Pe 15 ianuarie, odată cu aniversarea zilei de naştere a poetului naţional român Mihai Eminescu, îşi serbează ziua de naştere şi revista „Foaia românească”, deoarece publicaţia tradiţională a românilor din Ungaria apare din 15 ianuarie 1951. Anul acesta, la doar două zile după împlinirea a 63 de ani de la prima apariţie a săptămânalului nostru, jurnaliştii de la revistă nu au sărbătorit evenimentul într-un cadru festiv, ci acasă la cititori. Dintre abonaţii foarte vechi ai revistei, redacţia a hotărât ca premiul de anul acesta pentru cei mai vechi abonaţi să fie oferit soţilor Maria şi Alexandru Gaál din Săcal.
La marginea sătuleţului bihorean Săcal, pe strada Árpád de la ieşirea spre Apateu, într-o linişte deplină, locuiesc soţii Gaál, într-o casă ţărănească deosebit de frumoasă şi de bine îngrijită. Intrând pe poarta casei, am fost întâmpinate cu un suflet deschis de tanti Maria, invitându-ne înăuntru în „soba cea mare” în care se primesc oaspeţii. Bucuroasă de oaspeţi nu s-a dovedit a fi deloc mirată de vizita noastră, iar după ce le-am mărturisit motivul vizitei noastre a spus foarte încântată: „Noi citim Foaia de când îi, că doar suntem români. În 1950 ne-am cununat şi ştiu că după aceea, la nu mult timp ne venea revista. Atunci nici nu ştiam să citim româneşte, dar pentru că ştiam vorbi am învăţat şi să citim. E normal să ne umble Foaia, doar suntem români. Dacă noi nu o vom citi, atunci cine?”, ne-a mărturisit cu mândrie, dar şi cu puţină îngrijorare în voce tanti Maria.
Soţii Gaál anul acesta sărbătoresc 64 de ani de căsnicie, perioadă presărată cu bune şi cu rele, dar aşa cum au jurat la biserică şi la sfat, înţelegerea a fost cea care a stat la baza longevităţii relaţiei lor. Zilele lor sunt înseninate de cele două fiice, nepoţi şi strănepoţi. Tanti Maria pe parcursul vizitei ne-a povestit foarte fericită despre familie, despre gospodăria pe care o iubeşte nespus de mult. Domnul Alexandru, la cei 93 de ani ai săi îşi aduce foarte bine aminte şi acum despre perioada de după 1950, când făcea parte din Uniunea Culturală la Jula şi despre întâmplările sale din prizonieratului în Rusia. Niciodată nu uită să ne amintească ce noroc a avut el când a spus acolo, pe front, că este român.
Tanti Maria, în vârstă de 80 de ani, întreţine încă singură casa şi gospodăria, chiar dacă nu mai poate munci ca în tinereţe, grădina ei este impecabilă. Regretă însă că s-au împuţinat românii în sat şi abia mai are cu cine să vorbească româneşte. Majoritatea românilor din sat ori sunt foarte bătrâni, ori sunt bolnavi şi nu mai pot merge nici măcar duminica la Sfânta biserică, iar copiii şi nepoţii multora nu mai ştiu româneşte.
Conducându-ne la stradă, stăpâna casei ne-a prezentat curtea şi grădina, regretând că nu mai poate lucra, spunând că în viaţă munca te formează. Ea aşa a învăţat de la părinţi că prin muncă poţi să ţii relaţia cu tine şi cu Dumnezeu. „Asta învăţam de mici, pentru că şi copiii aveau sarcini şi toate trebuiau făcute la timpul lor. Dar important era că, pe vremuri, strada asta pe care stăm noi, de la biserică şi până în marginea satului era locuită numai de români. Acum nu mai am doar o vecină română în dreapta casei noastre, iar când mi-e dor de satul în care m-am născut, de Apateu, ies la stradă, mă îndrept în stânga, îmi văd satul şi ascult glasul clopotelor de la biserică”, ne-a mai spus cu nostalgie doamna Maria Gaál.
A. Butar
Comentarii
Trimiteți un comentariu