Întâlnirea generaţiilor la şcoala din Bătania

Mai multe imagini aici
Într-o atmosferă caldă şi familială, şcoala generală „Lucian Magdu” din Bătania a sărbătorit în ziua de 26 octombrie întâlnirea generaţiilor, invitând la evenimentul ce se organizează din cinci în cinci ani toţi foştii şi actualii profesori şi elevi ai acestei instituţii. Manifestarea a început în biserica ortodoxă română, unde în cadrul unei slujbe de pomenire săvârşită de pr. Ilie Ciocan au fost evocaţi toţi acei profesori şi elevi ai şcolii din Bătania, care nu mai sunt pe această lume, dar memoria lor este păstrată de cei de azi. După slujbă, participanţii la eveniment şi-au îndreptat paşii spre şcoala românească, în curtea căreia şcolăriţe îmbrăcate în port românesc i-au aşteptat cu căldurosul salut de „bine aţi venit!” Unii au venit mai de departe, alţii mai de aproape, cu toţii au sosit însă cu emoţia revederii, cu poveştile proprii şi cu curiozitatea sinceră de afla soarta celorlalţi colegi.

Programul din aula şcolii a fost deschis de directoarea Iulia Olteanu, care a prezentat pe scurt schimbările, întâmplările din viaţa şcolii din ultimii cinci ani. A vorbit cu bucurie despre mutarea instituţiei într-o clădire nouă şi totodată creşterea permanentă a numărului copiilor care frecventează grădiniţa şi şcoala românească. Deoarece în această şcoală (care ani de zile a funcţionat cu clase cu efectiv foarte redus sau cu clase comasate) nu a fost obişnuit să se ţină întâlniri de promoţii, conducerea şcolii a iniţiat aceste întâlniri ale generaţiilor, care au devenit foarte aşteptate. Deoarece şcoala din Bătania este administrată începând din 2011 de către Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, doamna director a predat cuvântul preşedintelui AŢRU, Traian Kreszta, care a fost şi el elev al acestei şcoli. Acesta a evocat greutăţile din perioadele când şcoala funcţiona doar cu 30–40 de elevi, în condiţii foarte proaste, într-o clădire dărăpănată, sub aceeaşi conducere cu şcoala sârbească. A vorbit despre eforturile de a aduce primul director originar din România, pe doamna Ivona Figuli, şi despre faptul că azi în şcoala din Bătania proporţia profesorilor este 50–50% din Ungaria şi din România. Acest lucru se vede clar în rezultatele tot mai bune ale copiilor obţinute la diferitele concursuri de română. Kreszta a vorbit cu dezamăgire despre faptul că degeaba există promisiuni, cele două guverne ale României şi Ungariei nici măcar nu mai discută despre continuarea etapei a doua a construcţiilor de la şcoala din Bătania.
Cea mai emoţionantă parte a întâlnirii a fost citirea catalogului, când la auzul numelor foştilor absolvenţi publicul, aproape în cor, spunea ce ştia despre persoana respectivă, dacă e mutată la ceruri, dacă trăieşte în altă parte, dacă din cauza bolii lipseşte motivat etc. Iar dacă fostul elev a răspuns cu prezent, de fiecare dată a fost aplaudat de colegii şi prietenii din sală. De la înfiinţarea din 1947 şi până în prezent au absolvit această şcoală în jur de 260 de elevi, dintre care îi amintim pe domnul judecător dr. Emil Garami şi fiica lui, profesoara Veronica Garami, regretata profesoară de muzică, Delia Magdu, artistul plastic Ştefan Oroian, jurnalistul Ştefan Crâsta, regizorul de teatru Gavril Rusznyak sau jurista dr. Veronica Tompan, sunt doar câteva nume cu care se mândreşte şcoala din Bătania.
În a doua parte a programului, elevii şcolii au prezentat un program cultural românesc cu cântece, dansuri şi o scenetă după povestea „Câlţu Bătrânu”. Copii au fost ajutaţi în pregătire de către pedagogii Anca Stana, Sandor Király, Sofia Pilan şi Andreea Szenes. Programul cultural s-a încheiat cu evoluţia corului de femei, alcătuit din profesoarele şi educatoarele şcolii. 
Foştii şi actualii elevi şi profesori ai şcolii din Bătania au depănat apoi amintirile lângă masa albă, evocând momente fericite şi de neuitat din viaţa lor şcolară. 
E. Şimon

Comentarii