† SILUAN
din mila lui Dumnezeu
Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria
Iubitului cler, cinului monahal şi drept-măritorilor creştini din de Dumnezeu păzita Episcopie Ortodoxă Română din Ungaria, har, milă, bucurie şi pace prin Duhul Sfânt, de la Dumnezeu Tatăl şi de la Fiul Său Cel Unul Născut mai înainte de veci, iar mai apoi Întrupat din Preacurata Fecioară Maria, pentru noi, oamenii şi pentru a noastră mântuire, iar de la noi părintească dragoste şi frăţească îmbrăţişare!
„Iar El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremurile pe care Tatăl le-a pus întru a Sa stăpânire.
Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginile pământului” (Faptele Apostolilor 1, 7-8)”.
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,
Naşterea Domnului, sau Crăciunul este, pe de o parte, o mare Sărbătoare creştinească, un Praznic Împărătesc dedicat unuia dintre evenimentele cele mai importante din viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi anume Naşterea Sa din Preacurata Fecioară Maria, într-o peşteră săracă din Betleemul Iudeii, sau arătarea Sa în lume, în chip vădit, sub forma unui Prunc nevinovat şi firav, iubit, însă, şi închinat de către toţi cei pe care Dumnezeu i-a hărăzit să-L poată vedea, iar, pe de altă parte, reprezintă un moment important din cursul anului calendaristic, cu semnificaţii multiple.
Pentru mulţi oameni, vremea Crăciunului marchează în mod simplu, sau câteodată cu accente dramatice, trecerea unui alt an din viaţă, cu bunele şi relele lui, cu realizări, sau eşecuri, cu griji multe, adunate cât pentru o viaţă întreagă, sau poate cu noi speranţe pentru viitor, iar câteodată cu o nouă povară pe care se pare că o mână nevăzută vrea să o aştearnă peste umerii lor.
Pentru alţii, în ale căror suflete cu siguranţă sălăşluieşte sămânţa, sau rodul cel minunat al drept-măritoarei credinţe, ce a fost semănată poate chiar în anul care a trecut, sau mai degrabă cu mulţi ani înainte, această Sărbătoare este un nou prilej de mare bucurie sufletească.
Cei dintâi, prea copleşiţi de grijile acestei lumi, de problemele de tot felul care încearcă să clatine pământul din temeliile lui, de la un capăt la altul, nu se pricep, sau nu mai sunt în stare, ori poate că nu au fost încă de nimeni învăţaţi să îşi ridice, cu nădejde, ochii lor înspre cer, sau mai degrabă să-i pogoare, cu smerenie, spre adâncul cel mai de taină al sufletelor lor, pentru a-L descoperi acolo pe Cel pe Care, acum două mii şi mai bine de ani, Tatăl Său Cel ceresc pe pământ L-a trimis, „să Se nască şi să crească, să ne mântuiască”, după cum cântăm şi astăzi în cea mai cunoscută dintre colindele noastre româneşti: „O, ce veste minunată!”.
Şi totuşi, Crăciunul rămâne încă un eveniment în viaţa societăţii contemporane, în special europene, care încearcă printr-o atmosferă generală aparte, dar care dobândeşte uneori şi un pronunţat iz comercial, să scoată în evidenţă importanţa momentului, fără a fi siguri că reuşeşte să ajungă la sensul creştin al acestei Sărbători.
Cinstiţi martori ai Naşterii Domnului,
Atitudinea firească a oricărui creştin rămâne însă aceea de a-şi cinsti Creatorul, Care la acest Praznic le dovedeşte tuturor că se face în primul rând Mântuitorul oamenilor, într-un mod exemplar, demn de toată lauda şi într-o formă cu totul neaşteptată şi puţin înţeleasă atunci, ca şi astăzi poate, dar pe de altă parte ne şi arată ce fel de Dumnezeu avem.
Îngerii, cei dintâi soli ai lui Dumnezeu, care cunosc voia Lui şi planul Său de mântuire a oamenilor, îi vestesc pe păstori, cu multă bucurie: „Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 11). Iar păstorii, luând aminte şi dând crezare îngerilor, s-au dus la Betleem să vadă minunea „şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle” (Luca 2, 16). Ar fi putut să creadă, conform duhului raţionalist şi nihilist al vremurilor pe care le trăim noi, că nimic deosebit nu s-a întâmplat atunci, deoarece şi alţi copii se vor mai fi născut în vremea aceea în Betleem şi în toate ţinuturile lui, sau să se întrebe cum ar putea să vină mântuirea lumii printr-un copil, care nu reprezenta nicidecum un simbol al forţei, sau al puterii necesare pentru o lucrare atât de măreaţă? Şi totuşi, văzând ei că au aflat lucrurile exact aşa cum le-au fost spuse lor de către înger, nu au mai lăsat nici o îndoială să le cuprindă sufletul, au crezut cu adevărat că L-au văzut pe Însuşi Mântuitorul lor şi al întregii lumi, au vestit Mariei şi lui Iosif toate cele spuse lor despre Prunc şi au plecat slăvindu-L şi lăudându-L pe Dumnezeu pentru darul Său cel mare făcut oamenilor (Luca 2, 17, 20). Iar Maria păstra cu sfinţenie toate aceste cuvinte întru inima sa (Luca 2, 19).
