înconjurător, inclusiv a oamenilor din zonă.
Recunosc, personal nu am întâlnit niciun miner de la Roşia sau vreun angajat al firmei RM Gold Corporation, i-am văzut doar la televizor cum luptă pentru locurile lor de muncă, cum stau blocaţi în subteran zile întregi pentru a atrage simpatia opiniei publice. Am întâlnit însă, printr-o pură întâmplare aflându-mă şi eu la Bucureşti duminica trecută, trei tineri din Câmpeni, localitate aflată la nici zece km de Roşia Montană, care nu s-au aflat în Capitală pentru a protesta contra proiectului minier, ci pentru a prezenta frumuseţea artei populare din Munţii Apuseni la un Târg al Meşterilor Populari. Fiind întrebaţi despre problemele “de acasă”, ne-au răspuns cu binecunoscuta încăpăţânare a moţilor, care rabdă cât rabdă, pentru că suportă multe, dar numai până la un punct. Tinerii din Câmpeni ne-au spus că le pare foarte rău de cei care trăiesc cu speranţa că vor avea un loc de muncă bine plătit timp de 10–15 ani, dar niciodată nu vor fi de acord şi vor protesta până la ultimele puteri contra distrugerii Munţilor Apuseni, o zonă turistică minunată, insuficient exploatată.
Vrând nevrând ni se par actuale şi profetice vorbele marelui Eminescu, care a criticat un contract asemănător din vremea sa, încheiat în mod nefavorabil pentru statul român: “Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta. Pentru mită, capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”.
Roşia Montană este la doar 200 de km de Jula. Nici noi, românii din Ungaria, nu putem fi indiferenţi la proiectul Roşia Montană şi la uciderea unei părţi din Ţara Noastră.
Eva Şimon

Comentarii