Piatră şi placă în memoria lui Mihai Eminescu la Micherechi

Cu prilejul aniversării a 164 de ani de la naşterea poetul naţional Mihai Eminescu, acesta a fost omagiat pe 15 ianuarie şi la Micherechi, unde pe strada Eminescu a fost inaugurat un monument şi o placă memorială.
În deschiderea evenimentului Margareta Tat, primarul localităţii Micherechi a accentuat: „Azi pentru noi, locuitorii comunei Micherechi, e o mare zi de sărbătoare, când îi inscripţionăm numele şi memoria acestui mare geniu în inima comunei noastre. Putem fi mândri că pe lângă bustul marelui istoric, scriitor şi revoluţionar român, Nicolae Bălcescu, de pe acum avem şi monumentul lui Mihai Eminescu. Putem spune că s-a împlinit un vis de mult dorit al locuitorilor de pe strada Eminescu, fiindcă iniţiativa a fost a lor…”






Înainte de dezvelirea monumentului, au mai rostit discursuri Victor Micula, ambasador al României la Budapesta, deputatul parlamentar Ion Mocioalcă, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Parlamentul României (aflat tocmai în vizită la Consulatul general al României la Jula) şi Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, care a făcut şi sfinţirea acestui monument împreună cu pr. paroh Ioan Bun. După o scurtă slujbă de pomenire pentru odihna sufletului poetului Mihai Eminescu, elevii Dora Puha şi Roland Bihari au rostit poezii de Eminescu. A urmat depunerea de coroane de flori din partea reprezentanţilor mai multor instituţii româneşti din Micherechi şi Jula, precum şi din partea misiunilor diplomatice ale României în Ungaria. 
În cadrul manifestării de la Micherechi a avut loc şi un programul cultural, la biblioteca din localitate, unde un grup de copii de la grădiniţă a prezentat versuri de Eminescu dedicate naturii, elevii de la şcoală au recitat fragmente din poezia „Luceafărul”, iar corul şcolii a cântat romanţa „De ce nu-mi vii”. La bibliotecă a fost aranjată şi o expoziţie cu volume din poezia marelui poet, publicate în limbile română, maghiară, franceză şi engleză (realizată cu un fond de carte împrumutat de la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea), dar şi cu volume de critică literară de specialitate. Tot pentru acest eveniment, copiii de la grădiniţă au pregătit desene despre cum înţeleg ei poezia şi proza eminesciană. 
„Iniţiativa de a exista un monument pe strada Eminescu a venit din partea a doi localnici, Dumitru Rocsin, care ne-a ajutat şi să aducem acest monument de la Beiuş şi a colegei noastre de la primărie, Ana Rocsin, ambii locuind pe această stradă. Primăria a considerat că este o idee bună şi a preluat organizarea evenimentului de astăzi, a realizat un mic parc în locul unde este amplasat monumentul. Piatra sculptată pe care a fost amplasată o placă comemorativă am primit-o din partea primăriei Beiuş, de la domnul Adrian Domocoş, primarul localităţii Beiuş, oraş înfrăţit cu Micherechiul”, ne-a declarat Bertod Netea, viceprimarul localităţii Micherechi. 
Ziua de naştere a marelui poet Mihai Eminescu a fost în acest an o zi ploioasă. Dar nici vremea tristă, posomorâtă nu a reuşit să strice sărbătoarea micherechenilor. La evenimentul dezvelirii monumentului (piatra şi placa) lui Eminescu au participat numeroşi localnici. Unii însă ne-au spus că îşi mai doresc ceva: să aibă un bust al marelui poet român în piaţa centrală a satului.
A.B.

Comentarii