Colindele noastre, la rândul lor, într-un limbaj simplu şi popular, dar totodată încărcat de o mare frumuseţe, pun accentul pe importanţa evenimentului petrecut atunci la Betleem şi care a marcat viaţa întregii lumi:
„Astăzi S-a născut Hristos,
Mesia, chip luminos,
Lăudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi!”.
Sau:
„La Vifleem, colo-n jos,
Cerul arde luminos,
Preacurata naşte astăzi pe Hristos”.
„Nouă azi ne-a răsărit
Domnul Iisus Hristos,
Mesia cel mult dorit
Domnul Iisus Hristos”.
Iar românul credincios a ştiut întotdeauna să se bucure nu doar de Naşterea Domnului, pe care mai ales femeile L-au avut ca reazem şi L-au chemat în ajutor în multe din împrejurările grele ale vieţii lor, având încrederea că El este Mântuitorul şi Dumnezeul lor, ci au ştiut să se bucure şi de acest frumos obicei al colindatului, care aduce în casele oamenilor atmosfera creştină de sărbătoare şi vestea cea bună a Naşterii Domnului.
Evenimentele biblice ce au urmat îndată după momentul Naşterii Domnului Hristos, deşi nu cuprind prea multe informaţii, au dat la rândul lor mărturie despre originea dumnezeiască a Celui Născut în Betleem, care a reuşit să îl sperie pe regele Irod, fără voia sa, crezând Irod că acest copil ar putea ajunge Rege în locul lui şi să îi ia tronul; apoi prin închinarea cea minunată a Magilor, care I-au adus daruri ca Unui Mare Împărat; sau prin fuga neaşteptată în pământul Egiptului, pentru a nu se primejdui viaţa Pruncului mai înainte de vreme, pentru a îndeplini porunca îngerului „ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în ţinutul Egiptului, şi stai acolo până când îţi voi spune eu” (Matei 2, 13), dar şi pentru a împlini o proorocie, care zice: „din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Matei 2, 15).
Iar cuvintele cele pline de putere dumnezeiască, minunile şi nenumăratele tămăduiri pe care le-a săvârşit Hristos Domnul la vârsta deplinei sale maturităţi, adică începând de la treizeci de ani, potrivit obiceiului şi datinilor din vremea Sa, dar mai ales minunea cea nemaiîntâlnită a Învierii Sale din morţi, precum a spus mai înainte, au pecetluit în mod definitiv rostul şi misiunea venirii Sale în lume, pentru mântuirea ei.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Şi noi, cei de astăzi, suntem pe de o parte cufundaţi în apa Botezului creştin, în numele Preasfintei Treimi şi însemnaţi cu ungerea Sfântului şi Marelui Mir al „pecetei darului Duhului Sfânt”, mărturisind prin aceasta că suntem credincioşi şi următori ai lui Hristos pe căile acestei vieţi, cu scopul de a dobândi Împărăţia Cerurilor şi viaţa cea veşnică prin credinţa în Hristos şi prin păzirea poruncilor Lui, dar pe de altă parte suntem şi copii ai lumii acesteia, care de multe ori se lasă abătuţi de luminiţele cele strălucitoare ale Crăciunului contemporan, ce nu mai ştie să Îi acorde lui Hristos locul central pe Care El L-a avut întotdeauna în miezul acestui eveniment.
Biserica noastră, cu înţelepciunea-i de veacuri, ne pune înainte nu doar Sărbătoarea Crăciunului, ci şi nenumărate mijloace de a-i pătrunde mai bine înţelesurile şi menirea şi a ne pregăti aşa cum se cuvine pentru Naşterea Domnului: prin aşa-numitul Post al Crăciunului de patruzeci de zile şi prin rugăciune, prin milosteniile şi faptele bune pe care şi noi suntem chemaţi să le facem, prin Taina Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşiri cu Trupul şi Sângele Domnului, dar şi prin frumoasele colinde româneşti, care şi în acest an au împodobit casele şi sufletele noastre.
Să mergem, aşadar şi noi, cu Magii şi să I ne închinăm Dumnezeiescului Prunc Născut în cetatea Betleemului şi să Îl luăm pentru încă un an ca Însoţitor al nostru şi Tovarăş de drum, cu încredinţarea că I S-a dat toată puterea, în cer şi pe pământ (Matei 28, 18) şi că, dacă şi noi vom dori, El va putea să devină şi Mântuitorul sufletelor noastre!
Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către Hristos Domnul, Cel Născut în ieslea Betleemului rugător,
† Siluan
Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria
Dată în Reşedinţa noastră Episcopală din Jula, la Praznicul Naşterii Domnului, în Anul Mântuirii 2013.
Comentarii
Trimiteți un comentariu