„Când am făcut practică la spital, mi-a plăcut sentimentul de medic” - Interviu cu medicinista Nicoleta Ţicudean din Micherechi

Absolventa Liceului „N. Bălcescu” din Jula, Nicoleta Ţicudean şi-a continuat studiile universitare la Seghedin. Este studentă în anul II la Universitatea de Medicină. Tânăra originară din Micherechi a trecut peste câteva obstacole, nu s-a lăsat blocată: „Fiecare trebuie să înveţe să-şi împartă timpul şi să fie atent la cerinţe”. Acesta este sfatul studentei Nicoleta Ţicudean pentru liceeni, care doresc să-şi continue studiile la medicină, iar al doilea sfat pe care-l are medicinista este să nu renunţe la visul lor. 


– În anul 2012 am fost admisă la Universitatea de Medicină din Seghedin, acuma sunt în anul II. Am intrat cu punctele de la bacalaureat şi cu media notelor pe care le-am am avut în cursul celor patru ani de la liceu. Am obţinut un punctaj care a trecut peste limita care a fost scrisă la facultate, a început să ne povestească Nicoleta.
– Câte puncte ai adunat şi câte a trebuit să ai pentru a intra la universitate?
– Au trebuit 421 de puncte pentru a intra, iar eu mi-am adunat 440 de puncte. 
– Acum ne aflăm în al doilea semestru. Povesteşte-ne cum ai trecut peste primele examene!
– În primul an am trăit un mic şoc. A fost mare diferenţă dintre cerinţele de la liceu şi cele de la facultate. În timpul anului am învăţat foarte mult fiindcă nu am fost obişnuită să învăţ în continuu. Înainte de examene am avut foarte multe de studiat, am dat examen la anatomie, la biologie celulară, la chimie, la fizică, materii de comportamentul medical, informatică şi biostatistică. Am avut probleme cu chimia, dar până la urmă am luat-o. 
– Ce te aşteaptă de acum înainte?
– Ştiu că anul trei este foarte greu, am auzit şi de la studenţii din ani mai mari, aşa că mă aştept ca anul viitor să-mi fie şi mai greu. Din anul patru e mai multă practică la clinici şi la spital, şi cred că este mai uşor pentru că până atunci am învăţat cea mai mare parte din ceea ce a trebuit să însuşim. 
– În pofida acestor greutăţi despre care ne mărturiseşti, niciodată nu ţi-a părut rău că ai ales medicina generală? 
– Niciodată nu mi-a părut rău. La început, când am avut piedici, m-am gândit că poate era mai bine să mă duc să învăţ în România. Pentru un moment m-am gândit că poate trebuia să aleg altceva de studiat, dar nu-mi pare rău. Îmi place că trebuie să învăţ şi îmi place că am întotdeauna ceva pentru care trebuie să lupt şi arăt că pot face asta. 
– Când ai decis să devii medic?
– De când am fost mică am zis că vreau să fiu medic, până în clasa a şaptea când a intrat materia chimie şi biologie, care nu prea mi-au plăcut. Cu chimia şi la liceu am avut probleme şi a trebuit să învăţ mai mult ca să am notă bună. La începutul anului 11 m-am hotărât că voi merge la medicină. 
– La Universitatea de Medicină din Seghedin învaţă mulţi studenţi care au terminat la „Bălcescu”. Ţineţi legătura unii cu alţii?
– Am prieteni care au mers să înveţe în România, cu Roxana Roşu mă înţeleg foarte bine. Am crescut împreună la aceeaşi biserică. Dintre foştii colegi ţin legătura cu Aneta Solcan, Toma Roşu sau Anamaria Bányai.
– Cum îţi trăieşti viaţa de student la Seghedin?
– Aproape la fiecare sfârşit de săptămână vin acasă, dar dacă am mai mult de învăţat atunci stau acolo pentru că pot mai bine învăţa decât acasă. Studenţii îşi petrec foarte mult timp împreună, au găştile lor, se distrează în fiecare săptămână şi mai ales după examene. Eu nu mă duc cu ei pentru că nu este stilul meu, dar nu zic că e un lucru rău. Trăim într-un stres destul de mare. 
– Care este secretul unei admiteri reuşite la medicină?
– Pregătirea potrivită. În anul 11 şi 12 la chimie şi la biologie am avut ore facultative.
– Povesteşte-ne despre prima ta experienţă practică!
– Mi-am făcut practica la secţia de traumatologie de la spitalul „Pándy Kálmán” din Jula, şef de secţie dr. Ioan Ciotea. Mi-a plăcut, pentru că atunci am simţit prima dată sentimentul de medic, mult mai mult decât în timpul studiilor. Am putut participa la operaţii de genunchi. Am învăţat mai multe lucruri practicând decât studiind. 
– Te-ai întrebat vreodată că: voi ajunge oare acolo, unde trebuie să ajung?
– Eu ştiu că Dumnezeu ne duce totdeauna pe calea cea bună. El îmi dă un sentiment al speranţei. Fiind crescută în familie de creştini penticostali, pasajul meu preferat din Biblie este: „Căci eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”. (Ieremia 29:11). Şi eu cred în asta.
A.C.

Comentarii