O căsnicie necesită efort şi angajament, răbdare şi înţelepciune şi, mai ales, multă comunicare, ne-a mărturisit Livia Stăvaru în interviul acordat revistei noastre. Povestea familiei Stăvaru a început în anul 2000, atunci când Cristi şi Liviuţa, cum îi ştiu prietenii din Ungaria au spus „Da” unui viitor împreună. Această tânără familie plină de speranţe a reuşit să răzbată greutăţile străinătăţii găsind la Bătania, unde s-au stabilit prima dată, un orăşel mic de români primitori. Viitorul le-a pregătit însă o surpriză, care le-a adus multă bucurie, un nou post soţului, venirea pe lume a fetiţei Mara şi mai târziu a băieţelului Horia, lucruri care i-a determinat să înceapă o nouă viaţă în oraşul Jula, unde şi-au cumpărat o casă frumoasă. Nevoia şi dragostea i-au făcut să se obişnuiască cu o viaţă nouă.
Primii paşi spre familia dorită
– Ne-am cunoscut în anul 2000, la festivalul de artă medievală din Sighişoara, eu fiind din Oradea, iar soţul meu din Salonta. De atunci suntem nedespărţiţi. Pe atunci, soţul meu era student în anul III la Seghedin, însă datorită faptului că naveta Seghedin–Oradea era foarte grea, ne-am hotărât să urmez şi eu cursurile aceleaşi facultăţi. După un an, soţului meu i s-a oferit oportunitatea de a ocupa postul de profesor de limba română şi engleză la şcoala română din Bătania. Deoarece eu nu vorbeam limba maghiară şi am rămas singură acolo, am optat pentru naveta zilnică Bătania–Seghedin. Nu ne-a fost uşor, însă la momentul respectiv a fost cea mai bună variantă. Ne-am căsătorit în anul 2004. După terminarea facultăţii, am luat locul soţului meu la şcoala din Bătania ca şi profesoară de limba română şi engleză, iar el a continuat să fie profesor de limba română la liceul din localitate şi a început să lucreze ca şi traducător pentru diferite instituţii din Ungaria. Între timp, înfiinţând un birou de traduceri în oraşul Jula, iar eu rămânând însărcinată cu primul nostru copil, am hotărât să ne mutăm la Jula. Eram tineri, obişnuiţi în oraşe mai mari, am considerat că ne va fi mai bine aşa. În anul 2008 s-a născut fetiţa noastră Mara, iar în anul 2011 băieţelul nostru Horia. Ei sunt îngeraşii noştri, care ne fac să trecem peste orice greutăţi şi ne bucură viaţa. Soţul meu a rămas tot în domeniul traducerilor, iar eu sunt încă acasă cu băieţelul nostru. Am trecut prin foarte multe greutăţi în aceşti ani, însă nu am renunţat şi încă suntem aici.
La Bătania, viaţa noastră era foarte activă, am găsit o comunitate românească mică, dar foarte unită şi ne-am simţit acolo ca într-o familie. La Jula, în schimb, poate şi datorită faptului că ne dedicăm copiilor cea mai mare parte a timpului, iar slujba soţului meu este foarte solicitantă, integrarea este mai grea în comparaţie cu Bătania. Oamenii de aici au fost mai puţin receptivi în privinţa noastră, dar sperăm ca lucrurile să se îndrepte cu timpul. Nu avem şi nu am avut prejudecăţi faţă de nimeni, noi mergem mai departe şi ne vedem de drumul nostru ca şi până acum. Nu ne-a reuşit nimic din prima, însă nu ne-am dat bătuţi şi am mers mai departe. Anul care vine va fi foarte greu pentru noi, eu trebuie să îmi găsesc un loc de muncă, lucru care nu e chiar uşor în zilele acestea, fetiţa noastră va merge în clasa întâi la şcoală, iar băieţelul nostru va merge la grădiniţă. Însă Dumnezeu a fost şi va fi mereu alături de noi.
Copiii sunt mândria familiei
– Viaţa noastră de familie e cea obişnuită a unei familii din România. Limba pe care o vorbim reflectă şi influenţează felul nostru de a gândi. Noi acasă vorbim, gândim şi simţim numai în româneşte. Atât noi cât şi copiii noştri suntem mândri că sunt români. Nu ne-a fost niciodată ruşine să spunem că suntem români sau să vorbim româneşte. Şi nici nu am avut niciodată probleme pe care să nu le putem depăşi din această cauză, mă refer aici la anii petrecuţi în facultate, unde atât profesorii cât şi colegii au fost mai mult decât înţelegători cu faptul că eu nu vorbesc bine limba maghiară.
Fetiţei noastre i-a fost foarte greu să se integreze la grădiniţă, dar a reuşit şi avem toată încrederea că aşa va fi şi la şcoală. Încercăm, ca prin tot ceea ce facem, să le fie copiilor noştri cât mai uşor şi suntem foarte mândri de realizările lor de până acum. Suntem foarte bucuroşi că sunt doi fraţi care se iubesc foarte mult şi că le-am insuflat o iubire necondiţionată faţă de oameni. Îi îndrumăm numai spre lucrurile care lor le fac plăcere. Ca exemplu, fetiţa noastră a încercat până acum balet, înot şi dansuri populare. Avea aptitudini pentru balet însă nu i-a plăcut, la înot după prima zi nu s-a mai dus. La dansuri populare îi place, probabil şi din cauza că se organizează în cadrul grădiniţei. Nu ştiu cât este de pricepută, însă face lucrul acesta cu plăcere şi asta e cel mai important. Nu i-am obligat niciodată să facă lucruri care nu le-au plăcut.
În ceea ce priveşte pregătirea lor, să spun aşa, cea mai mare parte a veniturilor noastre se duc pentru ei. Jucării, jocuri educaţionale, cărţi, tot ce le place şi care îi ajută în a le forma competenţele, nu contează, le cumpărăm. Mergem peste tot împreună şi încercăm să aibă un contact cât mai mare cu lumea care îi înconjoară. Singurul lucru care nu ne avantajează şi de care ne pare foarte rău e faptul că, cu toate că ne-am cumpărat o casă aici în Jula, chiar lângă un parc de copii, nu sunt copii pe stradă cu care să poată să se joace.
În Ajunul Crăciunului, familia merge la colindat
– Sărbătorile de iarnă le petrecem în familie, împodobim bradul şi îl aşteptăm pe Moş Crăciun acasă, după care mergem la bunici la Salonta şi Oradea. În fiecare an, obişnuim în Ajunul Crăciunului să mergem la colindat cu prietenii, de la unul la altul. Ne bucurăm că reuşim să ne vedem de sărbători, deoarece majoritatea locuiesc acum în Cluj şi Bucureşti. Copiii abia aşteaptă pentru că le place să colinde şi pentru că ştiu că primesc dulciuri şi cadouri. Fetiţa noastră se pregăteşte în fiecare an cu o mică atenţie pentru toată familia şi toţi prietenii. Anul trecut îmi aduc aminte că era răcită cu febră şi draga de ea făcea magneţi de frigider cu brăduţi. Anul acesta pregăteşte nişte globuri speciale. Nu vă pot da mai multe detalii pentru că nu vreau să-i stric surpriza. Anul Nou îl petrecem cu prietenii, ne organizăm de obicei în ultimul moment şi de fiecare dată iese bine.
Ce pot să vă mai spun, familia Stăvaru vă urează sănătate, fericire, multă iubire şi multe împliniri, sărbători de basm, Crăciun de poveste şi un An Nou plin de bucurii.
A.B.
Comentarii
Trimiteți un comentariu